Decide să trăiești curajos!

 

„Ce ar fi viața dacă nu am avea curajul să riscăm ceva?” – Vincent van Gogh

Și iată-te aici! Viața ta nu merge așa cum ai plănuit! Tot ce ți-ai propus pare să nu funcționeze! Nu știi care e pasul următor! Nu mai vezi nicio direcție spre care să te îndrepți! Totul pare fără sens! Totul pare a fi împotriva reușitelor tale!

Ce te oprește să schimbi starea în care te afli?

Teama?

Ți-e teamă că dacă ai alege într-un anumit fel, lucrurile nu vor merge bine. Ai putea să te faci de rușine. Ce vor spune prietenii? Familia?

Teama este cea care îți spune: „Ar trebui să nu faci asta...poți să eșuezi, oamenii te vor bârfi, nu vei mai fi văzut la fel. Mai bine stai cuminte, fără să faci nimic. Lasă lucrurile să meargă după bunul lor plac. Tu nu face nimic! Lasă-i pe alții!”.

Poți alege să nu riști să faci ceva, însă, într-o zi, te vei trezi că tu „stai cuminte” în timp ce timpul trece pe lângă tine și vei realiza că teama aceea te-a blocat și nu ai făcut nimic. De ce? Pentru că ai lăsat un sentiment negativ să decidă în locul tău.

Ce e de făcut?

Înfruntă-ți temerile!

Simțim teamă atunci când suntem frustrați, când stima de sine este scăzută sau atunci când suntem nevoiți să acționăm în afara capacității noastre de percepție. Mai simplu, atunci când nu mai suntem în zona noastră de confort apare teama. O teamă pozitivă care ne poate mobiliza sau, din contră, una negativă care ne poate demobiliza sau chiar bloca.

Indiferent de tipul de teamă pe care o experimentăm, decizia și modul în care vom acționa ne va influența și deciziile viitoare.

Pe lângă teama pozitivă sau negativă, trebuie să facem diferența între o teamă întemeiată și una nerealistă. Frica este o emoție normală care ne protejează de diferite pericole pe care le întâlnim la tot pasul, ca instinctul de a ne retrage mâna de pe o sobă fierbinte. Aceasta este o teamă reala și trebuie să acționăm ca atare pentru a fi în siguranță.

Dar cel mai adesea, fricile noastre sunt neîntemeiate și multe dintre ele nu își au corespondent în realitate. Mintea noastră întoarce situațiile pe toate părțile. Face scenarii. Predicții. Dar multe dintre acestea nu se întâmplă în viața reală. În momentul în care creierul nostru întâlnește o problemă care, inițial, ne depășește din punct de vedere al dificultății, tinde să o încadreze în categoria „problemelor cu risc” de care mai bine nu te atingi. Dar asta nu înseamnă că nu o poți rezolva. Creierul tău a întâlnit doar o situație nouă și devine precaut.

Bun, și să spunem că totuși ți-e frică. Frică de consecințe. Te provoc ca pe o scară de la 1 la 10 să te gândești cât de mari sunt consecințele fricii tale. Daca se dovedește că de ce ți-e teamă nu ai scăpat, sunt consecințele permanente sau temporare? Cât de grave sunt? Mă împiedică aceste urmări să continui? Acest mic exercițiu îți va oferi o perspectivă realistă asupra temerilor tale fiind mult mai benefic decât a-ți lăsa fricile sub o teroare necunoscută.

 În Biblie sunt aproximativ 350 de versete în care ni se spune „Nu-ți fie frică...” și ne îndeamnă să lăsăm toate grijile și fricile noastre în mâna Lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, frica este reală, dar bazându-te pe Cineva care deține controlul chiar și atunci când tu l-ai pierdut, înseamnă să ai credință. Iar asta, cu siguranță, te va ajuta să faci față mai ușor fricilor tale și, eventual, chiar să le abandonezi.

Începe de azi să trăiești fără frică! Curaj! Merită!

 

Resurse:

http://www.thechangeblog.com/facing-up-to-your-fears/

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

10

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere