Aşadar, dacă simţi că cei cu care îţi petreci cea mai mare parte a timpului au o influenţă negativă asupra ta, cel mai înţelept lucru pe care îl poţi face, este să te îndepărtezi de ei. În continuare te invit să analizezi câteva indicii ale oamenilor care au o influenţă negativă asupra vieţii tale.
Ori cu ei, ori fără ei…
Oricine îşi doreşte să fie o companie plăcută, o persoană a cărei lipsă să fie simţită şi a cărei prezenţă să fie dorită. Iar când eşti înconjurat de astfel de persoane de la care poţi învăţa în fiecare zi, ai găsit ceva de care aveai nevoie.
Dar, de multe ori avem şi prieteni care nu exercită o influenţă pozitivă asupra noastră. Care, nu doar că nu ne ajută să ne dezvoltăm, dar care mai mult ne pun piedici. Ei obişnuiesc doar să aprobe tot ce spui, făcându-te să te simţi prea important. E de la sine înţeles că lângă astfel de oameni nu ai cum să creşti.
Ucigaşii de visuri
Ce frumos este când cineva, la un moment dat, îi mulţumeşte unei persoane care a crezut în visul lui, l-a susţinut, iar acesta a putut deveni realitate. Dar ce trist este când persoanele cele mai apropiate ţie devin ucigaşii propriilor tale visuri. Fie îţi spun că nu merită, că e prea dificil, prea costisitor, orice numai să te vadă renunţând. Orice numai să ieşi din rândul luptătorilor şi să te alături mulţimii resemnaţilor.
Încearcă să nu mai dezvălui toate năzuinţele inimii tale, pentru că, dacă nu eşti destul de puternic, s-ar putea să mori odată cu visul tău.
Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte
Cât de adevărate sunt aceste cuvinte, numai cel care s-a văzut singur pe pământ atunci când avea mai mare nevoie de prieteni, poate s-o spună. Oricine se poate lăuda cu mulţi prieteni, dar nu tot atât de mulţi pot spune că aceeaşi multitudine de prieteni i-a fost alături în momente cheie. Deci, dacă cei din jurul tău doar râd cu tine, este cazul să le pui la îndoială declaraţiile de prietenie.
Spune-mi cu cine te însoțeşti ca să-ţi spun cine eşti
Dacă vrei să descoperi ce fel de persoană este cineva, cunoaşte-i prietenii. Este cel mai uşor mod de a-ţi da seama de caracterul ei. Atunci când îţi petreci cea mai mare parte a timpului cu un anumit tip de anturaj, obiceiurile lor vor deveni şi obiceiurile tale, modul lor de gândire va deveni şi al tău. Dacă oamenii din jurul tău nu au o coloană vertebrală dreaptă, un set de principii bine definite, nici tu nu vei putea deveni un om vertebral. Dacă vrei să fii un om de valoare, împrieteneşte-te cu oameni de valoare.
Şi eu cu ce mă aleg?
Există oameni în jurul nostru care îşi conduc viaţa după această întrebare. Iar amabilitatea, bunătatea, ajutorul oferit, vor fi direct proporţionale cu câştigul pe care simt că-l pot avea de pe urma ta. Nimic nu e pe gratis. Oferi, ţi se oferă. Atât timp cât câştigul e de partea lor, sunt în stare să-ţi aducă şi luna de pe cer. Dacă recompensa nu există, şi ei sunt ca şi inexistenţi.
Vezi dacă oamenii de care eşti înconjurat sunt dispuşi să-ţi fie alături pentru că eşti preţios pentru ei, sau pentru că relaţia cu tine le aduce anumite beneficii.
Dacă ţi se par familiare aceste aspecte ce pot indica faptul că nu eşti înconjurat de oamenii potriviţi, este timpul să iei o decizie. Fie de a păstra distanţa faţă de ei, fie de a încerca să nu devii unul din aceştia.
Ceea ce vrei să devii depinde în mare măsură de calitatea oamenilor cu care îţi petreci cea mai mare parte a timpului. Sper să nu ajungi să realizezi mai târziu faptul că visul tău nu a devenit realitate şi din cauză că nu ţi-ai ales bine anturajul.