Dacă în prima parte a acestui articol am vorbit despre necesitatea aproprierii unui cod comportamental care are la bază respectul pentru celălalt și, implicit, respectul pentru propria persoană, chiar și în jungla socială în care trăim, acum aș dori să prezint câteva principii de bun simț de care ar fi frumos să ținem cont. Începând de la postura corpului, la mimică și gestică, până la subiectul conversațiilor noastre. Le voi enumera ușor didacticist mai jos, din nevoia de concizie.

1. Ai grijă la postura corpului!

Comunicarea nonverbală, respectiv limbajul corpului „spune” mai multe despre noi decât ceea ce articulăm vocal. De câte ori nu am auzit expresia „merge cu nasul pe sus” sau „nu scoate ochii din pământ”? Toate acestea sunt semnale care reflectă atât modul cum îi percepem pe ceilalți, cât și imaginea de sine. De la infatuare până la nesiguranță profundă, toate aceste atitudini sunt perceptibile din postura corpului. Pentru că subiectul a strâns deja multe tomuri, nu voi mai intra în detalii, ci voi aminti doar că, pentru a inspira încredere, siguranță și echilibru, spatele trebuie să fie drept, iar bărbia perpendiculară cu solul. Este o formă de respect să-ți privești interlocutorul în ochi și să nu te uiți din 5 în 5 secunde pe telefon sau la ceas. Apoi, gesturile expansive, monopolizarea discuțiilor și apropierea excesivă de interlocutor nu vor face decât să-l îndepărteze pe acesta. Intruziunea în spațiul lui personal (fizic sau emoțional) cu siguranță trebuie evitată. Mâinile încrucișate, de pildă, transmit suspiciune și o postură defensivă. Ochii dați peste cap în semn de nemulțumire sau plictiseala, alături de mestecarea agresivă a gumei sunt rețeta perfectă pentru insucces, respectiv pentru a crea impresia de superficialitate. Particularitățile nervoase menite pentru a ne calma atunci când avem emoții cum ar fi rosul unghiilor, trasul de câte o șuviță de păr, trosnitul degetelor, ș.a. nu sunt tocmai drăguțe.          

Doar câteva cuvinte și despre un alt indicator foarte important: vestimentația. Respectarea codului vestimentar nu e dovadă de conformism, ci de respect. Hainele noastre exprimă cine suntem sau cine am vrea să fim. Nu cred că suntem pe deplin conștienți de implicațiile stilului vestimentar pe care îl adoptăm. Îmi vine în minte o experiență pe care am trăit-o. Eram acum câțiva ani la un colocviu de literatură română contemporană în care studenți, profesori și specialiști din toată țara își susțineau eseurile pe o temă dată. Sesiunea studenților se încheia prin premierea celor mai bune lucrări, primele locuri fiind foarte râvnite de participanții la eveniment sau mai bine spus de participantele la eveniment pentru că fetele sunt mai înclinate înspre filologie. Pentru că de data aceea puteam respira liniștită, nu aveam eseu de susținut, am stat toată ziua și am analizat gestica, mimica, chiar și vestimentația doritoarelor de premiu. Și am observat 3 categorii: 1. Categoria hippie care părea total dezinteresată de ce se petrece acolo, participarea era mai degrabă de dragul artei, iar vestimentația compusă din teniși, blue-jeans, tricou, părul prins lejer și machiaj natural, cât să te întrebi dacă chiar este, sau nu, întăreau atitudinea relaxată. 2. Categoria business care încearcă să inspire profesionalism prin rigiditatea ținutei alb-negru, de obicei această categorie este și cea mai interesată de premiu și 3. Categoria floricelelor (așa le numea unul dintre profesorii mei) cu fustița scurtă-scurtă, pastelate, zâmbet larg și ochii mari, o suită de domnișoare cochete interesate să atragă atenția asupra lor. Toată această categorisire are loc înainte de a auzi și ce aveau respectivele de spus. Răspunsul pe care l-a primit o floricică,  de altfel foarte inteligentă, de la un profesor respectat în lumea literaților, când aceasta se plângea că nu este luată în serios (nici nu era) este emblematic: „nu te poți aștepta să fii luată în serios, respectată pentru capacitățile tale hermeneutice, când tu îți expui anatomia în fața juriului. Este o lipsă de respect și față de capacitățile tale intelectuale, și față de noi”. Cred că este destul de limpede ce am vrut să subliniez prin această scurtă rememorare.

2. Nu încerca să epatezi!

De foarte multe ori,  goana noastră de a impresiona persoanele din jurul nostru, cu ceea ce suntem sau cu ceea ce am vrea să fim, se încheie cu noi rămânând singuri.  Ar trebui să ne concentrăm atenția asupra dezvoltării personale, nu să probăm tot felul de măști prin care vindem o simplă proiecție. Apoi, dincolo de nevoia de a eluda adevărata noastră față, ne dăm rotunzi încercând să… impresionăm. Creăm o grămadă de false așteptări sau îndepărtăm oamenii care vor crede că suntem niște lăudăroși, aroganți sau mândri.

3. Ai grijă ce vorbești!

Bârfa, destăinuirile fără perdea despre propria persoana sau despre apropiații tăi, continuarea discuției pe o temă de care interlocutorul nu se arată deloc interesat, nevoia de a avea întotdeauna dreptate sunt doar câteva dintre nebunele maniere sancționate în consecință de cei cu care interacționăm.

4. Nu uita de interlocutorul tău!

Dialogul presupune în primul rând reciprocitate. Dacă tot ceea ce faci este să trăncăni despre plăcerile tale, despre supărările tale, despre jobul tău, despre câinele sau pisica ta, despre hobby-urile tale, despre necazurile tale, despre mâncarea ta favorită, despre… TINE, exclusiv, atunci e clar că nici nu ai nevoie de altcineva, și nici nu ai avea loc de el în viața ta care este plină de tine. Pe scurt, se numește egocentrism.

Acestea fiind spuse, și lista se poate lungi la nesfârșit, nu pot decât să reiau ideea principală: aveți grijă la (ne)bunele maniere în jungla socială în care încercăm cu toții să supraviețuim cât de frumos putem!