Noaptea lui 28 octombrie, 1787. Cu mai puțin de 24 de ore înainte ca opera Don Giovanni să fie interpretată în premieră, Mozart îi compune uvertura: șapte minute de note muzicale de o ordine și armonie perfectă așezate pe douăsprezece portative, pentru fiecare grup de instrumente în parte. Totul, în decursul a numai trei ore. Această operă continuă să stârnească aplauze și admirație din partea spectatorilor, secole mai târziu, fiind considerată una dintre cele mai bune lucrări muzicale ale celebrului compozitor și muzician, Wolfgang Amadeus Mozart.
Acesta este poate cel mai de succes caz de procrastinare înregistrat în istorie. Din nefericire, noi nu ne-am născut echivalenții lui Mozart în domeniile noastre, așa că rezultatele procrastinării noastre nu sunt întocmai cele mai fericite.
Cuvântul procrastinare provine din latinescul procrastinatus: pro- (înainte) și crastinus (de mâine). Conform DEX-ului, reprezintă amânarea sau întârzierea începerii execuției unei sarcini; a temporiza, a trăgăna, a tergiversa. Cu alte cuvinte, procrastinarea apare atunci când așteptăm ultima zi pentru a plăti facturile, deși știm că vom sta la coadă din această cauză, apare atunci când amânăm studierea unor materii până la momentul sesiunii, atunci când ne apucăm de un proiect cu o noapte înaintea deadline-ului, chiar și atunci când așteptăm pauza publicitară la televizor pentru a spăla vasele. Se poate observa o contradicție: procrastinăm pentru a evita stresul diferitelor munci ce necesită efort și concentrare, dar stresul rămâne cu noi acolo, în timp ce încercăm să uităm, cerându-ne atenție totală.
Deși unii oameni consideră procrastinarea ca fiind o problemă de voință, de fapt în spatele ei sunt angajate procese mult mai complexe. De aceea, gestul de a arăta cu degetul poate da impresia unei mari superficialități raționale. Procrastinarea este un proces complex care are la bază două tipuri de factori, interni și externi. Principalii factori interni care ne pot influența în acest domeniu sunt lipsa de organizare și planificarea defectuoasă a timpului. Prea puțin am fost învățați cum ne putem planifica cât mai corect și eficient timpul, vorbitorii motivaționali profitând de acest lucru pentru a oferi cursuri la un preț pe măsură.
Standardele nerealiste și tendința către perfecționism sunt alți doi factori importanți ai procrastinării. De multe ori, nu dorim să ne apucăm de un anume lucru deoarece știm că nu îl putem realiza perfect, astfel, încercăm să amânăm starea de dezamăgire cât mai mult cu putință. Poate așteptăm acel moment în care „se vor alinia planetele” și totul va merge strună. Puțin probabil să se întâmple așa ceva vreodată. Teama de eșec sau de a fi criticat poate fi, de asemenea, un factor major în decizia de a amâna diferite responsabilități, la fel cum, curios, poate fi și teama de succes. Nu ne temem doar de eșec, ci și de succes. Ne e teamă că vom fi obligați moral să continuăm proiectele anterioare reușite, fiind forțați să renunțăm la confortul nostru de moment.
Următoarele pe listă sunt lipsa informațiilor și a cunoștințelor necesare pentru a îndeplini o anumită activitate. În loc să studiem acele lucruri pe care nu le cunoaștem, avem tendința de a le ignora, sperând că ceea ce nu știm nu poate să ne facă rău.
Printre factorii externi care duc la adoptarea unui comportament de procrastinare sunt lipsa unor recompense sau a obținerii unor avantaje. Nu este rară afirmația „Ce îmi iese mie din asta?” Cu alte cuvinte, suntem obișnuiți ca în schimbul unor anumite sarcini îndeplinite să primim ceva, iar dacă nu se întâmplă acest lucru, nu simțim nicio motivație pentru a continua să facem acele lucruri. Aceasta este o atitudine egoistă. Alte elemente decisive pentru acest domeniu sunt timpul limitat de un program suprasolicitant și chiar deținerea experienței unor rezultate pozitive în urma amânărilor repetate în trecut, ca de exemplu remedierea de la sine a unor stări de boală înainte de a merge la doctor. Dar, oricât de comodă este repetarea procrastinării întărite de experiență, pierzând din vedere riscuri reale, amânarea unor lucruri care țin de un prezent și de un viitor necunoscut, pot fi de-a dreptul periculoase.
Twist-ul unui vechi proverb românesc „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi” ar suna cam așa: „Nu face azi ceva ce poți face și mâine, cine știe, poate mâine nu va fi necesar.” Sperând ca așteptarea să dea o direcție mai bună evenimentelor, ne putem trezi în situația ca exact evitarea acelor lucruri să producă o reacție mult mai dezagreabilă decât problema în sine. Astfel, putem ajunge stresați, frustrați, dezamăgiți și cu o stimă de sine scăzută.
Nu toți suntem ca Mozart. Poate câteodată procrastinarea te-a făcut să iei decizii mai bune, sau te-a scutit de eforturi inutile în realizarea unor sarcini, dar nu te poți baza pe acest lucru. Procrastinarea cronică este văzută de specialiști ca semnul unei tulburări psihologice, ceva cu care nimeni nu și-ar dori să aibă de a face. Așa că, pentru sănătatea ta mintală, limitează procrastinarea cât mai mult posibil.
