Eu sunt, tu ești, el/ea este, noi suntem, voi sunteți, ei/ele sunt. Fiecare segment din înșiruire este important însă pentru moment mi-am propus ca prim popas „Eu sunt”.

„Eu sunt” înseamnă că eu îmi trăiesc viața mea. Mama, tata, unchiul, mătușa, prietenul/prietena, profesorul nu-mi trăiesc viața. Oricât de mult mă iubesc sau mă apreciază acești oameni, niciunul nu va fi niciodată expert în binele și răul meu. Concret, nu vor reuși să-mi preia cârma existenței, căci doar eu știu că ea pornește doar cu o unealtă specială - voința mea. Desigur, o parte din ei pot avea în plan această intenție, dar de mine depinde să o refuz într-un mod asertiv. Starea mea de bine depinde de răspunsul meu la anumite cereri. 

În pofida faptului că la început poate fi mai dificil, este bine de știut că mereu îmi pot construi un nou spațiu de confort. Noua construcție va deveni cu siguranță confortabilă în timp, pentru că de această dată eu voi decide ce materiale folosesc, care sunt parametrii după care mă ghidez și ce design va avea. Va fi un fel de noua mea casă interioară, o casă a cărei atmosferă eu o pregătesc cu multă iubire de sine și voință. Atunci când am grijă de mine am grijă și de viața mea. 

A-mi asuma responsabilitatea propriei persoane face parte din procesul „eu sunt”. Responsabilitatea presupune să știu ce îmi place să fac, cât îmi place să citesc, să călătoresc, să conversez, să vizionez filme, ce comportamente ale celorlalți pot sau nu pot accepta, ce comportamente nu-mi plac la mine, ce anume sunt dispusă să fac pentru a le schimba, ce iubesc la mine, ce resurse am pentru a-mi atinge scopuri profesionale și personale. Este valoros pentru mine a ști să-mi accept atât eșecul cât și victoria. Aceasta ar fi doar o mică secțiune din aria extrem de generoasă a responsabilității. 

Responsabilitatea existenței noastre vine la pachet și cu libertatea. Libertatea pe care o manifești așa cum știi, vrei, poți, ținând cont de condiția esențială de a nu face rău celorlalți. Ar fi ideal ca independența mea să nu o afecteze pe a ta în niciun fel. Îmi imaginez că interacțiunea ar arăta ca o partitură muzicală unde notele sunt fie distribuite una câte una, fie sub forma unui acord, venind în completarea celorlalte note. Astfel, respectul celorlalți este inclus în propria mea paletă a libertății. Un fel de „libertatea mea e și libertatea ta”. Cred sincer că abilitatea de a plasa cuvântul liber(ă) în urma frazei „Eu sunt” surprinde esența curajului de a exista. Dacă adaugi și cuvântul responsabil(ă) atunci fraza Eu sunt liber(ă) și responsabil(ă) poate deveni arta de a viețui. Hillel cel Bătrân a spus „Dacă eu nu sunt pentru mine atunci cine va fi? Dacă nu acum atunci când?”

În concluzie, întreg procesul pe care l-am descris pe scurt s-ar putea numi „update personal”. Ne preocupă atât de mult să apăsăm căsuța pe care scrie Update de pe telefon, încât mă gândesc că uităm să apăsăm pe căsuța interioară de update. Sau poate ar fi util să ne punem un memento pe telefon pentru un update interior. 

Sursa:

https://en.wikipedia.org/wiki/Hillel_the_Elder