Când mă gândesc la Sara, spun ambiție, talent și frumusețe – da, un om frumos complet, care nu are cum să nu îți intre la suflet chiar de la o primă conversație. Ar face orice să știe că-i poate ajuta pe toți cei din jur, iar muzica ei ajunge la mulți oameni…mai mici sau mai mari. Am copilărit împreună, iar astăzi, după ani, am realizat amândouă cât e de adevărată vorba „ timpul trece ca vântul”. De ce? Eu am ajuns să îi iau interviu, iar ea are o carieră atât de frumoasă și proiecte care inspiră și despre care ne vorbește în continuare.

A.B: Dacă ar trebui să te descrii într-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce?

S.S: ”Primăvară” – nu e anotimpul meu preferat, însă este timpul noilor începuturi, este sezonul energiei și al prospețimii, dar și al sensibilității, este încă simțită prezența friguroasă a iernii ce a trecut, dar și căldura verii ce urmează. Un cumul de sentimente și stări, evidențiindu-se optimismul, noile șanse, renașterea, pașii spre Frumos, încercări de ”mai bine”.

A.B: Cum a fost începutul tău pe drumul muzicii?

S.S: Am binecuvântarea să fac parte dintr-o familie de muzicieni, așa că încă de când mama mea era însărcinată, părinții îmi cântau și m-au ”obișnuit” cu muzica. La aproape 3 ani am avut prima apariție scenică, la pian, alături de tatăl meu, la 4 mâini. De la 5 ani și jumătate am început studiul viorii. Bineînțeles că la acea vârstă nu știu dacă putem vorbi despre conștientizare, pentru că în pruncie, muzica era pentru mine o joacă serioasă. Probabil primul concurs național la care am participat, în clasa a doua, m-a făcut să realizez drumul pe care-l voi urma. Însă, acest drum capătă atât de multe intersecții și nuanțe, încât nici acum nu este perfect drept și neted. Cert este că îl urmez cu vioara în mână.

A.B: Să spunem că n-ai fi realizat că muzica e totul pentru tine, ce altă meserie ai fi urmat?

S.S: Mi-e greu să îmi imaginez o altă viață…un alt vis, alte idealuri. Am observat, însă, că oricât de mult suflet aș dărui în ceea ce fac, oricât aș iubi vioara, nu îmi este indispensabilă și viața mea nu este legată în mod obligatoriu de ea. Altfel spus, nu este totul pentru mine. Am avut o perioadă gri, în care nu erau foarte multe șanse să mai pot cânta vreodată la vioară și atunci m-am întrebat ce alternative aș avea. Dacă ar fi să mă despart total de latura muzicală, m-aș gândi la domeniul educației, pedagogiei sau la antreprenoriat. Mi-ar fi plăcut să am restaurantul meu, spre exemplu. Oricum, niciodată nu este prea târziu!

A.B: Împărtășește-ne cea mai frumoasă amintire legată de cariera ta muzicală.

S.S: Nu știu dacă este cea mai frumoasă, însă este proaspătă în suflet. În primăvara anului 2017 am susținut ore de master-class de vioară pentru elevii din Madrid. Am avut plăcerea să cunosc copii de toate vârstele, iar la finalul cursurilor a fost organizat un concert în care, pe lângă repertoriul meu, am cântat alături de unii dintre ei. A fost o experiență atât de frumoasă, am observat cum acei copii iubesc ceea ce fac, muncesc din greu pentru performanță și își doresc să se dezvolte! De asemenea, recitalul pe care l-am suținut la Iași la finalul facultății, interpretând Sonata a treia pentru pian și vioară de George Enescu și Sonata nr. 2 de Sergei Prokofiev, dar și Concertul nr. 1 pentru vioară de Dmitri Șostakovici, reprezintă un moment de referință în cariera mea.

A.B: Poți vorbi și despre o amintire neplăcută legată de cariera ta?

