Propagandă în anul 2017? Te las să îți oferi singur un răspuns, la finalul articolului.
Termenul de ”propagandă” este unul cu rădăcini neutre, care a primit de-a lungul timpului încărcături negative.. Propaganda resprezintă o acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase, a unor teorii și opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, precum și pentru a căștiga noi adepți.
Termenul de propagandă vine de la ”Congregația pentru propagarea credinței” înființată de Biserica Catolică în anul 1662. Europa se confrunta cu perioada Reformei, în care diferite grupări se desprindeau de dogma catolică pentru a îmbrățișa alte opinii. Aceeași perioadă surprinde înfruntarea dintre religie și știință, materializată în lupta dintre Biserica Catolică și Galileo Galilei. Descoperirile făcute cu telescopul de marele om de știință au fost validate de cercetări ulterioare, iar autoritatea bisericii a pierdut teren.
Cuvântul „propagandă” ne duce cu gândul la comunism, nazism, măsluiri electorale și culte extremiste. Însă astăzi, propaganda își întinde pe nesimțite tentaculele în zone în care nu am fi ghicit că se află.
Haide-ți să vedem împreună care au fost tehnicile favorite ale propagandei până în prezent și cum arată acestea în viața reală.
1. Acordarea de apelative sau etichetarea unei idei ca fiind proastă, este utilizată pentru a ne face să respingem și să condamnăm o idee fără a mai examina argumentele. Tehnica aceasta este utilizată frecvent în politică și în presa audio-vizuală. Spre exemplu atunci când este vorba despre fasciști, comuniști, rockeri etc. Chiar și teroriști. Însă teroristul pentru o persoană, poate fi luptătorul pentru pace pentru o alta. Totul depinde de locul din care privim noi imaginea de ansamblu, însă, chiar dacă noi schimbăm eticheta, persoana rămâne aceeași. Așadar, un susținător al dreptății sociale poate fi numit drept ”organizator de violențe”.
2. Generalități strălucitoare
Reprezintă acțiunea de a asocia o idee cu un calificativ înalt, pentru a o accepta fără să mai cercetăm evidențele. De exemplu, am fi surprinși să aflăm că în sintagme precum: ”băutura campionilor” regăsim doar bărbații cu venit mediu și realizări mediocre, în ”biserica adevărată” întâlnim orice cu excepția Cuvântului Biblic, că ”ingrediente naturale” accentuate strident pe cutia de șampon nu înseamnă decât ulei de cocos și apă, că ”venit negativ” și ”drept de muncă” sunt doar repetiții folosite pentru a oferi greutate unei propuneri legislative, iar lista poate continua
3. Transferul
Adică transmiterea autorității și a prestigiului unui lucru respectat, câtre un alt lucru, pentru a-l face pe cel de-al doilea acceptat de către public. Putem oferi spre exemplificare aici cazul unei cunocute băuturi răcoritoare și Moș Crăciun. Tot aici se încadrează transferul de imagine al vedetelor pentru diferite branduri de cosmetice sau folosirea unui hit muzical drept fundal pentru un spot publicitar.
4. Mărturiile
Este o tehnică ce constă în testimoniale ale unor persoane cunoscute, respectate și admirate prin care acestea susțin (sau nu) o anumită doctrină, idee, produs sau persoană. Lucrul acesta se aplică în special în cazul politicienilor: ”Miley Cirus votează pentru Clinton”, ”Putin îl susține pe Trump” iar lista poate aduce nominalizări mai familiare, pe care le cunoștem prea bine. În România întâlnim numeroase personalități din lumea culturală sau sportivă, care își pun la dispoziție imaginea și aprecierea pentru a susține un candidat sau un partid.
Una dintre cele mai comune folosiri a mărturiei este citarea indivizilor care sunt specialiști într-un anumit domeniu, pentru a susține o idee dintr-un cu totul alt domeniu. Astfel, avem oameni de știință cu păreri despre religie. Cântăreți citați în politică și campanii de make-up. Mondenități care își dau cu părerea despre trăsăturile tehnice ale unor piese de mobilier. Vedem asta la tot pasul, iar uneori aproape le credem poeziile citite de pe promter.
5. Oameni obișnuiți
Este modalitatea prin care emițătorul încearcă să convingă publicul că ideile sunt viabile datorită susținerii oamenilor obișnuiți. Mesajul are popularitate în rândul maselor, iar mesajele sunt acceptate de persoane din diferite categorii sociale, lucrul acesta oferind asigurarea că ideea/programul promovat nu este născocirea emițătorului, ci consensul majorității.
