Despre dragoste s-au scris numeroase poezii, romane, s-au făcut numeroase filme și piese de teatru, s-au jertfit vieți și s-au destrămat împărății. S-au compus cântece în numele iubirii și s-au clădit imperii stabile unite de acest puternic sentiment. Indiferent de timp, de spațiu sau de împrejurări, dragostea a fost sentimentul universal ce a dăinuit de-a lungul veacurilor, care nu are început sau sfârșit.

Se spune că „dragostea este îndelung răbdătoareˮ și inevitabil apare întrebarea: ce înseamnă această dragoste îndelung răbdătoare? Înseamnă oare să aștepți la nesfârșit pentru o dragoste care întârzie să apară? Înseamnă să te dedici unei iubiri anticipate, cu speranța că într-o zi va deveni reală? Permiteți-mi să răspund acestor întrebări prin două scurte povești.

Dragostea îndelung răbdătoare

Autobuzul se pregătea să plece din stație. Înainte să pornească însă, un bătrânel a trecut strada grăbit și i-a făcut semn să oprească. Șoferul deschide binevoitor ușa, însă bătrânelul nu urcă. El rămâne la ușă, așteptând o altă persoană. Undeva peste stradă se vedea o bătrânică cu mersul greoi ce îi zâmbea recunoscătoare. Bătrânelul a așteptat ca ea să sosească, a lăsat-o să urce în autobuz în timp ce el plătea biletele, apoi s-a așezat în fața ei zâmbind. Limba în care vorbeau nu îmi era cunoscută, însă la un moment dat el a spus plin de sinceritate: „ya lyublyu tebya!ˮ (Te iubesc!)

În acel moment mi-a fost clar, vorbeau limba rusă. Ce este fascinant însă este această conexiune pe care cei doi o împărtășesc, această dragoste care este aproape tangibilă. Amândoi sunt bătrâni, dar poartă în suflet aceeași dragoste tinerească, care a avut răbdare cu cei doi. Ea nu s-a diminuat, nu a îmbătrânit, nu a devenit plată sau banală, ci s-a întărit odată cu timpul.

Dragostea neîmpărtășită

O dragoste răbdătoare este o dragoste împărtășită. Este nevoie ca atât soțul cât și soția să se dedice acestei legături cu aceeași pasiune. Între sufletele lor trebuie să se creeze o conexiune profundă.

Lângă mine stă un bătrân ce pare încă tânăr. Este divorțat de mulți ani și trăiește singur. În timp ce mănâncă liniștit din farfurie, ridică ochii spre mine și îmi spune: „Mă simt atât de singur. Casa este goală. Ajung seara târziu de la serviciu și nu mă așteaptă nimeni, nu mă întâmpină nimeni. Mă tem de ziua în care voi ieși la pensie, pentru că atunci viața mea va deveni monotonă. Nu știu cu ce am greșit, nu știu de ce m-a părăsit... am încercat totul, totul!ˮ Ochii lui au rămas plecați, melancolici.

Dragostea soției lui nu a avut răbdare cu el, căci ea l-a părăsit. A fost o dragoste neîmpărtășită care s-a destrămat în timp, lăsându-l singur, într-o solitudine deznădăjduită.

Dragostea îndelung răbdătoare, dragostea împărtășită, este acea dragoste pe care merită să o aștepți. Ea trece testul timpului și transformă fiecare clipă petrecută împreună în ceva magic. Cele două povești reprezintă realitatea cotidiană de zi cu zi pe care o întâlnim la tot pasul. Depinde de alegerile noastre dacă vom rosti cuvintele „ya lyublyu tebya!ˮ sau „nu știu cu ce am greșit, nu știu de ce m-a părăsit.ˮ Vestea bună este că dragostea îndelung răbdătoare poate lua naștere și poate crește în fiecare din noi. Trebuie doar ca noi să îi oferim prilejul să se dezvolte.