Sentimentul că ești mai slab sau mai puțin bun decât ceilalți, teama de a-ți spune părerea în public, de a nu fi criticat deși ulterior constați că ideile tale nu erau chiar așa de proaste, a fi considerat prea sensibil și a avea nevoie în mod exagerat de recunoaștere și laudă, toate acestea pot fi expresii ale complexului de inferioritate. Complexul de inferioritate definește o lipsă a valorizării personale, îndoială și nesiguranță cu privire la propria persoană și sentimentul că nu te ridici la un anumit nivel. Complexele de inferioritate privesc în mod frecvent aspectul fizic, însă nu se reduce la acesta, existând complexe de inferioritate referitoare la sănătătate, nivelul de inteligență, statutul social, dar și personalitatea.
Alfred Adler este cel care a introdus în psihologie conceptul de complex de inferioritate și, legat de acesta, conceptul de superioritate. El consideră că sentimentul de inferioritate își are originea în situația naturală de slăbiciune a omului la naștere, slăbiciune care face necesară primirea de îngrijire din partea adulților care compensează slăbiciunile copilului. Acestă slăbicune este un element important în dezvoltarea umană. Copilul fiind motivat de sentimentul de inferioritate, își va dori să fie ca adulții din preajma lui și va depune efort să realizeze lucruri mai mari. Problema așadar nu ține de prezența sau absența sentimentelor de inferioritate, ci de intensitatea pe care acestea le capătă. Astfel, ceea ce numim „complex de inferioritate” este tocmai acest sentiment exagerat și anormal de inferioritate.
Complexele de inferioritate generează două tipuri de comportament, fiecare cu strategiile lui : defensive și agresive. Cele mai frecvente sunt cele de defensive în care individul este foarte concentrat pe propria persoană, foarte stânjenit și timid în prezența altora și pe care teama îl împiedică să acționeze în vreun fel. Defensivii sunt foarte deranjați atunci când li se atrage atenția, tânjesc după apreciere și laudă și sunt foarte atenți la lucruri mărunte. Tot ei sunt suspicioși considerând că sunt nedreptățiți și pregătiți tot timpul să se scuze și să se apere.
Deși tacticile agresive sunt mai rar întâlnite decât cele defensive, acestea consumă mai multă energie. Căutarea excesivă a atenției și popularității conduce adesea la sacrificarea principiilor pentru a obține favoarea celorlalți. Atenția poate fi căutată prin irascibilitate și răutăți vis-a-vis de ceilalți. Individul va căuta să se plaseze pe sine deasupra prin coborârea celorlate persoane.
Adler consideră că aceleași sentimentele exagerate de inferioritate stau în spatele complexelor de superioritate, individul cu o atitudine de superioritate, depunând de fapt un efort serios de a ascunde inferioritatea.
Tratamentul potrivit în astfel de contexte este încurajarea. Aceste persoane trebuie să înțeleagă faptul că sunt capabili să înfrunte dificultățile și să-și rezolve problemele. Această metodă este considerată de Adler singura cale prin care se poate construi încrederea în sine și singurul tratament pentru inferioritate.
Exstă însă multe alte tactici care pot fi de ajutor în depășirea complexelor de inferioritate. Un lucru util este să înțelegi exact care sunt aspectele în care te simți inferior. Dacă te simți inferior față de o persoană anume, analizează care sunt domeniile în care te consideri mai jos decât ea, iar apoi ia în considerare și aspectele în care persoana respectivă nu-ți este superioară. Investește-ți energia pentru a te dezvolta și nu te concentra pe ceea ce gândesc alții despre tine.
1. Adler, Alfred. (2009). Înțelegerea vieții. Editura Trei. București
2. Timothy, Lin. Inferiority Complex. Prevention in Children and Relief from It in Adults. sbmi.org