FLIRT SAU BUNE MANIERE?!

Diferența între flirt și bune maniere este demarcată de o linie foarte subțire, uneori inexistentă pentru cei care nu au câteva cunoștințe generale în acest domeniu. O privire insistentă, un zâmbet fugar, o atingere subtilă, pot fi o sabie cu două tăișuri dacă nu sunt interpretate în mod corespunzător.

În articolul de astăzi voi aborda mai în detaliu unele dintre cele mai întâlnite gesturi ale trupului, pe care fiecare dintre noi le facem, fără a înțelege însă pe deplin semnificația lor. Să începem așadar cu flirtul de la distanță.

Prima impresie
Să luăm ca exemplu o cină informală oferită de firma unde lucrezi. La acest eveniment sunt invitați numeroși bărbați și femei pe care nu ai avut ocazia să-i cunoști înainte. Ca să te poți încadra într-un grup, primul lucru pe care îl vei face este să scrutezi cu privirea grupurile deja formate, și să aștepți o invitație non-verbală de-a te alătura lor. De cele mai multe ori o privire sau un zâmbet reprezintă semnelul de acceptare.
Se întâmplă însă ca bărbații să treacă cu vederea până la 5 semnale non-verbale, așadar nu îți pierde speranța dacă observi că el nu ia inițiativa după primul zâmbet.

Parte din grup
Atunci când vine vorba de un grup mai numeros, flirtul devine un fel de competiție accerbă. Femeile vor încerca să atragă atenția în timp ce își aranjează părul, își expun gâtul, devin animate și zâmbesc pline de emfază, în timp ce bărbații vor începe să ocupe mai mult spațiu, să monopolizeze conversația și să atragă atenția prin glume și anecdote.
Picioarele sunt de-asemenea un punct cheie care arată interesul. Dacă parteaa dominantă a unei persoane este cea dreaptă, vei vedea cel mai adesea piciorul drept îndreptat înspre persoana de care este interesat; de asemenea dacă subiectul conversației este unul acaparant, unul dintre picioare se va așeza ca o barieră în fața celuilalt picior, persoana arătând astfel că nu are nicio intenție să plece.

Îmbrățișările de despărțire
Îmbrățișările reprezintă cu siguranța un alt nivel de atașament, însă și acestea au regulile lor. Îmi place să fac adesea un experiment cu prietenii mei când le explic semnificația unei îmbrățișări: îi pun să se îmbrățișeze în fața mea și să facă toate mișcările într-un ritm mai lent, apoi îi întreb: de ce v-ați bătut pe spate?
Majoritatea oamenilor cred că bătăile de pe spate reprezintă apropierea, când ele de fapt semnaliză dorința de-a întrerupe îmbrățișarea. În unele îmbrățișări, cei doi își ating doar umerii, semn că orice apropiere ar fi incomodă. Pe lângă acest fel de îmbrățișare mai este una, pe care eu o numesc incompletă, care se face cu o singură mână, într-o parte, trupul întorcându-se spre restul grupului, reducându-i astfel din intimitate. Acesta este un semnal clar că flirtul funcționează cu capacități drastic reduse.

A flirtat cu mine sau nu?
După cină, poate vei rămâne cu gândul la o anumită persoană, întrebându-te dacă te place sincer sau nu. Vă trag un semnal de alarmă: multe fete consideră flirtul ca fiind bune maniere!! Zâmbesc, își aranjează părul, privesc galant în timp ce pupilele li se dilată, și cu toate acestea nu au intenția de-a flirta, ci sunt doar politicoase și prietenoase. Cea mai sigură metodă de-a știi dacă te place sau nu este să privești orientarea piciorului ei. Dacă nici acest lucru nu te lămurește, atunci încearcă o a doua întâlnire!

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

8

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere