Despre efectele mai mult sau mai puțin nocive ale rețelelor de socializare asupra vieții de zi cu zi, cred că s-a vorbit și s-a scris destul. Nu îmi propun să vă spun din nou cât de mult ne este afectată imaginea de sine atunci când vedem ce viață palpitantă au alții, nici nu o să vă reamintesc cât de mult timp irosim frunzărind albumele altora, în loc să citim o carte sau să vedem un film bun. Parcă nu are rost nici să ne amăgim cu gândul că datorită rețelelor de socializare am îmbunătățit relațiile. În realitate, timpul de calitate nu îl avem alături de cei cărora le dăm câte un like sau le comentăm postările, ci alături de cei pe care, chiar dacă mai rar, îi strângem în brațe, îi privim în ochi și le simțim parfumul.

Nu o să neg faptul că am un cont pe o rețea de socilizare și că zilnic îl răsfoiesc la semafoare sau așteptând pe holuri în diverse circumstanțe sau seara înainte de culcare “să văd ce se mai întâmplă online” cu alții. Accentuez ce se întâmplă online, pentru că ce se întâmplă în viața reală îmi e mai greu să îmi dau seama. La urma urmei, indiciile sunt unele extrem de subiective - ce vor alții să arate și ce înțeleg eu din ceea ce văd.

Dar am constat în lumea rețelelor de socializare niște ciudățenii care ne arată cât de diferită e lumea virtuală față de cea reală.

1. Zoom pe fotografii pentru a vedea detaliile, de la machiaj, pana la marca unui ceas, de la poziția piciorului, până la decorul din imagine. Cine în lumea reală atunci când se întâlnește cu un amic pe stradă sau chiar cu un necunoscut îl studiază cu atâta atenție, îl privește cu lupa pentru a-l “vedea mai bine”? Trebuie să ai o minte bolnavă să te apropii de colegul de muncă, ori de școală atât de mult încât să observi detaliile așa cum cauți să le vezi în mediul on line. Pe rețelele de socializare e normal, în viața reala, nu. Oare?
2. Urmărirea obsesivă a unor profile. Poate că nu ar fi atât de anormal dacă m-aș referi la a urmări contul unei persoane de sex opus, de care să zicem, te simți atras. Dar să urmărești zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi ce face, unde este, cu ce se îmbracă, câte like-uri sau comentarii are la o imagine, o persoană de același sex, deja mi se pare patologic. În viața reală nu cred să intre cineva de câteva ori pe zi în biroul unei colege să o vadă: ce mănâncă, cum îi rezistă machiajul, ori cu cine stă de vorbă. Poate că sunt situații când curiozitatea ar fi mare, dar ne abținem. Să o facem și online și ne va fi mai bine.
3. Mesaje personale în postări publice. “Vii azi pe la mine?”, “Da, scumpa ne întâlnim peste 10 minute”, “Vezi că ți-am adus cartea pe care mi-ai împrumutat-o”. Așa și? Trebuie să știe toată lumea cu cine, când și unde ne întâlnim? Dacă mesajul vizeză o singură persoană, atunci putem folosi opțiunea de mesaj privat. Dacă vrem să știe toată lumea cum ne petrecem noi ziua, atunci propun să luam niște pancarde și să le purtăm cu noi în trafic sau să folosim portavocea când comunicăm ceva colegului de bancă. Nu putem face asta în viața reală, că ar râde lumea de noi. Atunci să ne abținem să o facem on line.
4. Neapărat check-in de 5 ori pe zi. La școală, la birou, la club, la restaurant, la muzeu, la film – e un fel de a ne marca teritoriul, să știe tot interentul pe unde umbăm noi. Doar așa facem și în viața reală, ne scriem numele sau “am fost pe aici” pe toate gardurile. Sau poate nu?
5. Un selfie, doua selfi-uri, trei selfi-uri. Toate în aceeași zi? Serios, nu avem oglindă? Sau postează telefonul automat tot ce fotografiem? Și câte like-uri așteptăm pentru un selfie reușit? Unul cu retușuri, cu umbre, cu tot ce trebuie? “Dacă nu adun 100 de like-uri într-o oră, șterg poza că înseamnă că nu e bună”, mi-a zis o prietenă care tocmai le amintea cunoscuților (sau necunoscuților) din mediul virtual cum mai arată ea. Așa facem și în viața reală, nu? Cum nu? Nu ne machiem, ne geluim, ne probăm cu haine diverse și facem “funny faces”, apoi ieșim pe stradă, așteptând salutul apreciativ al trecătorilor și desigur că orice comentariu e binevenit; iar când am atins numărul satisfăcător de aprecieri, schimbăm ținuta și accesoriile. Buuun, în viața reală nu facem asta că am fi niște ciudați, dar online e mai firesc?
6. Și am ajuns și la partea care mă amuză cel mai tare. Ce mai mâncăm noi azi? Cum, nu trebuie să știe toată lumea ce ciorbiță, ce chiftele și ce suc proaspăt de fructe consumăm la fiecare masă? Așa facem și în viața reală, nu? Înainte să ne așezăm la masă, ieșim cu farfuriile în stradă sau pe casa scării să îi anunțăm pe vecini ce urmează să mâncăm.
7. Prietenie virtuală cu persoane pe care nu le cunoaștem. Dacă suntem o persoană publică al cărei succes depinde de notorietatea on line, dacă avem un business pe care îl promovăm pe rețelele de socializare, dacă avem un mesaj de intres general pe care vrem să îl transmitem lumii, atunci sunt de acord că un public cât mai numeros ne poate ajuta în îndeplinirea obiectivului, dar atunci se numește “pagina oficială”, iar conținutul e oficial, de interes general. Dar ca cineva să vadă unde ne-am plimbat, ce am mâncat, ce cărți am citit sau ce filme am văzut, ce idei avem despre lume și viață, ce orientări politice sau preferințe în materie de oameni, cum ne-au crescut copiii, unde și cu cine ne petrecem zilele libere – atunci ar trebui să îndeplinească un minim criteriu. Să fie o persoană pe care o cunoaștem și căreia i-am expune fără echivoc toate acestea la o întâlnire reală.  Că nu ne-am duce într-o piață publică cu un album de fotografii sau cu jurnalul personal și i-am invita pe trecători, fie că-i cunoaștem sau nu să ne admire, așa-i?

Lista cu ciudățeniile din lumea virtuală poate continua. Asta nu înseamnă că viața reală nu are și ea ciudățeniile ei, dar dintre cele două o prefer pe cea reală, chiar dacă uneori e cu supărări, cu frustrări, cu un look ce lasă de dorit, cu vorbe mai puțin alese cu grijă, cu eșecuri și alte neajunsuri … pe care nu le vedem în mediul virtual.