S:S Surprinzător, mi-e mai ușor să răspund la această întrebare decât la cea precedentă. Sunt foarte multe evenimente în urma cărora nu radiez de împlinire, pentru că sunt foarte exigentă cu mine. Prima amintire care îmi vine acum în minte are loc la Piatra Neamț, la finalul clasei a XII-a. Mi-am dorit să închei liceul cu un recital care să marcheze despărțirea de copilărie, de orașul natal, de tot ce înseamnă ”acasă”. Chestiunile organizatorice au fost foarte solicitante, la vârsta aceea nu aveam foarte multe cunoștințe despre ele și m-au aglomerat atât de mult încât nu am mai avut timp de esențial – de pregătirea mea violonistică. Luând din timpul studiului, am organizat un concert care promitea mult, dar pe scenă am fost frântă de oboseala cumulată și este unul dintre concertele de care prefer să nu îmi amintesc. Această experiență m-a învățat o lecție pe care nu o voi uita: întotdeauna ai nevoie de o echipă, nu le poți face singur pe toate. Și mereu trebuie să-ți stabilești prioritățile.

A.B: Care ți se pare cel mai greu lucru când vine vorba despre cariera în muzică? Dar cel mai frumos?

S.S: Depinde de ramura aleasă în cariera muzicală. Însă, în general, cel mai greu este să pui în balanță informațiile existente și să asimilezi noutățile, în așa fel încât să nu duci spre dezastru societatea și viața muzicală. De asemenea, însușirea unor tehnici personalizate care să te ajute în realizarea unui sunet cât mai frumos, poate fi un lucru dificil. Calitatea sonoră este obiectivul oricărui interpret.

Cel mai frumos este faptul că poți aduce alinare, poți aduce bucurie, poți aduce pace, îl poți aduce pe om mai aproape de Dumnezeu.

A.B: Cât crezi că este de adevărată sintagma “99% muncă, 1% talent”?

S.S: Am crescut cu această zicală. Am realizat însemnătatea ei abia mai târziu, când am observat câtă muncă trebuie depusă pentru a-ți îndeplini un obiectiv.

O perioadă scurtă, talentul poate suplini lipsa unui studiu eficient, însă și acel ”1%”este foarte important!

A.B: Care sunt hobby-urile tale? Cum îți place să îți petreci timpul liber?

S.S: Îmi place foarte mult să gătesc, să citesc, să fac sport, să șofez, și să stau de vorbă cu prietenii dragi. De multe ori, o conversație dragă sufletului meu poate să suplineasca toate celelalte hobby-uri cu brio.

A.B: Cu ce te ocupi acum? Care este obiectivul tău pentru următorul an?

S.S: În momentul în care în anii de facultate am învățat că nu există afoni, ci doar persoane cu auz muzical nedezvoltat, în mintea mea a început să se strecoare o idee, iar acum desfășor un proiect în acesată direcție. Lucrez cu copiii de toate vârstele, ajutându-i să-și dezvolte auzul intern. Sunt ateliere de grup sau individuale, în grădinițe sau în școli, ateliere de dezvoltare a creativității și a auzului intern prin muzică. Obiectivul pentru următorul an este de a lărgi acest proiect și de a ajuta cât mai mulți copii să-și descopere și să-și dezvolte talentul muzical.

A.B: Cât de importantă crezi că este educația muzicală în viața unui copil, dar și a unui adult?

S.S: Educația, în general, este cea care face diferența între oameni, iar educația muzicală are un rol aparte. Un om educat, în speță un copil educat este în primul rând un disciplinat. Studiul unui instrument muzical dezvoltă copilul pe plan relațional, cognitiv, intelectual și emoțional. Însă, pentru a-și atinge obiectivele, muzica trebuie studiată cu responsabilitate, nu doar ca un trend.

A.B: Ce sfat ai da celor care se gândesc să urmeze o carieră în muzică?

