Invitații

Maturii care vor să participe la un eveniment trebuie să primească o invitație pentru a-și împlini dorința. Și sunt destui care și-au dorit să se afle în locurile principale ale societății, dar nu i-a invitat nimeni, așa că… au rămas deoparte. Adică în banca lor. Adică la locul lor. Nu-i așa? Dar aceasta se întâmplă, repet, în lumea celor mari sau a celor foarte mici, care încă depind de cei mari pentru a se deplasa. 

În cealaltă lume, a celor tineri, care fac ce le place, este destul ca unul să audă de la cineva că e o petrecere la altcineva și se înființează acolo. Ați putea zice că aceasta este doar o poveste, dar realitatea este mai ciudată decât ne imaginăm noi, cei care așteptăm să ni se pună o hârtie în mână pentru a ne prezenta într-un anumit loc. 

Vă întreb acum, ca pe niște oameni maturi – dacă cineva vă cheamă, pune condiții? Și da, și nu. Poți chema pe cineva pentru că ți-e drag așa cum e, poți explica ce specific are sărbătoarea și cum se poate respecta lucrul aceasta – dar nu-i așa că, de regulă, când inviți pe cineva nu o faci pentru a-l umili?

 Îmi amintesc de o tipă care și-a chemat prietenii la nuntă și da, a pus o condiție – să primească cel puțin 1200 dolari, de la fiecare participant. Evident că cei mai mulți au renunțat să o onoreze cu prezența, iar ea a fost profund indignată de această lipsă de bun simț a celor pe care i-a ales să-i fie alături. 

Sigur, dacă mireasa i-ar fi invitat pe cei de la Hollywood, cu siguranță că primea de 10 ori pe atât, desigur, dacă le era prietenă! Însă în jurul ei avea oameni normali, pentru care acea sumă însemna foarte, foarte mult. Atât de mult încât însuși mirele, furios pentru că a descoperit că iubita lui vrea să facă o afacere din nunta lor, a refuzat să se mai prezinte la altar.

Tânăra și-a serbat nunta cu părinții care da, erau dispuși să dea atât, chiar și-n lipsa nuntașilor și a mirelui. 

Bine, astfel de cazuri sunt hilare, de domeniul bolilor psihice sau pur și simplu dintr-un narcisism jalnic. De regulă, invitația este făcută cu dragoste, din dorința ca tu să fii cu cineva care are o împlinire, ca tu să te bucuri alături de cineva care te consideră important. 

Câte invitații ați primit de-a lungul vieții? La evenimente unde doreați să mergeți sau chiar și acolo unde nu doreați să ajungeți? După ce ați primit invitația ați pus vreodată la îndoială dorința celui care v-a chemat de a fi alături de el? Ați dat ochii peste cap și ați zis – dar dacă a făcut-o de complezență? Dar dacă nu vrea să particip?

Trebuie să fii exagerat ca să te simți obligat să chemi pe cineva pe care nu-l vrei alături de tine în momentele tale frumoase. Și atunci e vina ta, nu a celui căruia i-ai spus vino. Așa că eu niciodată nu am avut senzația că nu sunt binevenită dacă mi s-a spus sus și tare – haide. 

Ați încercat să trăiți după principiul acesta: orice ofertă vi se face să o apreciați la justa ei valoare și să nu o răstălmăciți?

Fiți deschiși față de invitațiile pline de dragoste ale oamenilor

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

10

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere