“Nu te mai suport. Ești un nenorocit! Cum ai putut să faci una ca asta?”

“ Urăsc viața asta. E groaznică! Sunt un nimeni!”

“De ce ți-am dat o palmă? Pentru că ai meritat! De fapt, meritai vreo 2 pumni, nu doar o palmă”.

“Simt ca explodez…Nu mai pot!”

Și…. poc. Creierii ne explodează sub imperiul furiei care ne cuprinde uneori pe bună dreptate, dar cel mai adesea exagerând amploarea unei situații sau a unei vorbe, sau pur și simplu în contextul în care “s-a umplut paharul”.

Ce se întâmplă când ne înfuriem?

Furia duce la creșterea vitezei de circulație a sângelui în mâinile noastre, făcând mult mai ușoară lovirea unui inamic sau folosirea unei arme. La furie, cresc bătăile inimii, la fel ca și producerea de adrenalină care generează suficientă energie pentru a trânti și a pocni, pentru a articula verbal și a folosi forța fizică.  

Ce e cu furia asta?

Gândiți-vă la furie ca la un aisberg! Cea mai mare parte a aisbergului este ascunsă sub suprafața apei. În mod similar, atunci când suntem supărați, de obicei sub mânia vizibilă, sunt ascunse și alte emoții. Este ușor să vedem furia unei persoane, dar poate fi dificil să sesizăm corect ce stă la baza ei.

Să luăm exemplul unui soț care are accese de furie. Când soția îi cere ceva, imediat o critică și “îi sare țandăra”. Nu-i plac nici lui reacțiile sale, dar simte că nu se poate abține. Conștientizează că are o problemă și lucrează cu mintea lui. Începe să observe spațiul dintre furia și acțiunile sale, deschizând astfel ușa unei profunde schimbări. Mai mult decât furie, sentimentele sale cuprind frustrarea că soția îi cere lucruri uneori imposibil de realizat, că are așteptări prea mari de la el, că el la rândul său eșuează adesea în îndeplinirea sarcinilor. Furia este doar mecanismul prin care creierul său se protejează de o sarcină al cărei final nu îi aduce nicio satisfacție. Dincolo de furie, este epuizarea pură și sentimentul că nu este suficient de bun pentru soția lui. Deci, mânia e provocată de acea dezamăgire de el însuși și îl protejează de o rușine profund dureroasă. Căutând să-și accepte și să-și înțeleagă mânia, mai degrabă decât să și-o rețină sau să o suprime, omul poate începe să-și îmbunătățească viața de familie prin recunoașterea furiei sale ca semnal că trebuie să stabilească limite sănătoase în relație.

Furia ca protector al sentimentelor brute

Furia este deseori descrisă ca o "emoție secundară", deoarece oamenii tind să o folosească pentru a-și proteja sentimentele brute, vulnerabile și copleșitoare; totuși mânia este în primul rând una dintre cele șase "emoții de bază" (alături de dezgust, frica, fericirea, tristețe, surprinderea). Furia este simțită de toată lumea la un moment dat, dar ea nu vine de nicăieri - de obicei, există alte emoții sau sentimente care o provoacă.

A învăța să recunoaștem mânia ca pe o emoție de bază, valabilă și ca pe un protector al sentimentelor noastre brute, poate fi incredibil de productiv. Poate duce la conversații tămăduitoare, care permit cuplurilor, copiilor și părinților să se înțeleagă mai bine.

Cum reacționăm la mânia altora?

Atunci când cineva din preajma noastră devine furios și se manifestă cu putere în defavoarea noastră, tindem să ne apărăm, tot prin luptă. Și lupta aceasta este alimentată apoi nu de furia celuilalt, ci de furia noastră. Dacă se întâmplă acest lucru, ajungem într-o bătălie verbală sau poate chiar fizică, aprinsă, care lasă ambele părți să se simtă neînțelese și rănite.

Ce soluții ar fi? În primul rând să nu o luăm personal.Furiaceluilalt nu este de obicei despre noi. E vorba de sentimentele lui primare. Să învățăm să (îi) recunoaștem emoțiile și să lucrăm cu ce anume le generează.  "Wow, această persoană este furioasă, dar de ce este așa? Spre ce indică, mai profund, mânia sa?"- ar putea fi o abordare mai bună decât să răspundem în același fel. Și apoi, după ce am aflat ce stă la baza furiei, nu e în regulă să-i spunem celuilalt să se calmeze.

Acest lucru îi spune destinatarului că sentimentele lui nu contează și ele nu sunt acceptabile.

Scopul nu este acela de a schimba sau de a repara emoțiile celuilalt, ci mai degrabă de a sta împreună pe aisbergul mâniei. E de preferat să-i comunicăm că îi înțelegem și îi acceptăm sentimentele.

Când facem asta, furia celuilalt va scădea, iar emoția primară se va ridica la suprafață.

Cel mai adesea, mânia este cauzată de un obstacol ce blochează scopul celuilalt. Ideea de bază este că oamenii simt mânia dintr-un motiv. Ea indică alte emoții, dar mânia în sine este o emoție validă, iar cel care o manifestă caută să fie validat.

E o artă și o lecție care se învață cu efort, însă este parte din datoria noastră să-i înțelegem pe cei din jur și să stăm alături de ei, deasupra aisbergului mâniei, un aisberg ce poate ascunde: rușine, frică, jenă, vinovăție, traumă, singurătate, anxietate, insecuritate, regrete, răni fizice și emoționale, durere, respingere, stres, neputință…etc. 

Și asta e valabil și când noi suntem cei care simțim că ne explodează creierii…