Se povestește că într-o zi un preot budist călătorea urmat de câțiva discipoli evlavioși dintr-un oraș în altul. În lunga sa călătorie, a dat la un moment dat peste un lac. Preotului i s-a făcut sete, astfel că l-a rugat pe unul din ucenici să îi aducă apă de băut.
Plin de zel, acesta a pornit în direcția lacului, hotărât să aducă maestrului său apă proaspătă. Când a ajuns pe malul lacului a văzut că unele femei își spălau hainele în apa lacului, iar undeva departe, un car de boi tocmai începea să traverseze lacul, tulburând astfel toată apa. Ucenicul nu a putut lua apă pentru maestrul său, și s-a întors scuzându-se și cu misiunea neîndeplinită.
Preotul i-a cerut să se așeze alături de el, la umbra unui copac, pentru a se odihni ceva vreme. După ce au reușit să doarmă pentru un scurt timp, preotul i-a cerut sin nou apă discipolului său. Deși știa că apa a fost tulbure și noroioasă, acesta s-a dus a doua oară pe malul lacului pentru a lua apă de băut. De data aceasta, oglinda lacului era netulburată, lichidul cristalin și pur invitând parcă pe călătorul obosit să se răcorească din apa aceea rece și revitalizantă. Fără să mai aștepte, evlaviosul ucenic a umplut vasul cu apă și s-a întors grăbit către maestrul lui.
- Vezi, i-a spus maestrul după ce s-a răcorit cu apa proaspătă, nu a fost nevoie de niciun efort din partea ta pentru a face această apă curată din nou. Tot ce a trebuit să faci a fost să aștepți.
Deși le spun această poveste de-obicei micuților de la școală, am găsit în ea o lecție atât de valoroasă, de care în special cei mari au nevoie, și anume, răbdarea! Mintea noastră este uneori exact ca acest lac tulbure, plin de griji, frămâmtări și îndoieli. În efortul nostru disperat de a le manageria eficient pe toate, nu facem decât să agităm și mai mult gândurile și neliniștile care își fac cuib în mintea noastră. Ceea ce avem nevoie în aceste circumstanțe este răbdare!
Acordă-ți timp, și toate lucrurile se vor limpezi, vor deveni clare și ușor de înțeles. Nu trebuie să faci niciun efort în timpul așteptării, ci doar să înveți răbdarea. Cele mai bune decizii le luăm în vreme de liniște, nu când suntem în tumultul vârtejului.
A reacționa, a vrea să controlezi, să decizi, este cel mai firesc lucru, cel mai omenesc, aproape instinctiv. Răbdarea, tăcerea, inacțiunea cer însă o putere a superioară a minții și deși dificile inițial, sunt de multe ori, cea mai bună și eficientă soluție la crizele noastre de personalitate sau la turbulențele profesioale.
