Te trezești, iei micul-dejun în grabă, asta dacă mai apuci, te pregătești pentru facultate sau job, pleci val-vârtej din casă, unde te vei întoarce, cel mai probabil, la finalul zilei. Seara poate citești ceva sau vizionezi un episod din serialul tău preferat, deși e posibil să adormi fie cu cartea în mână, fie la jumătatea episodului. A doua zi o iei de la capăt. Și poate și a treia, și a patra și tot așa… În cele din urmă, ajungi să te plângi de rutină și de faptul că nu ai făcut nimic nou. Simți că te învârți în același cerc.

Așa se întâmplă că ajungem să privim trezitul de dimineață ca pe o corvoadă. Oprim alarma din instinct sau, dacă ne permitem, o amânăm și prelungim somnul cu câteva minute bune, poate chiar și cu o oră. Pare un clișeu, dar am învățat, din experiențele trăite până acum, că fiecare zi în care deschidem ochii este o binecuvântare. O binecuvântare că suntem. 

Așa ajungem să mâncăm fără să fim neapărat prezenți acolo, la micul-dejun, de pildă. Mâncăm pentru că așa știm că este indicat să facem, mâncăm pentru că ne este foame, mâncăm fără să știm măcar de ce o facem. Eventual, în tot acest timp scrollăm pe rețelele de socializare - aici suntem tot timpul prezenți, poate prea prezenți, și nici măcar nu mai conștientizăm că, în realitate, gustăm un croissant. Mâncăm, nu savurăm. Nu ne mai oferim timpul necesar să savurăm.

Așa ajungem la facultate sau la job - deja plictisiți și obosiți. Mai schimbăm câteva cuvinte cu colegii, deși, la finalul conversațiilor, e posibil să fi și uitat ce ne-au spus ceilalți. Rezolvăm sarcinile pe care le avem de îndeplinit – tot mecanic. În tot acest timp, ne gândim ce o să facem diseară, ce o să mâncăm la cină.

Iar la finalul zilei, la cină, se repetă scenariul de la micul-dejun: mâncăm, nu savurăm. Scrollăm, ne gândim la cu totul altceva, la ce avem de făcut în ziua următoare. 

A doua zi? O luăm de la capăt.

Cred că rutina este inevitabilă, în sensul că există o serie de activități zilnice în care suntem implicați. Mai cred că problema nu este neapărat la aceste activități, ci la felul în care ajungem să ne raportăm noi la ele. Le desfășurăm mecanic, pentru că trebuie, pentru că ne-au intrat, cumva, în reflex.

Dar ce-ar fi dacă ne-am da jos din pat dimineața și am începe ziua făcând orice mic lucru care să ne motiveze și care să ne facă plăcere? Poate fi vorba de câteva exerciții sau, pur și simplu, de o melodie ascultată în tihnă. 

Apoi, ne-am putea pregăti micul-dejun preferat și l-am putea savura cu fereastra deschisă, cu piesa de suflet pe fundal și cu telefonul lăsat deoparte. 

Poate ne-am găsi timp și să ne alegem cu grijă hainele pe care urmează să le purtăm, căci unele ne fac să ne simțim mai confortabil, mai încrezători sau ne amintesc de acele clipe care ne-au adus bucurie cândva: jacheta pe care ne-am dorit-o atât de mult și pentru care am economisit bani sau pe care am primit-o cadou de la cineva drag, adidașii pe care i-am purtat când am participat la un maraton, blugii cu care am fost îmbrăcați la prima întâlnire, etc.

Am putea privi cu alți ochi până și drumul spre job, dacă ne-am oferi această șansă. Ne-am putea uita în jurul nostru cu atenție și am remarca detaliile care pot schimba întreaga zi: un copil care aleargă cu gura până la urechi, un el care o sărută pe o ea, timid, pe obraz, în autobuz, câțiva bătrâni care stau pe o bancă și își povestesc copilăria – diverse perspective asupra vieții.

La finalul zilei am putea face și altceva decât să ne uităm, de fiecare dată, la serial. Poate ne-am scoate bicicleta și am da o tură prin oraș, după mult timp. Sau am ieși cu prietenii care ne-au propus să ne vedem la un suc, iar noi în ultima perioadă am tot amânat, din diverse motive. Am putea încerca să preparăm un fel de mâncare care ni s-a părut întotdeauna mult prea dificil – o mică provocare care ne-ar scoate din zona de confort.

Așa am ajunge să privim „rutina” cu alți ochi.

Accepți astăzi provocarea de a schimba așa zisa rutina?