O doamnă doctor care îmi predă un curs la facultate, a afirmat la un moment dat: „Nimic nu durează veșnic, nici măcar dragostea”, iar Frederic Beigbeder a scris un roman cu titlul „Dragostea durează trei ani”. Au dreptate? Adesea putem citi printre lacrimi sufletul unei fete în care s-a intrat de prea multe ori cu bocancii, rămânând ca, în urma lor, să strângă noroiul; iar unui tânăr îi surprinzi oftatul pentru că nu a întâlnit o fată care să îi privească ochii mai mult decât portofelul.

Urmărim filme pline de așa zise idealuri romantice ale relațiilor și ne cad în mână cărți cu titluri mai promițătoare decât acțiunea, în care indiferent de cât se jignesc și se rănesc cei doi, cumva, în mod neașteptat, finalul este de poveste, cu formula „...și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Apoi, citim unele articole cum că nu există relații fără neînțelegeri, cum că oamenii puternici se supără, se ceartă și rămân împreună să rezolve problemele, nu caută înlocuitor. Ce să credem?

Între timp, ajungem în viața reală, căutând să ne uităm în jurul nostru la niște modele de relații sănătoase și statornice. Până apucăm să deschidem gura ca să rostim o vorbă de apreciere pentru ce căsnicie reușită au vecinii, fiind împreună de 20 de ani, ne ajunge la urechi data divorțului.

Amintește-mi, te rog, cum era dragostea la început? De fapt, de unde a început și cum s-a ajuns până aici?

Locul primei întâlniri: grădina Eden. Intriga: dragoste la prima vedere! Îndrăgostitul: Adam, îndrăgostita: Eva. Observație: ei sunt singurii despre care se poate spune că s-au îndrăgostit la prima vedere. În rest, există atracție la prima vedere sau click la prima vedere, după cum preferi să îi spui. Dragostea ne leagă odată cu timpul investit împreună, nu apare brusc la prima întâlnire, indiferent cât de simpatici ne-am fi unul altuia.

Cum a început? Adam, primul om creat, simte nevoia unui ajutor potrivit pentru el. Astfel, ia formă cel mai frumos dar, modelat de Dumnezeu chiar din el: Eva –un întreg format dintr-un alt întreg.

Într-o zi, nu aș putea să vă explic cum, Adam rămâne singur. Într-un alt loc, tot singură, este Eva. În acel moment în care nu mai sunt împreună, șarpele intervine. Ispitită, Eva face singură alegerea de a mânca din fructul oprit. Când Adam ajunge din nou lângă ea, alege să mănânce și el. Deznodământul: părăsirea grădinii Eden. Cei doi nu mai pot rămâne în locul armoniei depline, pentru că legătura perfectă dintre ei și Dumnezeu s-a dezarmonizat.

În ciuda păcatului, iubirea lor merge până la capăt. Adam și Eva își încheie viața pe Pământ, împreună la bine și la greu.  

Însă, de-a lungul timpului, Adam uită de Eva și Eva uită de Adam. Nu mai e același Adam care nu își închipuie viața fără Eva sau aceeași Eva care îi întregește sufletul cu o iubire pură, înălțătoare. Bâjbâind pe drumuri, tot mai departe de grădina Eden, trec zilele, anii, și cei doi se rătăcesc atât față de grădină, căminul lor, cât și unul față de celălalt. Din Adam și Eva originari au ajuns Adami și Eve moderni. Adami și Eve dezorientați, care nu știu de unde vin, nici încotro merg.

Astăzi, când se întâlnește cu câte o Eva, Adam o minte că vine de pe Marte, iar Eva inventează că tocmai a aterizat de pe Venus. Exprimarea sentimentelor este interzisă, pe când expunerea calităților este aplaudată. Nici vorbă de calități sufletești. Eva vrea să afle dacă calitățile materiale ale lui Adam îi permit să acopere, în numerele contului bancar, distanța dintre Venus și Marte. Adam modern este bogat, dar nu așa cum visează Eva –bogat în mușchi și cu un venit mult peste salariul minim pe economie– ci bogat în laudă de sine și în lipsă de respect. Un Adam care a învățat că masculinitatea stă în impunerea în fața ideilor Evei, se întâlnește cu o Eva care așteaptă să fie răsfățată, în timp ce ea nu oferă nimic mai mult decât un trup. Eva modernă este slabă, dar nu la corp așa cum visează Adam, ci slabă în principii morale. Adam sfâșie bucăți din Eve pierdute printre cearceafuri și nu realizează că sfâșie din el însuși.  

El nu se va lăsa surpins de detalii, iar ea nu îl va surprinde. Nu știe să surprindă cu naturalețea zâmbetului ei; nu știe că buzele cele mai frumoase sunt cele care rostesc cuvinte sincere; nu știe că ochii ei ar fi cei mai frumoși dacă ar privi în sufletele celor din jurul ei –în sufletul lui Adam.

