Una dima marile mele pasiuni este să citesc. Nu citesc însă orice fel de cărți; îmi plac în mod special romanele clasice. Am căutat să găsesc în ele răspunsul multor întrebări ce mă frământau și în special am încercat să găsesc în ele acea magie a dragostei. Când mă refer la magia dragostei, mă găndesc la puterea timpului asupra celor două inimi care s-au unit prin iubire. Căutam cu avânt răspunsul la aceeași întrebare: Cât timp a durat până când Romeo s-a îndrăgostit de Julieta? Cât timp a durat până când Cavalerul de Grieux a cazut în cea mai profundă patima a iubirii pentru frumoasa Manon? În ce fracțiuni de moment s-a iscat acea scânteie de pasiune în inima micuțului Pip pentru Estelle sau când a început Samson sa iubească?

Analizând însă mai îndeaproape aceste povești de iubire pe care obișnuiam să le absorb cu atat de multă fervoare, am realizat că dincolo de pasiunea mistuitoare ce le consuma întreaga existență, se ascundeau două realității subtile pe care mult timp nu le-am conștientizat. Iubirea lor, cu toată frumusețea și efervescența ei, avea un final tragic, un final care îndurera sufletul, sensibilizându-l până la lacrimi. Tocmai acest final romantico-dramatic mă făcea să omit esența realității ce se află în spatele uni iubiri fericite și de lungă durată. Pentru o iubire fericită și de lungă durată este nevoie de binecuvântare și răbdare. Cele două se crează consecutiv și nu pot exista una în lipsa celeilalte. De ce tocmai răbdarea și binecuvântarea?

Nu stârniți dragostea până nu vine ea
Dragostea este un sentiment minunat pe care fiecare persoană își dorește să-l experimenteze. Problema apare însă atunci când dragostea este prematură sau întârziată. De ce? Noi oamenii suntem atrași de exterior, de ceea ce percepe simțul nostru vizual, fără să ne oferim răgazul de-a vedea dacă frumusețea persoanei pe care începem deja să o iubim, este atât exterioară cât și interioară.
Samson este cel mai potrivit personaj pentru a exemplifica acest caz: „Ia-mi-o, căci îmi placeˮ, le-a spus el părinților lui. Iubirea lui bazată pe simțuri l-a adus la un final nefericit în căsnicia sa. Un alt exemplu elocvent pentru această etapă este Cavalerul de Grieux din romanul Abatelui Prevost. Atras de frumusețea lui Manon, acesta se dedică trup și suflet acestei femei care îi este însă necredincioasă. Iubirea bazată pe simțuri, aproape instantanee, aduce cu sine de cele mai multe ori un final tragic.
Cântarea Cântărilor ne oferă cea mai prețioasă lecție în acest sens: „Nu treziți, nu stârniți dragostea până nu vine ea.ˮ
Această așteptare înseamnă să existe o corelare între cele trei elemente ale iubirii: rațiunea, simțirea și aspectul fizic. Doar atunci când aceste trei oferă pace interioară, știi că ai ales să iubești persoana potrivită.

Dumnezeu i-a binecuvântat
O altă caracteristică pe care am remarcat-o la poveștile de iubire o reprezintă necesitatea binecuvântării. Îmi amintesc că, citind cartea „Amanții din Bizanțˮ am realizat mai mult ca niciodată necesitatea iubirii binecuvântate. O iubire lipsită de binecuvântare este o iubire lipsită de fericire! Această binecuvântare a fost sădită în noi încă de la creațiune, atunci când Dumnezeu i-a binecuvântat pe Adam și Eva. Deși goniți din grădina Eden, deși rupți de legătura directă cu Dumnezeu, ei aveau de partea lor binecuvântarea relației, oferită direct de Divinitate. În noi, această necesitate este încă păstrată. O iubire nebinecuvântată, este o iubire nefericită! Lipsa unei protecții din partea Providenței ne aduce incertitudine, teamă, nesiguranță și instabilitate. Ce unește Dumnezeu prin binecuvântarea lui, nu poate să piară vreodată. Această iubire trece dincolo de timp și rămâne veșnic în amintirea celor ce speră să o poată trăi la rândul lor. Binecuvântarea lui Dumnezeu într-o relație ne oferă siguranță, fericire și pace interioară.

Dorința mea pentru voi este să trăiți iubirea, și să o trăiți din plin! Pentru asta însă, trebuie să aveți răbdarea de-a aștepta iubirea potrivită și de-a cere binecuvântarea cerului!