„El e alesul! Sunt sigură! Mă înțelege, mă ascultă și are ochii atât de pătrunzători, parcă vede fix în sufletul meu. Și cum zâmbește, cum îmi zâmbește! Eu nu sunt materialistă, dar să vezi ce mașină are. Și ce cadouri îmi face!”. 

Și, cum stă bine unei adevărate povești de dragoste, fata se căsătorește în rochie albă cu prințul din bolidul cu mulți cai, și au trăit happily ever after. În acest punct se pot dezvolta două direcții despre care am putea vorbi. Pe de-o parte, deja clișeizatul materialism feminin, și, pe de altă parte, sentimentalismul și narcotizarea îndrăgostirii timpurii. Nu vreau sub nici o formă să picăm pradă clișeelor misogine despre orientarea (exclusiv) materialistă a femeilor. Una dintre profesoarele mele din liceu, tânără, ne spunea că nu există femeie care să nu fie materialistă. Cred că aici este o confuzie. Într-adevăr, femeile caută stabilitate și siguranță financiară la un bărbat, cumva dintr-un instinct de conservare și protejare. Se poate aduce în discuție chiar și un instinct matern, își doresc siguranță pentru viitoarea lor familie. Așa cum și femelele dintr-o multitudine de alte specii aleg masculii puternici pentru protecție sau pentru transmiterea unei gene sănătoase. Sau, și mai interesant, sunt foarte multe păsări care își  aleg masculul în funcție de „locuința”, respectiv cuibul pe care îl oferă. Sau în funcție de cadoul pe care îl primesc de la diverșii masculi care o curtează. 

Sunt însă foarte multe femei care aleg ca parteneri bărbați fără posibilități financiare, să fim serioși. Cât despre dimensiunea „compensatorie” a contului gras, ei bine, uneori, și această variantă este posibilă. Mai precis, sunt fete stimulate să accepte anumite „defecte” pe care în alte condiții nu le-ar accepta, atunci când băiatul este bogat. Nu aș dori să comentez mai mult această poziție, deși nu aș numi-o chiar materialism. Nu aș pune semnul egal între acest tip de comportament și proverbialul „gold digger”. Din păcate, și specia aceasta există. De ambele sexe, însă. Cu siguranță, aceasta nu este dragoste. 

Și, am ajuns și la a două direcție enunțată mai sus. Așa-zisa dragoste din săptămâna orbilor. Când totul e roz și avem fluturași în stomac și practic nu vedem în fața ochilor decât perfecțiunea întruchipată în persoana de lângă noi. Și, chiar dacă sunt trăsături de comportament sau de caracter care ne deranjează, nici nu le băgăm în seamă. Mai ales la vârsta adolescenței, care, mai nou, este împinsă până la 25 de ani. Comportamentul impulsiv tipic adolescenților, mai mari sau mai mici este probabil principalul responsabil pentru deciziile nu tocmai raționale pe care le luăm și în domeniul dragostei. Tocmai de aceea, specialiștii recomandă căsătoria după încheierea perioadei tumultoase numită adolescență. Nu degeaba un psiholog creștin spunea că trebuie deschiși ochii larg înainte de căsătorie și închiși după. Din păcate, de cele mai multe ori, se întâmplă exact situația opusă. Decizia unei căsătorii pripite are repercusiuni dezastruoase. Poate că sunt și cazuri care „nimeresc” bine din prima, cum se zice, ba chiar de la o vârstă fragedă. Ar mai fi de menționat  însă că maturizarea generațiilor actuale este, fie că ne place, fie că nu, una întârziată. Capacitatea de profunzime și de gândire analitică, de asemenea, este atinsă mai târziu. 

Pentru a putea analiza real potențialul partener, în primul rând trebuie să ai o perspectivă stabilă și echilibrată asupra propriei persoane. Imaginea de sine ar trebui să fie deja formată, și, de asemenea, să știi foarte bine cine ești și ce vrei de la viață și de la lume. Doar din acest punct își poți alege rațional un partener cu care poți avea afinități, te poate completa, ba chiar te poate susține, el pe tine și tu pe el. 

Nimeni nu este perfect, însă atunci când ne alegem un partener, ar trebui să fim conștienți că luăm tot „pachetul”. Chiar și acele „defecte” despre care avem impresia că vor dispărea. Nu vor dispărea, din contră, se vor acutiza. Dacă avem impresia că „se va schimba pentru noi”, deja avem probleme serioase. Oamenii se mai schimbă, e drept, dar în două situații: după o experiență traumatizantă care le modifică viziunea asupra vieții sau în urma credinței. Însă, puțin probabil ca să se schimbe doar pentru tine. Va spune că așa va face, poate chiar va încerca, însă, experiența relațiilor dintre oameni, de mii de ani pe acest pământ, susține contrariul. Dacă este ceva peste care ai impresia că nu poți trece, și te liniștești că se va transforma în bine în cele din urmă, ar trebui să-ți pui hormonii la punct și să judeci rațional. Nu zic că este ușor, dar nici imposibil nu e. 

De la desene animate, până la basme, romane sau filme, poveștile de dragoste se încheie în fața altarului. Altfel spus, arată doar partea de îndrăgostire, de acea dragoste mai mult sau mai puțin superficială din săptămâna orbilor când totul este perfect și suntem happy, happy, happy. Dragilor, adevărata poveste de dragoste începe după căsătorie. Așa că aveți mare grijă ce alegeți și când alegeți!