Povestea pe care ți-o spun eu acum, începe altfel. Continuă altfel. Dacă ți-o spui și tu, se va simți altfel.

Nu poți să te vindeci dacă nu ajungi mai întâi până la rădăcina problemei. Te-ai gândit vreodată de ce ajungi să îți urăști agresorul? O vorbă din popor sună așa: „Învaţă să fii înţelept din greşelile altora!“ .Poate tocmai de asta ajungem să urâm! Picioarele noastre nu se pun în papucii celuilalt – lipsa empatiei. Papucii noștri ne plac mai mult: fie că sunt mai scumpi, din piele, fie că sunt lustruiți cu cremă. Este atât de greu să te pui în papucii celui care te-a rănit? Să înțelegi că nu totul este despre răul care îți este făcut ție? Nimeni nu are scuză pentru răul făcut sau răul pe care intenționează să îl facă, dar fiecare are niște motive. Agresorul poate avea milioane de motive pentru care a făcut un lucru, dar nu schimbă cu nimic faptul împlinit. Motivele nu îndreptățesc răul. De acord. Totuși, pentru că eu nu le înțeleg, nici nu trebuie să le judec. De cele mai multe ori, oamenii acționează prin prisma propriei lor lumi: a suferinței și limitării lor.

Cum vindeci ura?

Odată ce ești pus în fața faptului împlinit, nu mai poți da timpul înapoi, așa că este important să cauți impactul pozitiv pe care îl poți scoate la suprafață în viața ta, dacă dorești cu adevărat să faci asta.Îngăduie-ți să te eliberezi de povară și să mergi mai departe. Cum faci asta? Conștientizează că nimic din ce a făcut agresorul nu a fost față de tine cel de acum, din prezent. Ce s-a întâmplat a fost atunci. Faptul că ai luat asupra ta întâmplarea și ai cărat-o mai departe, nu mai ține de agresor, ci strict de tine. Poți TU să înțelegi acest adevăr?!

Să scoatem la suprafață ce e cel mai bun din orice situație, chiar și atunci când pare cea mai devastatoare!

Simte: durerea și vindecarea.

Povestea pe care ți-o spun eu acum, începe altfel. Continuă altfel. Dacă ți-o spui și tu, se va simți altfel.

IERTÁRE= exprimare a regretului (față de cineva) pentru o greșeală involuntară

Greșeală voluntară, involuntară…consecințele se simt altfel când știi dacă e cu voie sau fără voie?!

Poate se mai alină dacă știi că a fost fără voie, cine știe…

Dar și dacă nu se alină din exterior, îți alini tu suferința! Nu trebuie să o aline altcineva pentru tine. Definiția cuprinde doar iertarea unei greșeli involuntare. Definiția agresoruluicuprinde fapta voluntară. Voluntar, involuntar, iertarea e iertare. Dacă o condiționezi, trebuie să îi dai alt nume, nu mai este iertare.

IERTÁRE= scutire de pedeapsă

Scutire de pedeapsă, hmm…Scutirea agresoruluisau a ta?

A scuti pe cineva de o pedeapsă…Aceasta este o concepție care poate alimenta ura și din care poate apărea și refuzul iertării. Deschide ochii și vezi că mai înainte de a pedepsi sau de a crede că pedepsești pe oricine altcineva, te pedepsești prima dată pe tine! Poate îl vei pedepsi și pe celălalt în vreun fel. Poate că da, poate că nu. Dar în mod cert te scutești pe tine de pedeapsă –pedeapsa resentimentelor în viața ta, pedeapsa efectelor urii.Partea lui de pedeapsă o fi preocuparea ta, dar nu este datoria ta. Cu ce folos te bucuri de captivitatea altuia, când tu însuți ești captiv? Ideea este că deții puterea de a te dezlega! Dacă înainte ai fi crezut cu naivitate că iertarea ar fi scutireaagresoruluitău de pedeapsă, acum povestea pe care ți-o spun este altfel: să ierți înseamnă să te scutești pe tine de pedeapsă.

Trebuie apoi să fii deschis să îți asumi ce urmează: să înoți contra curentului, pentru a ieși la celălalt capăt. Ura este firească, în schimb, iertarea nu ne stă în caracter. Se simte ca și cum ai lua un cuțit și să începi singur să îți umbli prin rana deschisă s-ar putea să îți vină să cedezi. O să doară. Mult. Însă ai în vedere un adevăr despre durere: ea există oricum. Durerea își face loc odată cu agresorul care intervine în viața ta. Ai o alegere de făcut: să suferi durerea urii permanente sau să suporți durerea temporară a iertării. De tine depinde pe care o alegi! Preferi să înduri durerea urii care va continua să îți rupă o parte a sufletului trăgând mereu după tine o piatră de moară sau o durere care va fi o luptă poate pe termen lung, dar cel puțin un lucru e cert: va scoate mereu ceva bun la suprafață?

În loc să cedezi durerii de a continua să cauți lumina, îți propun să cedezi trecere urii, să o lași să treacă pe lângă tine fără a hrăni demonul din tine.

