Despre omul frumos

Să vorbești și să scrii despre omul frumos în contextul actual, într-o lume diformă, ce aparține mai degrabă omului urât decât omului frumos, ai nevoie de curaj. Și întotdeauna, printr-un miracol, se ridică dintr-un popor oameni ce au acest curaj, oameni care ei înșiși sunt frumoși prin acest curaj și datorită curajului.

Marea provocare a zilelor noastre este să găsim acești oameni frumoși, să îi descoperim și să ne înconjurăm cu ei. Acest lucru este destul de simplu, pentru că omul frumos nu are „calitatea” de a se „camufla”. Omul frumos nu poate fi confundat și în niciun caz nu se poate pierde prin mulțime. Iese întotdeauna în evidență  prin frumusețea subtilă, dar nu agresiv.

În cartea sa, „Despre omul frumos”, Dan Puric, un om frumos al României, colecționează aspecte, de o subtilitate încântătoare, a frumuseții românului autentic. De remarcat este faptul că nu se concentrează doar pe anumite segmente, ci arată că omul frumos poate fi întâlnit oriunde. Este de prisos să reamintim că fiecare persoană are ceva ce îi oferă frumusețe. Totuși, alegem să dezvoltăm urâtul sau frumosul din noi?

Dorul! Ce caracteristică nemaipomenită a omului frumos!  Căci numai omului frumos îi poate fi dor și numai acesta se leagă irevocabil de orice lucru ce aparține locului în care s-a născut. „Băbuța își înveli cu mâinile tremurânde bolovanul în „România liberă”, închise geamantanul și-l legă cu sfoară. Un nod, două...Cât să țină...până colea...Mergea încet, să-I ducă lui Dumnezeu, în valijoara ei, România frumoasă.” descrie Dan Puric. Omul frumos se leagă, printr-o legătură durabilă de tot ce îi amintește de locurile și oamenii dragi.

Surprinzătoare, dar naturală este apropierea tânărului Dan Puric de iedul primit de tatăl său. „Și am fost o zi la grădiniță și a doua zi tata nu m-a mai găsit la grădiniță. M-a găsit într-o margine de gard, stând cu ieduțul lângă mine, culcat pe un petec de iarbă și cu fundița mea roșie, de la grădiniță, pusă la gâtul lui Berciu.” Observați frumosul de aici? Ce urmează este savuros, așa că las cititorul să descopere singur.

Din păcate, societatea în care trăim este sufocată de clasa politică. Puric remarcă de asemenea că omul frumos, „Caragiale a avut geniul descrierii degradării românești, a lui Mitică, a reacțiunii. Dar, pe vremea aceea, nici măcar el nu se aștepta să iasă stârpiturile care au ieșit acuma. Tipătescu și toți ceilalți sunt, totuși, niște oameni rezonabili, ca să zicem așa, față de oamenii politici de azi.” Genial.

Să pui această carte în lumina meritată este greu, dacă nu imposibil. Așa că vă încurajez să descoperiți singuri caracteristicile omului frumos, pe care Dan Puric le-a prezentat cu atâta măiestrie în cartea sa, colecționând subtile nuanțe ale frumosului.

Și nu voi fi deloc surprins dacă, citind, veți descoperi aspecte uitate ale frumuseții voastre și a celor din jur sau se vor dezvolta în inima și mintea voastră aspecte noi ale frumuseții umane.

O mare provocare a zilelor noastre este să găsim oamenii frumoși, să îi descoperim și să ne înconjurăm cu ei. Iar cea mai mare provocare este să fim noi înșine oameni frumoși! 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

10

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere