M-am bucurat nespus când domnul profesor Constantin Cucoș mi-a spus că acceptă să acorde un interviu pentru RespiroTime.

,,...cochetarea cu spațiul virtual (...) reprezintă o „extindere” atât a profesiei, cât și a existenței private.”

Mădălina Toma: Cu toții îl cunoaștem pe Constantin Cucoș – profesor universitar și doctor în științele educației. Ce ne puteți spune despre Constantin Cucoș – omul? Vizualizând contul dvs de Facebook, am observat că iubiți natura și, totodată, că sunteți un priceput fotograf. Am văzut că vă place să pictați, să călătoriți, să scrieți. Urmăresc cu interes blogul dvs și, recunosc, articolele pe care le regăsesc acolo, îmi oferă de fiecare dată oportunitatea de a învăța lucruri noi.

Prof. Constantin CUCOȘ: Cred că este o continuitate între profesie și viața domestică, pentru că ambele se împletesc, se completează și se potențează reciproc. Din păcate, presiunile de tot felul privilegiază profesia în dauna vieții personale. De pildă, tot amân o preocupare dragă cândva, pictatul, din lipsă de timp. Am culori și pensule, chiar și șevalet, care mă așteaptă. Mă dedau pozelor ca urmare a unui efect substitutiv: e mai ușor să faci o poză decât un tablou. Cât privește cochetarea cu spațiul virtual, acolo lucrurile sunt amestecate și reprezintă o „extindere” atât a profesiei cât și a existenței private. Mă bucur că dimensiunea paideică a acestei prezențe este receptată prin încercarea de a transmite și altora ceea ce gândesc, simt, doresc.

,,…pedagogia m-a ales pe mine și nu eu pe ea.”

Mădălina Toma: De ce ați ales să fiți un ,,șlefuitor de suflete”? Ce v-a determinat să alegeți domeniul educației?

Prof. Constantin CUCOȘ: Cred că mama mi-a indus această direcție, încă de mic. De altfel, de pe atunci mă jucam „de-a profesorul” în raport cu copiii de vârsta mea. Am ales cariera didactică încă de la terminarea liceului, optând pentru facultatea de filosofie. Am și activat patru ani ca profesor la un liceu din Vaslui. Cât privește profesionalizarea în domeniul științelor educației, aș spune că pedagogia m-a ales pe mine și nu eu pe ea. Imediat după 1990, a fost nevoie de psihopedagogi, o dată cu reînființarea acestor domenii la nivel de academic. Cum aveam preocupări în această zonă – începusem deja să public - am fost admis la Catedra de pedagogie, cu ocazia primului „val” al deschiderii din primăvara anului 1990. A fost o etapă fastă pentru învățământul superior, dar și pentru numeroși tineri care avut șansa să acceadă spre un nou statut. Astăzi, din păcate, nu prea mai sunt astfel de oportunități.

,,Profesorul bun este cel care identifică și construiește cea mai potrivită strategie de trezire și înnobilare a unei persoane concrete, particulare, unice.”

Mădălina Toma: Ce înseamnă pentru dvs un ,,profesor bun”?

Prof. Constantin CUCOȘ: Greu de dat un răspuns. De altfel, nici nu există un răspuns standard, un portret robot care să acopere conținutul acestei expresii. Profesorul bun este cel care identifică și construiește cea mai potrivită strategie de trezire și înnobilare a unei persoane concrete, particulare, unice. Este cel care se auto-inventează necontenit în raport cu diversitatea persoanelor și cu multitudinea situațiilor de învățare. Este cel care se dăruiește și se prelungește în altul prin această lucrare permanentă. Poți să stăpânești disciplina la perfecție, să cunoști multă pedagogie și metodică, dacă îți lipsește această disponibilitate umană, nu prea te poți considera profesor autentic.

,,Educația presupune sociabilitate, empatie, rezonanță și chiar „risipire” afectivă.”

Mădălina Toma: Formarea este, așa cum afirmați și dvs în lucrarea Educația: iubire, edificare, desăvârșire, ,,o operă de iubire”. În momentul în care vorbim de relația educator-educat, vorbim practic despre existența unei diade (eu – altul). Cât de importantă este această relație pentru demersul educativ? Mai privește profesorul din zilele noastre educația ca pe ,,o operă de iubire”?

