Perioada de vârstă 25 - 35 ani este una care îi lasă pe mulți confuzi și adesea cu sentimentul de singurătate. Când tinerii adulți își încep primul job sau se mută în propriile apartamente, de obicei fac acest lucru singuri. Mai mult de atât, în timp ce încearcă să își afirme statutul de adulți, mediul înconjurător le transmite că, indiferent de realizările profesionale sau personale, sunt considerați de unii a fi încă "copii," în special înainte de a se căsători și a avea copii.

Acest statut interimar prelungit este încărcat cu multă durere, și unele studii arată că tinerii de azi suferă chiar mai mult decât generațiile anterioare. De exemplu, vârsta medie pentru debutul depresiei a scăzut de la 45-50 ani, unde era acum 30 ani, la vârsta de 25 ani - și se așteaptă în continuare o scădere. Psihologii nu sunt încă siguri de ce.

Indiferent de cauză, criza de la "sfertul vieții" se întinde de obicei pe durata a câțiva ani și include 4 etape. Începe cu sentimentul de a fi blocat în angajamentul de la locul de muncă sau de acasă: tinerii își iau joburi, închiriază apartamente, încep familii, dar apoi se simt "prinși" în sentimentul de "adult pretins." Apoi, la un moment dat, își părăsesc partenerul, locul de muncă, sau grupul social, devenind separați și singuri.

Își petrec cea mai mare parte a perioadei de criză reflectând și recalibrându-și planurile, singuri și izolați, ieșind în cele din urmă și explorând hobby-uri noi, grupuri sociale noi etc. În cele din urmă, ies la celălalt capăt al crizei mai fericiți, mai motivați și cu un sentiment crescut de clarite.

Deși este unul dureros, acest proces poate fi o oportunitate de creștere pentru că poate crea persoane care, în final, trăiesc vieți mai pline de sens și mai fericite.

În urma unui studiu realizat pe 88.000 de persoane, a rezultat că în perioada de vârstă 25 - 35 ani, persoanele resimt o creștere acută a stresului. Creșterea nivelului de stres între 35 și 55 ani este mai puțin abruptă, urmând să scadă brusc după vârsta de pensionare. Deși stresul continuă să crească și după 35 ani, răspunsul emoțional al persoanei scade. După această vârstă, cele mai multe persoane încep să experimenteze o creștere a sentimentelor pozitive. Câțiva ani mai târziu, de obicei apare și o îmbunătățire a satisfacției în privința vieții.

Așadar, din perspectivă emoțională, perioada de vârstă 25 - 35 ani este cea mai rea perioadă a vieții. În această perioadă persoanele au cele mai multe gânduri și sentimente negative, experimentând mai des decât alte persoane starea de rătăcire a minții, dăunătoare bunăstării generale.

Starea care survine la finalul crizei de la "sfertul vieții" este atribuită unor seturi de abilități pe care le dobândim: învățăm să dezvoltăm un control psihologic și să ne atenuăm emoțiile ori să le ignorăm în loc să le dăm voie să preia controlul. În timp ce înaintăm în vârstă, învățăm să punem lucrurile în perspectivă, să credem mai mult în noi și să conștientizăm că emoțiile care, la un moment dat, ne străpung inima, sunt temporare și nu trebuie să ne consumăm în privința lor.

Înaintarea în vârstă, din punct de vedere psihologic, aduce o stare de bine mai ridicată. Acest lucru ar trebui să liniștească tinerii adulți care se simt în prezent stresați sau pierduți și să îi ajute, de asemenea, pe cei mai în vârstă, să își amintească ce a înseamnat sau înseamnă cu adevărat să fii tânăr.