Antreprenoriatul nu-i pentru visători. „The Founder”

Quentin Tarantino era de părere că filmele biografice nu au alt scop decât să le asigure actorilor roluri aducătoare de Premii Oscar, iar Michael Keaton va avea, cu siguranță, șansa lui la Oscar pentru rolul Ray Kroc din filmul The Founder (Fondatorul). E bine că Michael Keaton e din nou pe val după ani întregi în care a primit doar roluri minore de televiziune și în care a făcut „voci” pentru filme de animație și pentru jocuri video. Pe de altă parte, Michael Keaton este cam tot ce oferă mai bun The Founder. La urma urmei, poate că spectatorii nici nu ar trebui să aștepte mai mult de la un film cu acest titlu, de la povestea celui care și-a cumpărat practic titlul de „fondator”. Ray Kroc (interpretat de Keaton) a fost un cunoscut antreprenor american (născut în 1902; decedat în 1984), care și-a câștigat celebritatea preluând ideea restaurantului fast food McDonalds de la frații McDonald și transformând-o într-o franciză care, putem spune astăzi, a cucerit lumea. Or faptul că spectatorii filmului, chiar dacă n-au mâncat niciodată la un McDonalds, știu cu siguranță un astfel de restaurant și sunt familiarizați cu celebrul „M” galben pe fundal roșu face ca finalul filmului să fie cunoscut, previzibil. Știm deja că Ray Kroc a dat lovitura și tot ce putem aștepta este o poveste bine spusă despre cum a realizat lucrul acesta. Poate că lucrul cel mai fain la filmul regizat de John Lee Hancock este felul în care a reușit să facă trecerea personajului Kroc de la faza în care acesta era doar un ambițios vânzător de mixere la aceea în care a devenit un „rechin” lipsit de scrupule, gata de orice pentru a pune gheara pe afacerea fraților McDonalds. La început, Kroc pare chiar un tip simpatic, un individ care se chinuiește să-și câștige existența în branșa dură a vânzărilor, fără prea mari șanse de izbândă. Simpatic pare și atunci când, descoperind afacerea fraților McDonald și intuind potențialul acesteia, se ține de capul lor pentru a-i convinge să vrea mai mult, să se dezvolte. Cam aici se termină însă cu simpatia pentru personaj… Odată intrat în schemă, lupul își zvârle pielea de oaie și își dă năravul pe față. Sunt destule secvențe care sugerează ce fel de om a fost antreprenorul american, poate cea mai feroce dintre acestea (deși aici s-ar putea să nu subscrie prea mulți părerii mele) fiind aceea în care, seara, la cină, Kroc îi spune primei soții că vrea să divorțeze (cauza fiind dorința lui de a pune mâna pe soția altui bărbat, așa cum vrea să își însușească și afacerea fraților McDonalds). Felul rece în care îi comunică soției dorința lui, fără a-i da vreo altă explicație și continuând liniștit să mănânce, de parcă tocmai ar fi spus că e o seară minunată, ne arată un om pentru care moralitatea a fost probabil un concept extraterestru. Unele dintre replicile lui Keaton sunt memorabile și ilustrative pentru rapacitatea lui Kroc: „Dacă aș vedea un competitor înecându-se, i-aș băga un furtun pe gât”; „Contractele sunt ca inimile – sunt făcute pentru a fi încălcate”; „McDonalds… înseamnă… familie… Nu-i așa că-i grozav?” (replica asta nu exprimă un crez al antreprenorului care și-a aruncat soția ca pe o cârpă, ci sugerează ușurința cu care acesta ar fi spus orice pentru a-și atinge țelul). Scenariul scoate în evidență și modul în care a evoluat relația și raportul de forțe dintre Ray Kroc și Dick și Mac McDonald. Viziunea fraților, mult mai puțin ambițioasă decât a lui Kroc, păstra în atenție calitatea produselor oferite, în timp ce Kroc ar fi făcut (și a făcut) orice pentru a maximiza profitul – disputa lor privind înlocuirea milkshake-ului pe bază de lapte cu unul pe bază de prafuri este ilustrativă în acest sens. Cei doi frați au avut, la o adică, o idee de succes (nu o numesc genială, fiind vorba despre hamburgeri), dar nu au fost croiți din materialul necesar pentru a transforma visul lor într-o afacere uriașă, care să depășească nu doar pereții restaurantului, ci chiar granițele SUA. Lui Kroc, pe de altă parte, i-a lipsit conștiința care le-a pus limite celor doi McDonald. Mă tem că unii dintre spectatorii filmului vor vedea în Kroc mai degrabă un model de antreprenor (ambiție, lipsă de scrupule și de valori, obsesie pentru succes, tratarea oamenilor – începând de la cei mai apropiați și până la oricine altcineva – ca instrumente pentru obținut profit, ca obiecte care pot fi cumpărate și, în caz că nu mai corespund trebuințelor, înlocuite), în loc de a înțelege care sunt riscurile pe care le presupune un plan atât de ambițios, iar când spun „riscuri” am în vedere impactul asupra calității de ființă umană. Pentru a lansa la nivel mondial un lanț de restaurante care oferă junk food s-ar putea să trebuiască să devii un junk man. Ești dispus? Există totuși și o serie de lucruri bune care pot fi desprinse din povestea ascensiunii lui Kroc. Unul dintre acestea a fost exprimat de el însuși într-un singur cuvânt: PERSISTENȚĂ. Fără persistență, nu și-ar fi dus niciodată planul la îndeplinire. Aș adăuga persistenței și perspicacitatea antreprenorului care a înțeles rapid că afacerea nu poate fi construită decât dacă are o echipă – oameni ambițioși și talentați care să „tragă” în aceeași direcție. Un alt element care ține de antreprenoriat (am putea spune că The Founder este un curs cinematografic despre spiritul antreprenorial) este faptul de a avea mereu ochii deschiși către oportunități. Kroc nu a ajuns întâmplător la restaurantul fraților McDonald, ci i-a căutat pe aceștia după ce a aflat că voiau să comande de la el nu mai puțin de 6 mixere, ceea ce i s-a părut neverosimil (de ce ar fi comandat un mic restaurant, din mijlocul deșertului, atâtea mixere, când altele nu cumpărau niciunul?). The Founder nu este un mare film despre un mare om, dar merită văzut chiar și numai pentru jocul lui Keaton, care pare băgat în priză de la început până la sfârșit, și pentru povestea care ne lasă cu o întrebare în minte: Ce suntem dispuși să sacrificăm pentru a avea succes, dacă e să reducem succesul la bani și faimă?  

autentifică-te pentru a adăuga comentarii