Prof. Constantin CUCOȘ: Aspectul relațional invocat constituie „miezul” educației, barometrul calității și al efectelor ei. Dăruirea și iubirea sunt calități care dau greutate actului educativ. Dacă educația se reduce la o tranzacție pur didactică, administrativă, formală, totul este pierdut. În predare-învățare e de dorit să construim și să valorizăm acest raport ținând cont, desigur, de constrângeri de timp, de energie personală, de particularități de vârstă etc. Educația presupune sociabilitate, empatie, rezonanță și chiar „risipire” afectivă. Mai este posibilă „opera de iubire” la profesorul din zilele noastre? Eu cred că da. Ca disponibilitate, ea trebuie să se manifeste mereu. Un profesor trebuie să dea de înțeles că îl ajută pe elev, că este la dispoziția lui, că îl ocrotește, că îl îndrăgește. Ca realitate, aceasta se va produce și funcție de vârste, contexte, persoane.  Într-un fel se va manifesta iubirea paideică la elevul mic, altfel o vei activa în cazul unui doctorand, de pildă.

,,...asistăm la o devalorizare simbolică, statutară și materială a educației și a educatorului care a devenit mai accentuată decât altădată.”

Mădălina Toma: Având în vedere faptul că sunteți o autoritate în domeniul pedagogiei, considerați că învățământul românesc se află pe o pantă descendentă la ora actuală? Credeți că îi lipsește ceva învățământului românesc?

Prof. Constantin CUCOȘ: Da, cred că asistăm la o devalorizare simbolică, statutară și materială a educației și a educatorului care a devenit mai accentuată decât altădată. Sunt mai multe surse ale deficienței: un management discontinuu, adesea voluntarist și amatorist, la nivel de conducere superioară a învățământului, o legislație aferentă incoerentă, inconsistentă și impredictibilă, politici educative neadaptate operativ la nevoile și posibilitățile reale ale elevilor sau societății. Sunt și aspecte pozitive: o bună pregătire și disponibilitate a unei mare părți a corpului profesoral, bune practici manageriale sau didactice la nivel de unități de învățământ, predispoziții implicative ale părinților în realizarea unui parteneriat cu școala, activismul din ce în ce mai pronunțat al copiilor și tinerilor. Ceea ce lipsește este un factor credibil, cu rol coagulant al acestor energii care ar ridica în mod sigur calitatea actului educațional.

,,Să creadă în schimbare, să o provoace, să o genereze.”

Mădălina Toma: Ce sfaturi le dați profesorilor debutanți?

Prof. Constantin CUCOȘ: Să fie încrezători în ei înșiși, să fie activi, să spere că și prin aportul lor lucrurile vor evolua în direcția cea bună, să creadă în schimbare, să o provoace, să o genereze. Să țină la prestanța acestei profesii și s-o înnobileze prin ceea ce fac zi de zi!

Domnule profesor, vă mulțumesc pentru aceste răspunsuri și sunt convinsă că atât profesorii debutanți, cât și cei care profesează de ani buni, vor ține cont de sfaturile dvs!

Constantin Cucoș este doctor în științele educației, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea ,,Al.I.Cuza” din Iași, și director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul aceleiași universități. Este autorul a peste 200 de studii în volume colective și reviste de specialitate. Totodată, a efectuat numeroase stagii de cercetare și documentare în străinătate (Biroul Internațional al Educației – UNESCO, Geneva (1991), Universitatea ,,Aristotel” din Salonic (1993), Universitatea Lille I (1995), Universitatea din Bologna (1996), Universitatea Paris VIII (1999) și lista ar putea continua).

Lucrările profesorului Constantin Cucoș le-am descoperit în anii de studenție. Am urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, nivel licență și masterat, iar, în paralel, am urmat și cursurile modulului psihopedagogic nivel I și nivel II. Prima carte pe care am citit-o a fost Educația: iubire, edificare, desăvârșire, apărută la Editura Polirom (2008), carte care mi-a stârnit apetitul. Nu am stat pe gânduri și am consultat lista lucrărilor publicate de profesorul Constantin Cucoș, iar apoi am dat fuga la bibliotecă. Istoria pedagogiei. Idei şi doctrine pedagogice fundamentale (Editura Polirom, 2001), Pedagogie (Editura Polirom, 2000; ediţia a II-a, 2002; ediţia a III-a, 2014), Teoria şi metodologia evaluării (Editura Polirom, 2008) sunt câteva dintre lucrările pe care le-am consultat și, recunosc, mi-au fost și îmi sunt în continuare de un real folos în activitatea didactică.  Astfel, în 2014, influențată, pe de o parte, de aceste lecturi, și, pe de altă parte, dornică de a dobândi cunoștințe noi în acest domeniu, și anume științele educației, m-am înscris la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, nivel masterat, specializarea Consiliere școlară și asistență psihologică.