6. Selecția părtinitoare
Este tehnica prin care sunt puse în lumină, în favoarea unei idei/program/personalități/partid etc, doar argumentele și faptele pozitive, find ignorate cele care nu susțin poziția respectivă. Sondajele tip ”vox populi” se subscriu prin excelență acestei tehnici: sunt selectate doar răspunsurile care susțin ideea dorită de realizatori, fiind lăsate la o parte cele indiferente sau negative, care, de foarte multe ori, reprezintă un procent mai mare.
Deci, pentru o întrebare precum ”Preferați băutura X lui Y?” vom vedea doar răspunsuri precum ”X categoric!”, ”Întotdeauna X!”, ”Nu îmi pot închipui ceva mai bun/energizant/delicios decât X!”, cele de tipul ”Uneori X, alteori Y”, ”Prefer Y pentru serile în familie”, ”Nici, nici” fiind scoase din grafic.
7. Efectul în lanț
Acest efect se bazează pe motto-ul ”Toată lumea face acest lucru”. Iar dacă toată lumea face asta, noi nu putem rata oportunitatea de a ne alătura majorității. Aici avem sloganurile: ”Generația Pepsi/Mc Donalds”, ”X produs este alegerea bărbaților din românia/a medicilor dentiști etc”.
De cele mai multe ori asociem propaganda cu termeni peste care s-a așezat deja praful timpului: fasciști, comuniști, naziști, legionari sau extremiști. Avem impresia că mijloacele de manipulare pe care le studiem ca făcând parte din aceste regimuri și perioade s-au stins o dată cu venirea unor noi curente. Însă adevărul? Adevărul este că tehnicile de propagandă, cu substraturile înfipte adânc în cele de manipulare și persuasiune, nu au rămas îngropate în cărțile de istorie, ci s-au sofisticat, adaptându-se la trendurile actuale.
Le regăsim în fiecare derulare a unei pagini de internet, în orice blocaj de intersecție în care ne deschidem radioul, în pauzele publicitare, printre paginile cărților și pe coperțile revistelor. Cineva încearcă să ne educe, să ne convingă să achiziționăm un anumit produs, să ne determine să votăm pe X în detrimentul lui Y, să ne însușim un anumit stil de viață, să îmbrățișăm o anumită doctrină, să aprobăm o anumită și doar o singură versiune a ceea ce este corect, estetic, adevărat.
Mi-aș dori să îți pot oferi o soluție, însă, din păcate, trebuie să îți spun că nu există una general valabilă, care să ne servească drept delimitare între ceea ce se întâmplă în mod natural și ceea ce este orchestrat în funcție de un plan stabilit în amănunțime. Însă mi-au recomandat și mie alții, cu mai multe cunoștințe ca ale mele, două lucruri: să îmi dezvolt gândirea critică și să îmi pun timp special la dispoziție pentru a studia fenomenele acestea.
Ce îți recomand ție? Să îți pui întrebări. Să ai curajul să recunoști că ești vulnerabil și să îți descoperi punctele slabe. Cât de ușor sunt de convins? Când am fost convins ultima dată să fac/să cumpăr ceva cu care nu am fost de acord inițial? Ce m-a făcut să îmi schimb opinia? Ce strategii de apărare îmi pot dezvolta? Sunt o victimă indiferentă sau un autodidact care nu se clatină după cum bate vântul? Prefer să îmi pun ochelarii roz ai optimismului ignorant sau să privesc realitatea în față, așa cum este și așa cum ni se oferă?
A ne lăsa persuadați este o alegere pe care o facem noi, nu emițătorii. Noi oferim putere tehnicilor dezvoltate mai sus. Noi alegem dacă etichetăm minciuna drept adevăr sau invers. Nu este ușor să deschizi larg ochii, să îți pui întrebări, să nu te ambalezi la primul foc de paie, să studiezi trecutul și să lași emoțiile în plan secundar atunci când faci o alegere. Și, bineînțeles că îți va fi imposibl să prevezi totul. Însă totul are un început. Și ceva este mult mai mult decât nimic.
Bibliografie: "Perspective asupra teoriilor comunicării de masă” de Werner J. Severin și James W. Tankard Jr., Polirom 2004.
