În 2007, a făcut parte din echipa care a restaurat pereții Patriarhiei Române. În 2010, a pictat Biserica din comuna Scorțeni, alături de alți trei artiști. Din 2014, participă la Festivalul Științei SCIKIDS, unde susține ateliere de desen pentru cei mici. Un atelier de bandă desenată și bricolaj a susținut și la Institutul Cultural Român în cadrul evenimentelor Noaptea Albă a Institutelor Culturale. A ilustrat două cărți pentru copii: R-MAMI (carte prezentă la Salonul de Carte pentru copii Bologna 2018) și volumul II din seria Recunoaște Emoția – Sunt la școală.

Un drum artistic impresionant, așa că propun să o cunoaștem pe artista Ana Maria Gălețeanu.

Te-ai întors de la Bologna Children’s Book Fair. Cartea ilustrată de tine s-a aflat la standul Ministerului Culturii din România. Cum ți-ai manifestat bucuria pentru o astfel de realizare?

M-am întors de la Bologna cu multă energie și cu multe idei pe care abia aștept să le pun în practică. Târgul de carte mi-a oferit multe surprize, perspective, idei. Atunci când am descoperit acolo cartea ilustrată de mine R-Mami și scrisă de Mihaela Cosescu, am rămas fără cuvinte. Am fost entuziasmată, plină de recunoștință si am simțit această bucurie în fiecare moment.

Când ți-ai dat seama că ceea ce dorești este să bucuri inimile copiilor cu imagini vesele sau instructive?

Am decis să continui pe drumul acesta, după ce am ilustrat cartea R-Mami. Nu de mult timp…. Când am început să ilustrez cartea cu robotică, abia terminasem de citit seria Roboților scrisă de Isaac Asimov, făceam prezentări de artă la o școală și când am văzut cartea ieșită din tipografie, mi-am zis că meseria de ilustrator de cărți pentru copii (în special) îmi oferă mulțumire, provocări și multe emoții pozitive. Îmi amintesc de copiii care deja au cărțile ilustrate de mine și stiu cât de bucuroși au fost să le citească și să descopere fiecare colțișor ilustrat. De aceea, vreau să continui pe acest drum.

De-a lungul timpului ai fost susținută în dorința ta de a picta? Dacă da, care a fost cea mai frumoasă încurajare? Dacă nu, cum ți s-au tăiat aripile și de către cine?

Am fost susținută de către părinți să urmez cursuri de pictură și de desen, doar că părinții mei credeau că eu le voi urma mereu ca un hobby. Dar, datorită profesorului meu de pictură de la Palatul Copiilor și a minunaților profesori de la liceu, eu am descoperit că mi se potrivește pictura și că sunt atrasă de acest domeniu creativ și de pedagogie. Îmi amintesc un moment pe care aș vrea să îl împărtășesc… Când am terminat Liceul de Arte Plastice Nicolae Toniza din București, urma să aleg ce să studiez mai departe. Am decis fără să stau pe gânduri că vreau să merg la Universitatea de Arte Nicolae Grigorescu, la Secția Artă Murală. Părinții mei, cu intenții bune, mă sfătuiau să iau în considerare și alte domenii pentru studii. La momentul respectiv am interpretat grija lor într-un mod nepotrivit, ca și cum nu eram susținută, dar m-am ambiționat și am mers la examene, la interviu și am intrat la secția dorită. Acum dacă m-aș mai afla în aceeași situație, aș face același lucru. Un moment anume când am simțit că mi s-au tăiat aripile nu îmi amintesc pentru că obișnuiesc de când sunt mică să nu dau ascultare părerilor care nu sunt argumentate. Dar, recunosc că nu m-am simțit bine când într-o perioadă au fost mulți oamenii care mă întrebau cu o grijă-frică-subestimare în atitudinea lor, de ce am ales această meserie. Fără să am timp să le dau un răspuns, ei răspundeau în locul meu. Răspunsul lor era: artiștii mor de foame, mai bine faci altceva care să îți aducă mulți bani și pâinea de mâine. Acum nu mă mai deranjează când aud aceste replici.

A existat vreun moment în care te-ai gândit să renunți la desen?

Au fost momente multe în care am vrut să renunț, dar mi se părea foarte ușor să renunț. Mă gândeam că dacă renunț, pot să aleg ceva care o să îmi fie usor să realizez, dar oare aș mai fi fost fericită? Mulțumită? Recunoscătoare? Părinții și prietenii m-au încurajat mereu, dar lupta am dus-o mereu cu mine și continui să “vorbesc” cu mine.  Acum am început să lucrez cu momentele grele. Le accept pentru că sunt normale. Nu mă mai critic pentru zilele mai puțin productive, ci îmi orientez atenția către altceva ce pot face și accept situația în care sunt. Stiu că voi găsi soluția și starea potrivită pentru a trece de zilele mai grele. Și resursa vine din bucuria de a descoperi oameni. Ador să cunosc oameni noi, să stau de vorba cu ei… în loc să fiu apreciată, îmi doresc sa îi cunosc pe oameni. Să aflu ce le bucura sufletele, ce pasiuni au. Vreau să îi descopăr înainte ca ei să mă descopere pe mine.

Ce le-ai spune celor care cred că au talent pentru abilități practice, dar toți îi descurajează cum că lucrurile acestea “nu se mai caută”?

Vreau să cred că descurajările vin din partea oamenilor care au anumite nemulțumiri personale, frici, și nu neapărat intentii rele. Dar în fața lor e nevoie de încredere în propriile forțe. Atunci când cineva dorește cu toată ființa să ai o meserie, recomand să fie serios, sincer și să realizeze proiectele oferind cât mai mult.

Care sunt sursele tale de inspirație?

Îmi plac atât de multe lucruri încât nu știu cu ce să încep. Inspirația mi-o găsesc în tot ceea ce fac, ce observ, atunci când cunosc pe cineva sau când mă întâlnesc cu cineva drag mie. Nu am un loc anume unde merg ca să găsesc inspirația, dar pot să spun despre mine ca oricând o plimbare cu bicicleta sau o călătorie mă încântă și mă entuziasmează foarte mult. Și îmi place să recitesc Scrisorile de Vincent Van Gogh.

Ce crezi că ai putea face, dacă nu ar mai fi nevoie de cărți de copii, tricouri pictate sau încălțări personalizate?

Eu și acum pictez pe foarte multe suporturi. Pânză, perete, lemn... Înainte de a ilustra cartea R-Mami, realizăm cadouri pictate manual. Și continui să fac acest lucru în paralel cu ilustrațiile de carte pentru copii și le public pe www.gameart.ro. Dacă ar fi să mă gândesc la un timp în care să nu mai fie nevoie de cărți pentru copii, cred că ar fi o perioadă foarte tristă. Ar lipsi curiozitatea, imaginația, naivitatea, simplitatea. Ne putem bucura de ele atunci când le citim, chiar dacă suntem adulți.  Nu-mi pot imagina o lume fără cărți pentru copii!