Ninge. Ridică ochii din ecran și privește spre cer. Milioane de fulgi de zăpadă își croiesc drum spre pământ. E frumos! Frumusețea e dată de spectacolul din văzduh, dar și de peisajul ce se formează. O imagine atât de simplă, dar atât de sugestivă pentru ceea ce se întâmplă cu viețile noastre. Miliarde și miliarde de oameni ne naștem pe pământ, ne ducem existența într-un loc și un timp limitat, amestecându-ne cu alți oameni și asemenea fulgilor de nea, ne contopim viața cu a altora pentru ca apoi să ne topim.
Poate te întrebi acum la început de an ce rost are existența ta pe acest pământ și poate uneori nu găsești un răspuns satisfăcător, dar amintește-ți de fulgii de zăpădă. Nu sunt doi la fel. Nici noi. Nu suntem doi oameni la fel. Fiecare dintre noi este unic în felul său de a fi, de a arăta, de a reacționa, în personalitate, în gânduri, în sentimente. Ești unic! Nu există pe această lume cineva care să te poată înlocui. Înțelegi că locul tău este ocupat de tine cu un scop? Dacă ai putea să-i vezi la un loc pe toți oamenii care au trăit vreodată pe acest pământ, nu vei găsi doi oameni la fel, doua vieți identice.
Unicitatea înseamnă să fii conștient că lumea ar fi fost diferită dacă tu nu te-ai fi născut. Părinții tăi ar fi avut o altă viață, oamenii cu care ai interacționat până acum ar fi fost altfel fără să te cunoască, înseamnă că lumea ar fi avut un alt parcurs fără existența ta. Dacă tu nu ai fi fost pe această lume, un colț din ea ar fi arătat altfel. Cu fiecare dintre noi, grupul mic de prieteni, colectivul de la locul de muncă, familia, biserica, societatea se schimbă. Ne aducem contribuția unică la ceea ce înseamnă viața în ansamblul ei, iar dacă unul dintre noi piere lumea rămâne mai săracă. Înțelegi cât ești de valoros?
Biblia vorbește despre profetul Ieremia căruia Dumnezeu i-a spus niște cuvinte impresionante: “Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fii ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor” (Ieremia 1:5). Ce spune Biblia aici? Că încă dinainte de nașterea noastră, Dumnezeu avea un plan cu noi. Un plan care scoate în evidență unicitatea noastră. Unicitatea înseamnă valoare. O valoare ce vine și din măreția celui ce ne-a creat unici. Ești o capodoperă a Artistului. Când a fost timpul să aleagă un model pentru creația Sa, El S-a ales pe Sine: “Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa” (Geneza 1:27).
Lasă această realitate să te pătrundă acum la început de an! Ești pregătit pentru un nou început în care să-ți pui în valoare unicitatea? Caracterul, credințele, valorile, atitudinile și aptitudinile tale, te fac unic. Trăiește ca o capodoperă de artă, nu ca o copie ieftină și privește-i pe ceilalți la fel! Atunci când îl vezi și pe cel de lângă tine ca o pe capodoperă vei redescoperi ce înseamnă respectul, acceptarea, empatia, dragostea.
Înțelegerea unicității înseamnă să fii diferit! Nu-ți fie frică să ieși în evidență făcând lucruri unice! A fi diferit are o conotație negativă, lasă impresia că ești contra sistemului, contra majorității, contra tendințelor, tocmai de aceea mentalitatea de turmă ne aduce într-o permanentă strădanie de a ne conforma, de a fi ca ceilalți. Dar să fii unic și diferit înseamnă să nu alegi întotdeuna drumurile bătătorite, înseamnă curaj, înseamnă să-ți asumi riscuri, în limitele eticii și ale moralității unde nu mai vorbim de diferențe, ci de un Adevăr suprem.
Nu s-a oprit ninsoarea…doar fulgii de zăpadă sunt alții. Privește-i cu atenție sau imaginează-ți tabloul. Sunt mulți, dar sunt unici! Suntem mulți, dar suntem unici! Suntem unici, să fim diferiți!