Cunoașteți acel sentiment care parcă ne arde pe interior și ne ambiționează? Ne arde pe interior pentru că am fost creați să realizăm lucruri frumoase și importante în această lume. Ne ambiționează pentru că ne dăm seama de toate lucrurile pe care nu le facem și ne uităm în jur la oameni pe care îi considerăm extraordinari, oameni care posedă o influență puternică și care au idei nemaipomenite.

Iar aceste sentimente din noi, acea dorință de măreție, ne pot face câteodată să ne simțim neînsemnați. Neînsemnați pentru că ne lipsește acea influență. Neînsemnați pentru că nu avem idei revoluționare. Neînsemnați pentru că nu deținem o putere deosebită. Personal, nu am un milion de abonați la conturile mele de pe internet, nu am scris o carte bine vândută, nu dețin o poziție importantă într-o companie și nu câștig o mulțime de bani. Și presupun că nici tu.

Dar ne uităm cu jind la alții care au toate aceste lucruri și ne este ușor să ne găndim că poate ar trebui să facem și noi ceva mai mult, mai bun și mai important cu viețile noastre. Și poate uneori ne gândim: „Oare am pierdut ocazia?”, „Dacă nu voi excela niciodată în felul în care îmi doresc?”

Acelea sunt momentele în care mă surprind că încerc să îmi forțez ascensiunea spre succes. Cred că pot munci mai din greu, gândi mai profund sau doar pot fi mai bun. Poate dacă fac toate aceste lucruri, succesul mă va învălui ca o pelerină. Poate dacă voi continua să merg înainte, voi putea atrage succesul.

Dar nu pot. Lucrurile nu merg așa. Și sincer, nu contează cât de mult încerc, pentru că percepția mea cu privire la măreție, la succes, este distorsionată. De aceea am nevoie să văd cum definește Isus succesul, în special în Matei 23. Un mic indiciu ar fi că percepția Lui nu se aseamănă deloc cu ce vedem online sau la televizor. Știu, este șocant, nu-i așa?

În Matei 23, Isus le vorbește ucenicilor și mulțimii adunate și îi avertizează să nu trăiască precum fariseii. Ei sunt niște prefăcuți care iubesc să fie remarcați în public. Iubesc să ocupe cele mai bune locuri din societate și iubesc onoarea de care au parte prin simplul fapt că sunt conducători. Ei par a fi spirituali, dar absorb ca un burete fiecare picătură de atenție pe care o primesc. Exercită o mare influență și se laudă că au idei mărețe. Iubesc să aibă multă putere, dar sunt niște mincinoși. Refuză să aplice ce îi învață pe ceilalți, în timp ce influența și ideile lor atârnă de sufletele ascultătorilor care niște poveri grele. Da, au multă putere, dar în loc să elibereze sufletele oamenilor, îi transformă în sclavi spirituali prin ipocrizia lor.

„Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuți de oameni”, avertizează Isus în Matei 23:5. Ei nu vor de fapt să ajute pe nimeni, ci își doresc doar atenție. Vestea proastă pentru ei este că acum au și primit-o. Regele Universului le oferă atenție, dar atenția atrasă asupra lor este incriminatoare. Viețile lor sunt centrate numai în jurul lor, când de fapt ei ar trebui să îi îndrepte pe oameni spre Dumnezeu.

Următoarele cuvinte ale lui Isus schimbă cu totul perspectiva: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălța va fi smerit; și oricine se va smeri va fi înălțat.” (Matei 23:11-12). Succesul pe care îl observ atunci când arunc o privire pe rețelele sociale, puterea pe care o văd la televizor - aceste lucruri după care mă surprind că tânjesc - nu înseamnă cu adevărat măreție. Ele sunt înșelătorii. Nu vreau să spun că oamenii pe care îi apreciez sunt prefăcuți, dar percepția mea cu privire la adevărata măreție este denaturată. Mă uit la cei care mă înconjoară și le văd influența, puterea, ideile, și mult prea des îmi doresc și eu ce au ei.

Dar ceea ce sufletul meu își dorește - și are nevoie cu adevărat - este Dumnezeu. Pentru că, pe drept vorbind, nu există nicio putere, nicio influență și nicio înțelegere în afară de El. În fața Dumnezeului Cerului, Creatorul tuturor lucrurilor, abia dacă ne mai distingem. Există o singură ființă măreață, iar El, Isus Hristos, s-a făcut slujitorul tuturor. Spre deosebire de farisei, El a practicat ce i-a învățat pe cei din jur. A adoptat cea mai umilă formă, a suferit cea mai grea povară, toate acestea pentru că El este cu adevărat măreț, iar măreția Lui l-a condus la cea mai profundă formă a umilinței: moartea pe cruce.

Privită din exterior, viața lui Isus poate pare neînsemnată. Însă, din perspectiva cerului, viața Lui a fost cea mai de succes. Măreția înseamnă micime, slujire, umilință. Nu putere, influență sau idei. Măreția lui Dumnezeu nu apare puternică în ochii lumii, și poate nici nu pare a fi de dorit. Dar este acel tip de măreție pe care Isus l-a experimentat cât a umblat pe pământ - adevărata formă a măreției.

Așadar, în loc să căutăm în telefoanele și pe ecranele noastre să vedem cum ne-am putea bucura de măreție, haideți să o căutăm în propriile vieți, slujind și iubind pe cei din jurul nostru, acolo unde suntem.

Sursa: www.relevantmagazine.com