S-a întâmplat probabil de mai multe ori să oferi cuiva un ajutor și să aștepți înapoi o răsplată. Au fost oameni care au avut nevoie de tine în momentele lor de cumpănă, dar care nu ți-au mulțumit așa cum te așteptai sau pur și simplu au uitat. De asemenea, au existat și persoane care ți-au răspuns cu rău la binele făcut, iar încrederea pe care o aveai în acestea a fost suprimată.
Poate că îți dorești recunoștință de la cei pe care i-ai ajutat cândva. Dar cum ar trebui să procedezi atunci când anumite persoane ți-au întors spatele, după binefacerile primite?
Ai auzit la cei din jur și posibil că ai afirmat chiar tu neșovăitoarea replică: „I-am ajutat, dar nu o voi mai face! M-am învățat minte!” Desigur că rostirea acestor cuvinte are loc într-o stare de întristare intensă și crezi cu fermitate că acei oameni au greșit prin lipsa lor de recunoștință.
În momentul în care aștepți ca cei cărora le-ai făcut bine să îți răspundă în același mod pozitiv, uiți un aspect foarte important. Uiți de ce i-ai ajutat. Trebuie să te întrebi de fiecare dată din ce motiv intenționezi să ajuți pe cineva și cu ce scop.
Dacă îți dorești să ajuți o persoană din dragoste și pentru că te mâhnește enorm suferința prin care trece aceasta, nici n-ar trebui să te gândești la recunoștință. Ajutorul făcut altora – dacă este din dragoste – îți va deveni ajutor. Îți va deveni mângâiere. Poate că pare bizar, însă ajutorul realizat din dragoste îți va oferi o împlinire sufletească indescriptibilă. De ce? Fiindcă dragostea „acoperă totul” (1 Corinteni 13:7). Acoperă inclusiv lipsa celorlalți de mulțumire. Acoperă așteptarea. Acoperă indiferența.
Ajuți pe cineva cu scopul de a fi răsplătit cu aceeași monedă? A aștepta binele după bine înseamnă alungarea dragostei. În schimb, dacă îți dorești să faci un bine fără dorința de a primi înapoi atenție, laude și sute de mulțumiri, acest lucru înseamnă sporirea dragostei.
O faptă bună nu este niciodată de prisos, chiar dacă cei pe care îi ajuți sunt indolenți sau malițioși. Nu ceea ce înțeleg ceilalți prin ajutorul tău este important, ci ceea ce înțelegi tu. Cu ce rămâi tu după gestul tău, după vorba ta, după fapta pe care ai făcut-o.
Din bunătate rămâi cu bucurie. Rămâi cu inima luminată și cu gândul că ajutorul tău i-a ridicat pe cei care aveau nevoie. Într-un ajutor există prezent, nu viitor. Ajuți pentru că iubești, nu pentru că ți-ai dori ca pe viitor să îți devină ceilalți recunoscători. Ajuți pentru că în ajutorul acesta crești cu sufletul și înveți să înțelegi mult mai bine durerea celor de lângă tine. A face binele fără să îl aștepți înapoi. E dragoste și e dar.
