Privirea-comparație și efectele nocive ale lui „mai”

Se întâmplă să existe în viața noastră cel puțin un moment în care privim în jurul nostru și ne comparăm cu cineva. Dacă ar fi să folosesc o denumire pentru acest tip de privire, aș numi-o privirea-comparație, pentru că asta implică: minusurile mele vs. plusurile celuilalt.

Privirea-comparație ne activează complexul de inferioritate: celălalt este mai frumos, mai bun, mai inteligent, mai plin de realizări decât mine – are un număr impresionant de plusuri. În acest context, iau naștere frustrarea, nemulțumirea, invidia, intoleranța față de noi înșine, față de minusurile noastre, în general închipuite sau exagerate de mintea noastră. Cu alte cuvinte, efectele nocive ale lui mai.

Schimbarea de perspectivă: privirea-admirație

Dacă am renunța la acest mai, care vine la pachet cu o serie de consecințe, dacă nu am mai raporta minusurile noastre la plusurile celuilalt, am ajunge să îl privim, pur și simplu, pe cel de lângă noi. Am constata că este, într-adevăr, frumos, bun, inteligent, că are realizări pe mai multe planuri din viață. Am putea ajunge să îl admirăm, să îl apreciem, fără să ne subestimăm propriile calități și fără să exagerăm părțile noastre mai puțin bune. 

De la privirea-admirație la privirea-motivație 

Cu timpul, am putea învăța să transformăm privirea-admirație în privire-motivație.  Într-o anumită măsură, și privirea-motivație implică raportarea la celălalt, dar nu acel tip de comparație care dăunează încrederii în noi înșine și care generează intoleranță față de sine.

După cum spune și denumirea, a-l privi pe celălalt poate fi și o formă de inspirație, de motivație. Nu ne raportăm neapărat la el (Este un om care face ceea ce iubește, este un om realizat.), ci la povestea din spatele a ceea ce a reușit să devină. În acest punct, ajungem să ne punem întrebări: Cum a reușit celălalt? Cât de mult a luptat pentru visul lui? A renunțat atunci când a întâmpinat tot felul de provocări? 

Despre frumusețea privirii-motivație

Din proprie experiență, ori de câte ori am „practicat” acest tip de privire, mi-am dat seama că am învățat două lucruri esențiale despre mine și, în general, despre viață:

1. Felul în care celălalt a luptat și luptă pentru visul lui, pentru valorile și principiile sale poate fi o importantă sursă de inspirație și de motivație pentru fiecare dintre noi.

Cineva care își trăiește visul și este în continuă ascensiune a făcut ceva ca să ajungă în acest punct, are o poveste în spate, o serie de încercări prin care a trecut, pentru ca astăzi să se poată bucura de ceea ce are și, mai ales, de ceea ce este.

Dacă ar fi să iau exemplul personal, pot spune că mă inspiră câțiva oameni din online și că îi citesc de fiecare dată cu mult interes, cu dorința de a descoperi noi fragmente din poveștile lor. Îmi place nu doar să le citesc articolele, ci să le savurez, asta și datorită felului în care se exprimă și reușesc să ajungă atât la sufletul meu, cât și la sufletul altor cititori fideli. Astfel de oameni-inspirație mă fac să conștientizez că și eu pot să îmi trăiesc unul dintre visuri într-o zi, formându-mi o comunitate stabilă de cititori, care să creadă în mine. În același timp, sunt conștientă că povestea mea este de-abia la început și că mai am trepte de urcat.

2. Suntem unici, deci trăim și construim povești unice.

Astfel, trecem prin provocări diferite. Oricât de mult ar semăna un capitol din povestea celuilalt cu un capitol din povestea noastră, ele nu vor fi niciodată la fel. Dacă noi nu reușim să trecem la fel de ușor precum celălalt printr-o etapă a propriului vis, este firesc să fie și așa. Este povestea noastră, doar a noastră. Reacționăm diferit, pentru că suntem diferiți, iar acest lucru nu este un motiv de descurajare. În același timp, poate că reușim să excelăm într-un alt capitol al poveștii noastre, în care celălalt s-a simțit, să zicem, mai puțin confortabil.

Transformarea privirii-comparație în privire-admirație cere timp și răbdare cu noi înșine, pentru că tind să cred că este necesar să călătorim în noi înșine și să ne dăm seama, înainte de orice altceva, că suntem unici și că, astfel, avem o poveste unică. Abia apoi vom învăța cât de mult rău poate face acel „mai” în viața noastră.