Toți ne dorim să creştem calitatea vieţii. Cum am putea avea mai mult din ceea ce ne dorim? Sau poate ca secretul ar fi să ne mulțimim cu ceea ce avem deja?

Dacă ne punem în gând să ne menţinem zilnic o stare de mulţumire am fi mai liniştiţi, mai senini, am avea mereu vorbele potrivite la noi, am şti să zâmbim natural. Sunt îndrăgostită de şarmul oamenilor care zâmbesc instantaneu când aud întrebarea hazlie a unui copil pe stradă, cărora li se luminează privirile la vederea norilor pufoşi pe cerul limpede sau care îşi deschid braţele să simtă stropii ploii venite din senin. Îi apreciez pe cei care s-au învoit cu viaţa ca, în cazul în care sunt pe cale să primească lămâi, să nu rămână acri, ci să pună repede storcătorul în funcţiune şi să facă cea mai delicioasă limonadă.

Dar cum? Cum sa gândeşti mereu aşa, clipă de clipă? Ne izbim aici de o vâltoare zilnică. Nu vorbim despre câteva întâmplări fugare sau despre doi, trei oameni capricioşi care ne dau de furcă, ori despre o ploaie care apare tocmai în ziua în care am ieşit cu perechea nouă de pantofi din piele întoarsă. Pentru acestea suntem oarecum pregătiţi. Le acceptăm de sub cortina (nefondată) a asigurării că ne-ar aştepta o singura presiune pe zi sau pe săptămână. Dacă ar fi aşa, am fi oarecum pregătiţi pentru ele. Însă avem și noi niște limite! Sau alegem să le stabilim în mod evident subiectiv. Vrem sau nu vrem să recunoaştem, doza noastră de bunătate, de tact, de mulţumire este variabilă în funcție de cât ne propunem să fie. Suntem obişnuiţi să gândim că totul are o limită, dar scăpăm din vedere că limitele ni le stabilim noi, cu bună ştiinţă.

Ce te faci în cazul în care satisfăcut de tine, îţi freci mâinile de mulţumire că ai rezolvat fără nervi, fără cuvinte urâte o problemă sau că ai trecut peste o situaţie fără să faci uz de nemulţumire, şi tocmai în acel moment, în care eşti propriul erou, te înjură unul că te-ai oprit în drum când el voia să treacă pe acolo. Sau eşti pe cale să cobori din autobuz şi cei din staţie se îmbulzesc să apuce un loc. Te trezeşti călcat pe picioare, încasezi un cot în coaste, doar aşa… ca să te înveţi minte să nu-ţi mai vină să cobori fix în staţia lor. Ce faci, că doar ce ţi-ai consumat mai devreme doza de bunătate, diplomaţia, tactul, iar după calculele firii acum ai zero resurse.

Rezolvarea sau depăşirea situaţiilor tensionante este direct proporţională cu starea generală de mulţumire. Pentru gestionarea situaţiilor cotidiente contează ca noi să fim rezonabili cu noi înşine. Să ne criticăm constructiv, să ne respectăm şi să ne bucurăm în mod constant de părţile bune ale vieţii.

Ştiu că sunt aspecte delicate, destul de dureroase sau de presante, dar multe dintre exemplele următoare vin din incapacitatea noastră de a fi recunoscători pentru ce avem deja bun. Te poţi plânge că: nu ai maşină, nu ai casa ta, nu ai poşeta neagră, clasică, din piele, care să mergă cu de toate, nu ai iubitul sau iubita din visuri, nu petreci vacanţa în locul preferat, nu mănânci cea mai gustoasă mâncare, e prea frig, e prea cald, e agitaţie, e prea pustiu, vorbeşte prea mult, e prea taciturn, dacă te laudă  – ce-o vrea de fapt de la tine? Dacă nu aduce în discuţie reuşitele tale – nu te apreciază, îţi spui.  Şi paginile s-ar umple la nesfârşit de dorințe neîmplinite sau nemulțumiri de moment.

Ce ziceți de următoriu scenariu? La semafor un tip ţine mâinile pe volanul unui Opel şi se uită cu poftă în dreapta. Şi-ar dori şi el un Mercedes aşa cum are colegul lui de trafic.

Un biciclist se opreşte lângă cel cu Opelul: “Ce bine ar fi”,  gândeste el, “dacă aş avea o maşinuţă ca aceasta.”

Se pun în mişcare. Un pieton se uită de pe trotuar la biciclist cum pedalează şi râvneşte să aibă şi el o bicicletă, iar cel de sus, de la balcon, are ochii umezi: ce multumit ar fi dacă ar avea picioare!

Ţine minte că viaţa poate fi cel mai bun film despre solidaritate, despre empatie, despre omenie. Savurează un mango copt şi zemos fără să te gândeşti că ar fi fost mai bun un pepene. Bucură-te de vântul care îţi flutură părul fără să îţi fie ciudă că îţi răvăşeşte coafura. Simte printre degete nisipul de pe plajă şi fii cu totul acolo, fără dor de brazi şi creste.  Calcă pe pietrele reci ale râului, pune-ţi capul în iarba verde, inspiră adânc aerul muntelui, alergă, roagă-te, iubeşte. Mai ales, iubeşte! Fii mai mult decât un bun producător, regizor, şcenarist sau actor. Fii om!