De ce Vietnam?!

Primesc deseori această întrebare, la care inițial nu am știut să răspund. De ce am ales să merg și să lucrez în Vietnam? De ce nu am rămas în Anglia sau de ce nu m-am întors în România? Cum de m-am mutat tocmai la celălalt capăt al Pământului, așa din senin?!

Nu eu am ales!
Știu că această afirmație poate părea ciudată, dar adevărul este că nu eu am ales să merg în Vietnam – într-un fel pot spune că Vietnamul m-a ales pe mine!
Când eram la facultate am cunoscut o mulțime de oameni din întreaga lume. În jur de 50% din studenții de la vremea respectivă erau străini. Cel mai ușor însă mă împrieteneam cu cei din Asia. Era un fel de conexiune instantă care leagă prietenii pe termen lung. Mă fascinau mai presus de orice tradițiile lor atât de diferite (asta incluzând căsătoria, stilul vestimentar, alimentația). Puneam întrebări non-stop și cu cât aflam mai mult, cu atât voiam să văd cu ochii mei acel tărâm atât de diferit de al meu. 
Țin minte că aveam un coleg de curs din Hong Kong pe care îl tatonam cel mai des cu întrebări. Ajungeam să petrecem ore vorbind doar despre diferențele culturale dintre țările noastre. 

În ultimul an de facultate am decis nu doar să vizitez Asia pentru 2-3 săptămâni, ci să locuiesc acolo! Am început să aplic online pentru joburi în China, Hong Kong și Japonia, în special după ce am făcut un curs de predare a limbii engleze. Am primit răspuns mai devreme decât mă așteptam, și în noiembrie, cu șapte luni înainte de absolvire, aveam deja un job asigurat în China și contractul gata semnat. Colegii mei erau încă indeciși în privința carierei, în timp ce eu mă făleam cu oferta pe care o aveam pe masă și era gata semnată. 

În mai însă, mi s-a spus că nu mai pot merge în China din cauza unor noi reglementări guvernamentale, care includeau și jobul meu. Ceea ce a urmat au fost câteva săptămâni petrecute în ceață, confuzie și dezamăgire.

Nici acum nu pot să îmi amintesc când și cum am aplicat pentru jobul din Vietnam, dar cu o zi înainte de absolvire, am primit un email de la o școală din Ca Mau care avea o ofertă frumoasă pentru mine. Totul parcă se întâmpla prea repede și după ce am trecut de probele inițiale și am rezolvat cu actele, la mai puțin de o lună după primul email, mă aflam deja în zbor spre Vietnam. 

De ce te reîntorci?
În primul an, Vietnam m-a ales pe mine. În al doilea an însă, eu am ales Vietnamul! Abia acum, după mai bine de 13 luni petrecute pe tărâmul acesta întotdeauna cald, pot să răspund deslușit la întrebarea pe care de atât de mult timp o primesc. 

Îmi plac oamenii din Vietnam, care sunt prietenoși și darnici. Deseori când mă întorc acasă seara după o zi lungă, vecinii mei mă așteaptă cu fructe proaspete sau îmi oferă din cina lor. Când merg pe stradă, străinii mă invită să stau la masă cu ei, deși nu pot înțelege o boabă de engleză. 

Îmi plac copiii iubitori și altruiști de aici, care sunt gata să fugă spre mine în orice moment pentru a oferi o îmbrățișare, care nu obosesc să mă salute de câte zece ori pe zi, care împart dulciurile, creioanele și bunătatea cu cei din jur, fără ca eu să le sugerez acest lucru.

Îmi place mâncarea lor atât de sănătoasă și proaspătă. Deși se consumă și alimente ceva mai ”ciudate”, în general ei au o alimentație foarte echilibrată, ceea ce explică durata lungă de viață. Mănâncă în general orez, legume proaspete, cumpărate de la piață în fiecare zi și ceva preparate din carne. De două ori pe lună, consumă mâncare vegetariană, fapt ce se datorează Budimului, și deși mulți dintre vietnamezi nu mai sunt activi din punct de vedere religios, respectă totuși acest obicei. 

Îmi place faptul că nevorbind limba lor, trebuie să găsesc întotdeauna o metodă de a mă descurca în viața de zi cu zi, fără a depinde de o altă persoană. Aceasta este cu siguranță cea mai radicală schimbare, dar cea pe care o apreciez cel mai mult, pentru că în fiecare zi învăț cât de creativi, ingenioși și plini de resurse pot deveni oamenii atunci când sunt puși în situații limită. 

Mai presus de toate, iubesc Vietnamul pentru că aici am devenit ”eu”, și deși poate părea cam filozofică această afirmație, ea se datorează faptului că aici, lipsită de prietenii apropiați, de familie, și de cunoștințe cu care să pot purta măcar o conversație fluentă, am descoperit cine sunt eu. Mozaicul influențelor exterioare s-a destrămat odată ce am aterizat în Ho Chi Minh, și am avut de atunci posibilitatea de-a mă reinventa. 

Care altul este scopul vieții dacă nu acela de a ne provoca să ne depășim limitele, să ne descoperim pe noi, să străbatem lumea în lung și în lat, de a iubi noul și necunoscutul, de a acorda o șansă ineditului, și poate undeva, acolo în drum spre destinația străină, vei simți și tu acea liniște interioară și împăcare cu sinele care merită orice sacrificiu. De ce nu în Vietnam?!

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

7.8

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere