L-am cunoscut pe Zorann într-o toamnă târzie. Ne-am împrietenit repede mai ales că împărtășeam valori și filozofii comune. Astăzi, de fiecare dată când ne intersectăm în vreun colț de lume, furăm timp să povestim. Ei bine, ultima dată când l-am văzut, ne aflam în cea mai veche cafenea a orașului. Îmi povestea cu ochi strălucitori că pleacă la Paris. Fusese admis la École Normale Supérieure. Știam că admiterea este una grea. Un prieten francez îmi povestise cum dedicase doi ani de pregătire intensă pentru admitere. Este una dintre cele mai grele admiteri în materie de școli europene. Eram conștientă de ceea ce înseamnă acest lucru. Dar mai bine să îl las să se prezinte singur.

Salut, Zorann. Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine.

Sunt unul dintre primii români născuți în democrația de după decembrie 1989 și doisprezece ani mai târziu am emigrat, împreună cu familia, în Spania, unde locuiesc și acum. Am terminat facultatea de istorie la Universitatea Complutense din Madrid, cursând o parte din studii la Universitatea de la Sorbona, prin bursa Erasmus.

În ultimii ani m-am implicat în diverse proiecte culturale și academice. Colaborarea cu unele dintre ele, precum Secretariatul Catedrei Complutense de Istorie Militară sau al Societății Bicentenario General Prim 2014 mi-a fost propusă de membrii comunității academice din Madrid; în alte cazuri, este vorba de inițiativa proprie. Este cazul colaborarii mele active, în special, în cadrul Fundación Institucional Española (FIES), care din 1976 are ca principal scop al activităților ei monarhia spaniolă.

2. Cum ai decis să alegi o carieră în istorie?

Nu aș putea spune că este o vocație dintotdeauna. Vocația mea din copilărie - care mi-a rămas
cu o forță puternică, ba mai mult, s-a întărit și a prins rădăcini și mai puternice și raționale cu timpul - este învățământul. Istoria am ales-o în momentul în care mi-am dat seama că era disciplina pe care aș explica-o cu mai multă plăcere. Pe lângă asta, cu timpul, mi-am dat seama că principalul filozof al secolului XX spaniol, Ortega y Gasset, avea dreptate când spunea că ,,omul nu are natură, ci doar istorie”; deci, avem o necesitate profundă de a o cunoaște pentru a ne putea înțelege pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, pentru a ne înțelege ca și societate, care este produsul unui îndelungat și continuu proces de construcție.

3. Care a fost primul contact cu monarhia? Cum ai ales să te implici într-o organizație/instituție monarhică?

Prima noțiune despre un monarh contemporan am avut-o în clasa a VI-a, când profesorul de istorie ne vorbea despre istoria Spaniei și, tatăl meu locuind deja acolo, îl întrebasem care era numele regelui din momentul acela. Ei bine, nu aveam cum să-mi imaginez la acel moment că 11 ani mai târziu aveam să îi strâng mâna la el acasă, în Palatul de la Zarzuela, și să-mi dedice câteva minute.

Acesta a fost însă doar primul moment din relația mea directă cu monarhia. Am avut diverse ocazii în care am putut cunoaște membrii Familiei Regale. Am organizat, spre exemplu, în calitate de Secretar Executiv al Societății Bicentenario General Prim, o reuniune în Cataluña cu înalte personalități ale statului spaniol și a mediului economic și social, reuniune prezidată de către ASR Principele Felipe, Moștenitorul Coroanei și astăzi rege al Spaniei. În acea zi am avut ocazia de a fi foarte aproape de Majestatea Sa, luând masa împreună, și am putut aprecia pregătirea lui pentru a-și însuși rolul de viitor rege, lucru de ne-o demonstrează din iunie 2014.

Decizia de a colabora cu o instituție monarhică am luat-o în primii ani de facultate, când am realizat că este necesar să dăm un răspuns mișcărilor republicane din societate, în special între tineri, explicând valorile monarhiei parlamentare într-o democrație occidentală contemporană.

Niște valori de care m-am convins de-a lungul anilor, și cu atât mai mult cu cât am cunoscut monarhia: stabilitate instituțională, neutralitate și independență politică pentru funcția care o desfășoară, atât de necesară în orice țară, capacitatea sa integratoare.

4. Povestește-ne experiența ta de la universitatea din Paris.

Când mă gândesc la anul petrecut la Universitatea de la Sorbona, retrăiesc un cocktail de emoții și sentimente. Chiar dacă la început am trecut prin aceeași situație ca personajul principal din La Scarlatine, de Stefan Zweig, simțindu-mă foarte singur, imediat am fost subjugat de puterea copleșitoare a Parisului, a frumuseții și farmecului său, pe care le descoperi în orișice colț.

Universitatea mi-a oferit un spațiu de cultură și intelectualitate pe care nu l-am descoperit până atunci niciunde; am putut participa la atelierul de teatru al universității, jucând o mică piesă timp de o săptămână într-o cladire milenară, ceea ce a fost formidabil; am cunoscut, în acest context, persoane minunate care astăzi se numără printre cei mai buni prieteni.

Paris fără Sorbona și Sorbona fără Paris nu s-ar putea înțelege, nu ar putea exista. Sorbona este universitatea adecvată pentru Paris și acesta este orașul adecvat pentru a adăposti o așa universitate.

Nu numai Turnul Eiffel, Notre-Dame, Louvre, Champs Elysées sau Versailles îți vorbesc de un oraș și o țară inegalabile, dar faptul că poți să faci parte dintr-un sistem social unic, cu niște baze bine clădite de-a lungul timpului, sau micul detaliu de a studia într-o bibliotecă ce a fost construită pe același loc unde se regăsește internatul în care a locuit un an de zile Erasmus din Rotterdam… e ceva care nu se poate descrie în cuvinte.

5. Spune-ne ce faci acum și ce planuri ai.

În prezent îmi pregătesc teza de doctorat în istorie contemporană la Universitatea Complutense din Madrid, unde am obținut, prin concurs în Ministerului Educației, un contract de 4 ani ca cercetător docent. La începutul lunii februarie voi pleca la Paris pentru un stagiu de cercetare, de 5 luni, la École Normale Supérieure, instituție universitară fondată în anii revoluției franceze, care a fost mult timp - și încă mai este- “înaltul loc al culturii și intelectualității franceze”.

Pe lângă universitate, am început, împreună cu alți tineri, un proiect orientat către participarea activă a societății civile - în special a celor tineri - în dezbaterile publice și în luarea deciziilor politice.

De asemenea, continui colaborarea cu FIES precum și alte proiecte academice, în mod special unul de care sunt foarte entuziasmat. Este vorba de traducerea unor texte selectate din cărțile de călătorie a intelectualilor români în Spania anilor interbelici. Acest proiect este făcut împreună cu una dintre cele mai bune prietene, doctorand în filologie romanică la Universitatea Complutense din Madrid.

6. Care este visul tău?

Păi nu am doar un vis [râde]. Dacă trebuie să numesc doar unul, acesta este să mă simt întotdeauna viu, să trăiesc cu intensitate fiecare moment al vieții.

7. La final te-aș ruga să ne dai trei sfaturi pentru cei care își croiesc un început de drum indiferent de profesie.

Un lucru pe care m-a învățat monarhia este să fac tot ceea ce fac cu o idee de viitor, privind mai departe. Monarhia asta face: deasupra schimbărilor de guvern, a deciziilor politice care se iau de scurtă durată, ea rămâne în continuare, și asta îi oferă posibilitatea de a acționa pe termen lung.

Mitologia clasică spunea că Gibraltar era limita lumii - marcată de către coloanele lui Hercule -, și romanii exprimau asta cu motto-ul Non Plus Ultra (nu se poate mai departe). Ei bine, Columb a dinamitat credința aceasta în secolul XV, când începuse să navigheze mai departe și ajunsese la alt țărm, cunoscut astăzi ca America. Câțiva ani mai târziu, împăratul Carol V preluase ca motto al imperiului spaniol afirmația contrarie, Plus Ultra (mai departe).

În al doilea rând, i-aș sfătui să aibă țeluri înalte, deoarece chiar dacă nu au să le atingă, vor ajunge mai departe decât dacă își propun ținte mai mici. Și, în sfârșit, să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au față de cei din jurul lor. Aceștia pot fi influențați de către ei, îi pot lua ca reper.