Clipă de clipă

Încercați să vă analizați gesturile. Încercați să faceți lucrul acesta într-o singură zi – haideți, poate este prea mult o zi. Analizați-vă o oră. Cum mișcați picioarele, cum folosiți mâinile, ce faceți cu ochii, de câte ori vă duceți spre un obiect, de câte ori deschideți gura pentru a spune ceva unei cunoștințe, de câte ori nu sunteți ascultați. Cine are impresia că timpul trece foarte repede, de fapt, nu trăiește fiecare secundă, nu este prezent în fiecare secundă a sa, gata să spună: sunt aici, sunt pe fază, am văzut de ce este nevoie, mă implic. Dacă nu știu care-mi sunt faptele, ideile, gândurile dintr-o zi, cum să pot ști care sunt nevoile, speranțele celor din jur și atunci cum să mă mai întreb de ce nu am prieteni, de ce mi se pare că e viața neinteresantă? Dacă aș avea atenția îndreptată asupra a tot ceea ce mi se întâmplă în această clipă, dacă nu aș umbla pe stradă cu 49384 de gânduri străbătându-mi creierul într-un singur moment, cu siguranță că aș vedea frumusețea vieții. Aș vedea culorile din jur sau textura asfaltului, aș putea zâmbi de musculița care s-a răsturnat sau m-aș pregăti să dau afară gândacul acesta care miroase așa de urât… gândacul de iarbă… Nouă ni se pare că viața s-a dus deodată pentru că nu am stat s-o mirosim, s-o admirăm, s-o privim cu devotament. Am lăsat-o să curgă în așteptarea marilor minuni, marilor miracole, care - știți ceva? – la unii vin, la alții, nu, așa că întrebarea mea este – dacă nu vom fi niciodată dintre cei care au parte de adrenalină, de curgere princiară a întâmplărilor? Rămânem doar cu așteptatul? Viața înseamnă azi, viața înseamnă acum, viața înseamnă scurta bucurie de o clipă, dar dacă ne-am propune ca fiecare clipă să fie bucurie, am avea milioane de bucurii. Scurte, e drept, dar ar fi bucurii, față de viața noastră de acum, care nu face nimic altceva decât să aștepte… să aștepte minunea… să aștepte inefabilul… să aștepte … ce oare? Că poate nu va veni niciodată. Fiecare lucru se schimbă de la un moment la altul, noi nu suntem aceiași de la clipă la clipă și lumea din jur este complet nouă la fiecare clipire de ochi. De ce să lăsăm cuvântul rutinăsă ne îmbătrânească, în vreme ce am putea să fim fericiți pentru că ceea ce am simțit la 15 ani trăim și la 45 și la 68? Adică fericirea de a trăi, fericirea de a deschide ochii.

Nu avem noi oportunitățile celorlalți, nu ni se propun mari afaceri sau mari triumfuri, dar plictiseala nu face parte din ceea ce ni se oferă. Poetul T.S. Eliot scria: “Mergi pe multe străzi, întoarce-te acasă la tine şi priveşte fiecare lucru ca şi cum ar fi prima dată.” Nu numai pentru că lucrurile se schimbă constant, ci mai ales pentru că ele sunt un dar frumos din partea Creatorului Căruia îi pasă de noi și de emoțiile noastre de clipă de clipă.

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

8.6

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere