De câte ori ați auzit și poate chiar ați declarat sau ați gândit cuvintele din titlu?

Te iert, dar nu te uit. Cu tot respectul, dar așa ceva este ori un nonsens, dacă vorbim de iertare autentică, ori o manipulare ieftină care nu are nimic de-a face cu iertarea.

Ce înseamnă de fapt „a ierta”? Și de ce este atât de greu? Probabil pentru că ne este foarte dificil să vedem dincolo de propriul nostru orgoliu. Suntem egocentrici și nu ne putem închipui cum a fost în stare cutare și cutărică sa ne facă tocmai nouă minunăția. Să îmi greșească mie? Să mă vorbească pe mine? Să mă lase baltă pe mine? Să mă mintă pe mine? Dar cine ești tu de crezi că toată lumea are datoria să se comporte exemplar cu tine? Tu te comporți exemplar cu toată lumea? Nu ai greșit nimănui cu sau fără voie? Până la urmă nimeni nu-ți datorează nimic. Nici dacă ți-ai donat un rinichi. Ai făcut-o pentru că ai vrut, ai considerat necesar, nu poți avea pretenția „datoriei” toată viața pentru că ai ajutat pe cineva. Asta pentru liniștea ta sufletească. Dacă ai așteptări de la oameni, dacă crezi că ar trebui să se comporte într-un fel anume, atunci te paște o mare listă de dezamăgiri. Nu degeaba spunea C. S. Lewis că iertarea este o idee nemaipomenită până în momentul când trebuie să ierți pe cineva. Actul de a ierta, de a șterge cu buretele până în pragul inexistenței, este dificil tocmai pentru că și orgoliul nostru este uriaș. Dacă dorim să avem o sănătate psihică dacă nu excelentă, atunci măcar una decentă, funcțională în parametrii normali, fără cotloane pline de frustrări, dezamăgiri, ură, etc., nu avem altă soluție decât să iertăm... și să uităm. Rețineți ce spunea scriitoarea Hannah More: „Un om înțelept se grăbește sa ierte, întrucât el știe pe deplin care este valoarea timpului și nu vrea să îl piardă printr-o suferința care nu este necesară”, iar „iertarea este economia inimii... iertarea ne salvează de la cheltuielile mâniei, costurile urii și risipa spiritului”.

Cum să iertăm autentific și eficient? Prin acceptare. Știu că sună destul de ciudat, dar, dacă trăim în negare, nu rezolvăm nimic. Acceptăm, analizăm, luăm o decizie în ceea ce privește relația noastră ulterioară cu persoana în cauză, iertăm și uităm. Te iert și voi uita ce ai făcut. Iertarea începe doar în momentul în care îi dorești binele celui pe care l-ai iertat. Aceasta nu înseamnă că nu ai dreptul să renegociezi termenii relației voastre. Dacă, de pildă, ești afectat de un anumit defect de caracter al unui cunoscut și prin urmare ești constrâns în repetate rânduri să ierți consecințele acelui defect de caracter, este normal și sănătos să ai o discuție deschisă cu prietenul tău despre această chestiune. Dacă decizi că o persoană apropiată ție mai mult îți face rău decât bine, deși i-ai iertat și uitat greșelile, poate că nu ar fi rău să sistezi acea relație. Ei bine, dacă îți alegi prietenii și tot prin decizie, te poți separa de ei, nu asta se întâmplă și cu familia restrânsă sau largă. Aici nu-ți rămâne decât să ierți și să porți discuții deschise despre lucrurile care te deranjează.

Din fericire, nu prea știu să mă supăr pe oameni. Chiar și o discuție în contradictoriu mă mâhnește profund. Și nici nu am așteptări prea mari de la oameni, prin urmare nu am avut nici prea multe persoane de iertat. Însă am văzut oameni măcinați de ură, certați ani de-a lungul cu mama, tata, fratele, sora, prietenul cel mai bun și lista poate continua până la nesfârșit. Se citește pe fața lor, ceea ce e de-a dreptul bizar. Și trist. Nu-mi pot închipui cum poți trăi în tensiunea care rezultă de aici.

Așadar, dacă nu vrei să ajungi ros de ură față de oameni, învață să ierți și să uiți. Chiar de acum.