Se povestește că un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub un copac în fiecare zi,  iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce e mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce e mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic.

Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat.

Ramurile copacului erau foarte înalte, dar el se apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge, pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea la poalele copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele pădurii. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi că un rege, în timp ce ghimpii ego-ului te fac să te simţi mizerabil.

Văzându-l pe băiat cum purta cunună din florile lui, copacul se simţea fericit. Îl încuraja cu ramurile; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut mai mare. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită, atunci când altcineva se sprijină de ea.

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să treacă nişte examene, să-şi facă prieteni… De aceea a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului lui: ”vino, vino…te aştept!”

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.

Băiatul s-a făcut mare, iar zilele în care vizita copacul erau tot mai puține. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile lui lumeşti. ”Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul l-a strigat: ”Hei! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine” . Băiatul i-a răspuns: ”Ce poţi tu să-mi oferi, ca să trec să te văd?” Eu îmi doresc bani. Aş putea veni dar, numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit.

Iubire….cum să cunoști, să înțelegi și să experimentezi iubirea? Să vedem ce spune Creatorul iubirii. Ce spune Biblia despre iubire? O descrie ca fiind îndelung răbdătoare, "plină de bunătate, nu este invidioasă, nu se laudă, nu se mândrește, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul, dragostea nu va pieri niciodată"(1 Corinteni 13:4-8).

"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16)

Iată modelul absolut al iubirii nemărginite: Dumnezeu vine în viaţa noastră şi vrea să ne arate că, atunci când este vorba despre aproapele nostru, noi trebuie să mergem până la jertfă. Exact așa cum a făcut și El. Cine greşeşte una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru că, dacă iubeşti pe aproapele tău, nu poţi să furi, nu poţi să râvneşti la bunul lui, nu poţi să iei in deşert Numele lui Dumnezeu, nu poţi să nu-ţi cinsteşti părinţii, nu poţi să ucizi, să curveşti, nu poţi să urăşti.

Iubirea față de aproapele este formulată de Isus în cuvintele: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mt. 22, 39). Dar dacă te iubeşti pe tine, mai ai oare putere să iubeşti şi pe altcineva? Cum poţi fi model de iubire, când din cauza iubirii de sine, nimeni nu mai poate avea loc in fiinţa ta? Dacă eu mă opresc la mine într-un mod păcătos, oare voi fi capabil să-l iubesc curat pe aproapele? Nu cumva raportându-mă greşit la mine, voi avea şi o relaţie nesănătoasă cu aproapele?
Calea de a iubi precum a iubit Hristos stă în lepădarea de sine. A-i spune acest lucru omului din zilele noastre echivalează cu a-i vesti eşecul în viaţă, de vreme ce reuşita pentru el stă în cultivarea sinelui şi nu în lepădarea lui. Este foarte greu de împlinit această chemare a Mântuitorului, pentru că omul este lipsit de trăirea împreună cu Dumnezeu. El ştie numai de trăirea cu sine.

Ego-ul vrea să iubească, ceea ce e mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Iubirea este întotdeauna gata să se încline, ego-ul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât nu îl poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii este considerat a fi mare.

Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; ego-ul nu poate fi fericit, decât atunci când ia ceva de la altcineva.

Caută iubirea adevărată! Prețuiește-o! Traiește-o!

Surse:

http://www.povesticutalc.ro/povesti-Povestea-arborelui-batran.html

https://drumuricatretine.wordpress.com/2009/06/12/iubirea-si-ego-u/