- Crezi în predestinație? 
 

- Nu!, am răspuns scurt și mai categoric decât anticipasem în mintea mea interlocutorului ce stătea în fața mea, sorbind încet și rar din cana de ceai aburdindă. 
 

- De ce nu crezi în predestinație? 
 

- Ne privează de libertate, i-am răspuns printre sorbiturile scurte din ciocolata caldă. 
 

- Eu cred că ne ajută să nu ne rătăcim inutil pe drumurile încâlcite ale vieții!
 

- Cum așa?, am întrebat uimită, în timp ce mai adăugam o linguriță de zahăr. 
 

- Simplu, uneori suntem atât de confuzi și neantrenați în luarea de decizii, încât avem nevoie de un imbold, o sugestie, un semn care să ne indice nordul, calea noastră înainte. De exemplu cred că ai citit despre acea poveste de dragoste dintre un bărbat din India și o femeie din Suedia? I s-a spus că în viitor el se va însura cu o interpretă de muzică, care deține propria ei pădure și care trăiește într-o țară îndepărtată. În timp ce lucra ca artist ambulant, schițând porterete, cei doi s-au întâlnit. El și-a amintit de profeție atât de clar, încât a fost sigur că ea este aleasa. A doua zi cînd s-au întâlnit din nou, el i-a spus că au fost predestinați să fie soț și soție. 40 de ani mai târziu, ziarele și cele mai importante reviste scriu povestea lor de dragoste, care s-a născut datorită unei profeții împlinite. Nu e aceasta oare predestinație?
 

- Aceasta este ceea ce în psihologie se numește self-fulfilling prophecy (profeție auto-împlinitorie), ceea ce înseamnă că atunci când credem într-un lucru cu toată puterea noastră, cumva el se împlinește, pentru că subconștientul minții ne-a condus în acea direcție.
 

- Să înțeleg că ai accepta mai degrabă o teorie obiectivă, pur științifică, în locul unei profeții, care se leagă cumva de religie? 


Am rămas cu cana de ciocolată caldă suspendată undeva în aer, în timp ce mintea alerga un maraton intelectual în căutarea unui răspuns adecvat. Să fie oare așa? Să fii schimbat eu oare sensul religiei cu calculele rigide ale științei. Trebuie oare ca cele două să se contrazică în mod constant, să se afle la poli opuși, respingându-se constant. Și mai important decât toate acestea, în ce am ajuns eu să cred? Când s-au produs aceste schimbări esențiale, când eu îmi credeam fiecare principiu și idee bine argumentate și solide. Și totuși... 
 

• Nicidecum! Vezi tu, noi oamenii suntem atât de indeciși, nehotărîți și instabili când vine vorba de luarea de decizii importante, încât am fi oricînd gata să împărțim această responsabilitate neplăcută cu altcineva, putând astfel să împărțim vina în mod egal la doi. Atunci când suntem derutați și stresați, ne-am agăța cu toată puterea de o sugestie, sfat sau idee ce par solide și eliberatoare. Dar libertatea aceasta deplină, totală, este darul de necontestat al lui Dumnezeu. El vrea să înțelegem importanța responsabilității și concecințele propriilor alegeri, De aceea predestinația nu poate însemna decât limitare, îngustare. Eu cred că viața noastră este asemenea unui labirint. Fiecare nouă cotitură, fiecare intersecție, fiecare străduță lăturalnică au o finalitate diferită. Dumnezeu este undeva sus, și vede harta labirintului. El știe când un drum e periculos, când unul este lin și întins, sau când altul este plin de evenimente imprevizibile. Fiind în labirind, rătăciți printre intersecții și încrucișări de drumuri, noi nu putem decât anticipa finalitatea drumului, nu putem însă nicicând vedea imaginea de ansamblu. Perspectiva noastră este limitată la câmpul vizual și la cele 5 simțuri, în timp ce Dumnezeu cuprinde cu privirea întregul circuit, cu tot cu întortocheli și pericole. Acum mă vei întreba desigur - nu este oare Dumnezeu indiferent? Nu se amuză El privindu-ne cum ne chinuim, cădem și ne julim în încercarea de a continua să mergem? Răspunsul este NU! El influențează circumstanțele, niciodată însă propriile noastre decizii. 



După ce am terminat această pledoarie accelerată, am înțeles mai bine pentru mine însămi care este adevărul din spatele mitului predestinației. Cana de ciocolată caldă se răcise de mult în mâna mea, și pentru câteva minute am rămas amândouă cufundate în tăcere cu gândurile rătăcind înainte și înapoi la labirint, circuite și hărți. Cred că tocmai aceste discuții instante, profunde, sunt cele care întăresc fundația propriilor percepții, idei și principii. Când există întrebări la care nu aveți răspuns pentru voi înșivă, atunci știți că aceste enigme sunt busola de orintare către sine și către o înțelegere mai aprofundată a lui Dumnezeu și a lumii.