Prima întâlnire, a doua, a treia... Dacă se mai ajunge până acolo. În fond, cine mai știe? Toți Adamii și toate Evele sunt la fel. Înecat în mirosul de parfum și pierdut printre haine, Adam nici nu mai face diferența între Eva de ieri, de azi, de mâine. Cufundată în admirația pentru pielea care căptușește bancheta mașinii lui Adam și mereu pregătită să treacă la următoarea „iubire”, Eva pierde urma pantofilor lui Adam de ieri, de azi, de mâine.

Așteptările niciunuia dintre cei doi nu sunt împlinite, așa că își explică aceasta ca fiind „nepotrivire de caracter”. Atât de mult s-au prefăcut în joaca de-a un Adam și o Eva modernă, încât a devenit realitatea lor. Fără reguli, dezbrăcat de inhibiții, un ludism în care întrecerea pare să fie pentru locul întâi la cât mai multe cioburi de suflet împinse cu piciorul sub preșul rănilor.

Adam și Eva de astăzi nu mai știu nici să iubească, nici că merită să fie iubiți. Nu mai știu că timpul petrecut împreună nu se măsoară în stelele restaurantului, ci în căldura sufletului omului de lângă tine. Nu mai știu că ochii sunt poarta sufletului, așa că nu se mai privesc adânc în ochi până se pierd unul în culorile irisului celuilalt. Adam și Eva de astăzi se pierd în nepăsarea folosirii trupului ca monedă de schimb pentru iluzia iubirii. Nu mai știu că mâinile, când se întâlnesc, își recunosc bătăile pulsului și li se pare că ținutul de mână e o glumă. Nu mai știu ce înseamnă „pentru totdeauna”. Când un Adam sau o Eva pleacă, îi aruncă celuilalt în față toate promisiunile făcute până atunci, cuvinte la fel de goale ca trupurile. Între un Adam și o Eva de astăzi, cuvintele spuse acum nu sunt și pentru mai încolo. Bătăile inimii nu îi mai înalță, nu îi mai atinge decât interesul. Cu toate acestea, amândoi sunt într-o căutare continuă; ei simt că au pierdut o parte din ființa lor –pe celălalt. Se vor mai regăsi Adam și Eva în acea iubire autentică de la întâlnirea originară?

Unde ești tu, Adam, cel care o iubești pe Eva până într-acolo încât să mănânci din fructul oprit pentru că nu concepi viața fără ea? Unde ești, Adam, cel care ești dispus să înfrunți necunoscutul doar ca să nu te desparți de ființa minunată pe care odată ai privit-o și ai spus cu toată nerăbdarea ființei tale: „Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea!”?

Adam s-a rătăcit, puritatea Evei a fost uitată pe undeva pe drumul dintre grădina Eden și ziua de astăzi. Cei doi au fost creați în potrivire de caracter. Însă, de-a lungul timpului, și-au sugrumat caracterele până la sufocare. Drumul spre grădina unde a început prima poveste de iubire –căminul ceresc– s-a șters din memoria lor.

Adam este fiecare bărbat care a uitat că femeia este parte din el, un dar de la Dumnezeu, care nu este de unică folosință. Eva este fiecare femeie care a uitat că trupul ei e sfânt, care și-a acoperit strălucirea sufletului cu bijuterii, pretenții și alte interese fără rost.

Nu intra ca actor în acest spectacol scump al emoțiilor –emoții care se amestecă într-un vârtej al dezamăgirilor. Nu limita în cantități, în culoarea părului, în aspectul siluetei, trăirea celui mai intens sentiment care dă sens existenței. Depășește limitele create de Adami și Eve moderni. Depășește oricare sunt limitele pe care ți le pui singur, limita propriilor temeri. Pentru că iubirea nu are limite. Iubirea depășește materialul, ajunge dincolo de rațiune. Iubirea simte. Acceptă omul întreg. Omul întregit de trecut, prezent, viitor, fiecare timp cu povestea lui conturată printre lacrimi de fericire și de tristețe. Iubirea îmbrățișează strâns, atât de strâns până când toate cioburile din sufletul celuilalt se strâng laolaltă și capătă un sens, cu tot cu ultimul milimetru de suflet care doare.

Nu te preface în joaca iubitului în grabă, până ajungi doar să alergi printre sufletele oamenilor. Oamenii nu sunt capitole de iubire pe care le citești la rând, trecând de la unul la altul. Stai. Dincolo de coperți este un roman pentru care nu îți ajunge o viață pe acest Pământ să îi descoperi tainele. Creează-ți propria poveste de iubire alături de Adam al tău, alături de Eva a ta, aducând în scenă modelul iubirii autentice.

În incertitudinea unei lumi invadate de Adami și Eve rătăciți, un lucru e cert: oamenii se repară, iubindu-i. Iubește cu puterea siguranței în care lucrurile care se strică nu se aruncă, ci se repară. Iubește necondiționat. Pentru că dragostea durează veșnic. Pentru că dragostea te schimbă în mod nemilos; răstoarnă inima egoistă; preface vorba dură în vorbe care apropie sufletul lui Adam de sufletul Evei; smulge uitarea din rădăcinile cele mai adânci ale firii; urnește cele mai stinghere colțuri ale sufletului, peste care presară praf de stele, amintindu-le îndrăgostiților desăvârșirea căminului de odinioară.