După luni întregi de pribegie prin deșert și după un an de muncă la vânzătorul de cristaluri din Maroc, Santiago se adăpostise într-o oază din deșert în drumul lui spre piramidele egiptene.
El spera ca violentul conflict izbucnit între clanuri să se sfârșească cât mai repde, astfel ca el să îți poată continua călătoria. În timp ce se plimba prin oază însă, a întâlnit-o pe ea. Avea ochii negri, și buzele arcuite într-un zâmbet nehotărât ce îi dădea un farmec aparte.

Câteva zile de-a rândul a așteptat-o la fântână ca să-i vorbească și să îi mărturisească dragostea lui pentru ea. Era gata să renunțe la visul lui, la călătoria până în Egipt și să se căsătorească cu frumoasa fată pe nume Fatima.

Ea însă a înțeles că este important ca el să își îndeplinească visul de-a ajunge la piramide. În seara dinaintea plecării Santiago i-a spus:
 - „Am să plec. Și vreau să știi că mă voi întoarce.ˮ
 - „Înainte priveam deșertul cu dorință, spuse Fatima. Acum o voi face cu speranță.ˮ
Santiago și-a continuat călătoria prin deșert, în timp ce pentru Fatima a început o lungă perioadă de așteptare până când iubitul ei avea să se reîntoarcă.

Aceast fragment descris de Paulo Coelho în cartea ˮAlchimistulˮ surprinde un adevăr universal, care prin simplitatea cu care este transmis găsește rezonanță în sufletul fiecărui om.

Dragostea este minunată, este unică, și în lumea aceasta există tot atât de multe povești de dragoste pe cât există inimi, dar contextul în care ea se naște nu este întotdeauna perfect.

Fie este prea devreme, fie ea vine prea târziu, fie se naște în momentul în care cei doi trebuie să se despartă și să își croiească un alt viitor, fie am devenit prea idealiști, prea sceptici, prea dezamăgiți sau prea utopici.

În orice mod ne-am regăsi însă, atunci când ne așteptăm mai puțin, dragostea ne surprinde. Și pare că în cel mai puțin potrivit moment, ea aduce în viața noastră persoana ideală pe care am așteptat-o atâta timp, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Santiago.

Putem alege să ne sustragem acestei povești de iubire și să o inhibăm, fugind de momentul prezent de teama viitorului, sau să alegem să luptăm pentru iubirea ce începe să se contureze în viața noastră.

Circumstanțele nu vor fi niciodată perfecte. Întotdeauna va fi un element lipsă pentru a completa acest tablou ideal, important este însă ca cei doi să se concentreze pe ceea ce au, nu pe ceea ce le lipsește. Trăiește fiecare clipă în parte, savurând prezentul. Singura metodă de-a controla viitorul și incertitudinea lui este să clădești prezentul.

Dragostea adevărată trece testul timpului, al distanței, al singurătății și lipsei persoanei iubite. A ști să iubești în absența iubirii, iată nucleul central al dragostei. Este ușor să clădești o poveste romantică având persoana iubită alături, însă odată pusă fundația, nici cea mai mare depărtare în timp sau spațiu nu poate destrăma o poveste de iubire.

După luni întregi de pribegie prin deșert, Santiago a ajuns la piramide. În căutarea comorii lui și a împlinirii visului, viața l-a purtat prin multe alte țări. După ce a dus la bun sfârșit lunga lui călătorie, singurul gând era la Fatima, și cartea se termină cu aceste rânduri:
 „- Vin, Fatima!ˮ
Dragostea lor a trecut testul timpului și al distanței.

Resurse:
1. Paulo Coelho, Alchimistul, Humanitas Fiction, 2013