S.S: Cei care se gândesc să urmeze o carieră în muzică, în speță, sunt copiii. Sau, părinții copiilor cu potențial muzical. Pentru a evita dezamăgirile și frustrările, aș recomanda să încerce să alunge țintele cu umbre de vedetă. Nu sunt o susținătoare a show-urilor/competițiilor televizate cu copii. Am observat cum sufletele lor nevinovate încep să cunoască niște sentimente care nu ar trebui nici măcar să atingă chipul lor minunat. Concurența este bună, însă, dusă la extrem, precum și vedetizarea unui copil pot fi incurabile în viitor. De asemenea, este foarte bine să cânte vocal copiii, însă până când corzile vocale nu sunt formate, nu recomand forțarea prin exerciții, canto și vocalize, mai ales pentru muzică ușoară.

Muzica se face pentru tine și pentru cei din jurul tău. Pentru mine, pentru că mă dezvoltă, mă ajută să îmi deschid noi orizonturi, să îmi lărgesc capacitatea intelectuală, memoria. În viața celor din jur, muzica mea trebuie să fie o binecuvântare. Orice alte obiective – banii, promovarea, vedetismul – pot distruge orice fărâmă de bine.

A.B: Ne poți dezvălui un “mic secret” pe care puțini oameni îl știu despre tine?

S.S: Când eram la grădiniță, până să am vioara în mână, aveam un vis. Când doamna educatoare ne-a întrebat pe fiecare în parte ce vrem să fim atunci când vom crește, colegii mei au răspuns fiecare: doctoriță, profesoară, polițist. Când a ajuns rândul meu, am spus cu sinceritate: ”eu vreau să pun pavele!”. Doamna educatoare, cu ochii mari de uimire, încearcă să dreagă cumva situația: ”poate ai vrea să fii profesoară, la fel ca părinții tăi...”. ”Nu, doamnă, eu vreau să pun pavele!”. E bine că idealurile/hobby-urile se mai schimbă între timp, dar și acum îmi place să mai meșteresc prin casă! :)

A.B: La final, te rugăm să ne recomanzi un playlist cu 5 piese pe care tu le-ai ascultat pe repeat și crezi că și noi vom face la fel:

S.S: Nu știu dacă pe repeat, însă pot spune ce am ascultat cu volumul la maxim, și nu m-aș plictisi să le ascult mereu:

1. Partea I din concertul pentru pian de P. I. Ceaikovski https://www.youtube.com/watch?v=LMr-3P0Xebo
2. Magnificat – J. S. Bach https://www.youtube.com/watch?v=41blIyHQ0hs
3. For unto us a child is born – Oratoriul Messiah, G. F. Haendel https://www.youtube.com/watch?v=LFBIJgkj_-g
4. Concertul pentru două viori, partea a III-a, J.S. Bach - https://www.youtube.com/watch?v=JJuTRlG_I1o
5. John Rutter – A gaelic blessing https://www.youtube.com/watch?v=0y9ZJpdUjSs

Despre Sara Stroici:

Sara Stroici, n. 1991, este absolventă a Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași. A studiat vioara de la vârsta de 5 ani cu doamna prof. Maricica Gheorghieș, la Liceul de Arte ”Victor Brauner” din Piatra Neamț. Spre finalul liceului, a început o colaborare cu maestrul Anton Diaconu, membru al cvartetului de stat VOCES. În anul II de facultate a obținut o bursă și a studiat în Austria la ”Joseph Haydn Konservatorium”, cu violonistul Georg Eggner. Începând cu anul III de facultate a studiat cu doamna prof. univ. dr. Elena Ovănescu, la clasa căreia a absolvit și masteratul.  A susținut concerte ca solistă a orchestrei Filarmonicii ”Dinu Lipatti”- Satu Mare, ”Mihail Jora” – Bacău, dar și ca membră a Orchestrei de cameră a Universității Naționale de Arte. Alături de tatăl său, pianistul Adrian Stroici, a concertat în Austria, Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, dar și peste tot în țară.