Mai mult decât orice ramură a industriilor, lumea modei se laudă cu o mulţime de nume cunoscute precum: Carolina Herrera, Giorgio Armani, Jean Paul-Gaultier sau Elie Saab. V-aţi gândit vreodată cum se ajunge ca un anumit model de pantof, o anumită culoare sau un stil de rochie să fie adoptat de cât mai multă lume? Răspunsul este unul destul de simplu. Fiecare dintre creatorii menţionaţi îşi etalează colecţiile, iar articolele similare din colecţiile lor devin tendinţele modei pentru sezonul respectiv.
Trebuie să recunosc faptul că, în acest an, cel mai mult mi-au atras atenţia genţile de zi şi cele de seară. Din păcate însă, aproape nimeni nu face diferenţa între ele. La acest nivel există două reguli simple care pot fi respectate: ziua – geantă mare, seara – geantă mică.
O mare parte din zi ne-o petrecem prinse cu diferite activităţi: şcoală, serviciu, drumul dintre ele. În acest caz, geanta trebuie să fie una mare şi încăpătoare. Şi la acest capitol femeile se împart în două categorii. În prima ar intra cele care îşi doresc o imagine sobră, impusă poate de job. Acestea au nevoie de o geantă clasică de proporţii medii, serioasă, fără aplicaţii.
O a doua categorie o constituie cele boeme, vesele, dornice să fie la curent cu tot ce e nou. Acestora le recomand genţi mari sau foarte mari, viu colorate, cu forme şi imprimeuri diferite.
O altă problemă la acest capitol o constituie alegerea dimensiunii genţii.
Este foarte important de potrivit dimensiunea genţii cu cea a siluetei celei care o poartă. Iată un exemplu de proporţie denaturată: o persoană foarte scundă purtând o geantă mare pe umăr sau pe braţ. Mărimea genţii o va face să pară şi mai mică decât este în realitate. Acelaşi sfat l-aş da şi persoanelor înalte. Începând de la pantof, geantă, rochie, accesorii, totul trebuie să fie într-o armonie perfectă, astfel încât nici corpul, nici geanta să nu arate meschin sau, dimpotrivă, exagerat de mare.
Geanta de seară trebuie să fie neapărat de dimensiuni mici. Dacă trebuie să mergi la un eveniment fastuos, alege geanta plic sau cea stil portofel. Dacă evenimentul la care participi nu necesită o ţinută scorţoasă, poţi alege o gentuţă cu lanţ foarte lung.