„Nu îngădui ca resentimentele să te conducă la răutate. Nu permite ca jignirea pe care ai suferit-o să se transforme într-o rană din ce în ce mai adâncă și să genereze cuvinte otrăvitoare, care întinează gândurile celor ce le aud. Nu îngădui ca gândurile amare să-ți umple mintea fără încetare.“(E. White)

Dacă până acum nu ai acceptat să îți cureți rana ca să îi permiți astfel să se cicatrizeze, noua poveste, cea pe care ți-o poți spune începând de acum, continuă altfel. E o poveste în care deși nu simți că ai puterea să ierți, ai dorința să treci peste sentimentul de ură, ai speranța că este posibil. Se simte speranța iertării, cum nu ți-ai fi imaginat vreodată că o să o găsești. 

Adevărul rămâne: agresorul, prin acțiunile lui, e cel care a pregătit terenul pe care s-a fundamentat tot negativul pe care l-ai alimentat de-a lungul timpului. El l-a fundamentat, însă tu singur ai continuat. Poate nu ai știut cum să te oprești. Caută ajutor, vorbește despre ce s-a întâmplat. Caută-ți „agresorul“dacă de asta este nevoie ca să te vindeci. Caută-te pe tine! Ceea ce s-a întâmplat rămâne în acel moment. Și punct. Felul în care te vei simți în continuare, pentru restul vieții, ține doar de alegerea ta.

Dacă înainte ai fi cerut explicații peste explicații, ai fi visat la momentul în care agresorul tău ar fi stat pe „scaunul de interogatoriu“, având ocazia să privești regretul care îi crește în ochi, cu fiecare „De ce..?“pe care i l-ai fi adresat cu reproș, iertarea aduce o viziune nouă. O zi în care nu mai ai nevoie de nicio justificare, ci simți că înveți atâtea despre iertare, cum nu ți-ai fi imaginat vreodată că vei putea să o faci. Ai urât mult, iartă și mai mult! Viața până în acel punct: o lecție despre iertare. Aceasta este povestea pe care poți alege să o trăiești.O lecție predată de Marele Învățător, care poate îți va lua atât de mult să o înveți și poate încă vei mai șchiopăta pe ici pe colo.Conștientizarea și dorința de a lua atitudine, pot fi urmate de nenumărate încercări, aparent fără succes –o rătăcire între răutate și înălțare. Însă fiecare încercare contribuie la cine alegi să fii de acum încolo.Limita e ura, restul e povestea pe care alegi să ți-o spui, pe care ți-o spun eu acum.

Ai urât mult, iartă și mai mult!

Iertarea înseamnă eliberarea propriei persoane. Dă-ți voie, îngăduie-ți să depășești momentul și să  mergi mai departe.Dezleagă-te de toate obligațiile pe care agresorulle are în mintea ta, față de tine și mulțumește-i. Probabil nici nu poți concepe această idee dacă rana este încă prezentă sau dacă ai trecut deja prin această experiență și ai iertat, nu te vedeai trăind momentul în care să spui „Îți mulțumesc!“,cu toată sinceritatea –față în față sau doar în mintea ta; e suficient să ajungi în punctul în care să simți măcar o fărâmă de recunoștință! Știu, pare că îți spun absurdul. Dar odată ce vei încerca, vei înțelege perfect despre ce vorbesc. Dincolo de rană, ai capacitatea să vezi mai departe:vezi binecuvântarea.Mulțumește-i pentru lecția de viață, pentru încercarea care te face omul de azi, mai puternic decât omul de ieri.

Iertarea înseamnă să închizi rana și să lași ura pradă uitării.Pentru prima dată, să nu mai simți durere și furie neputincioasă când îți amintești ce ți s-a întâmplat. Să nu mai simți trecutul ca o rană deschisă, să nu te mai victimizezi. Iertarea înseamnă să privești cicatricea care are o poveste. Și să îți semnezi povestea.

Nu mai sunt victimă, sunt vindecare!

„Te iert“ am învățat că e vindecător. Am început să simt. „Te iert“  este lecția de viață pe care am cunoscut-o din experiența mea. Pentru că iertarea este mai mult decât un cuvânt, este o vindecare a trecutului și o nevoie față de prezent. Nimic mai nefiresc decât să ierți! „Este o uriașă enigmă, este un labirint colosal. Este agonia acomodării, a durerii și a încântării. Este un amestec de pământ cu extatic. Vine în valuri, picături și torente. Nuanțele ei sunt spectrul curcubeului. Este o melodie liniștitoare, un mister obscur.“

„Iartă-mă“ este intimitatea, apropierea care mă va însoți poate de mai multe ori decât mi-aș dori spre sufletul tău, al celui de lângă mine.

Totul este despre povestea pe care alegi să ți-o spui. Și alegerea te costă. Înfrângerea eului, sufocarea autoîndreptățirii de a te victimiza, lacrimile unei experiențe arzătoare pe care trebuie să o retrăiești pe bucățele, dar de data aceasta doar pentru a îi da sens. Șiroaie de mărgele ce mângâie nasul, obrajii, bărbia –mărgele limpezi, pure, de poveste; de durere. Însă într-o zi te trezești și privindu-te, iubești acei ochi pentru curajul de a a-ți arăta sufletul pe față.Și nu mai plângi pentru că doare. Te uiți la cer și vezi mai departe decât oricând până atunci. Plângi pentru că îți ridici privirea spre cer și vezi. Libertate. Plutești ca un nor. Nu nor de furtună, ci nor de august. Zile care au gust de ietare.

Înșiruirea de mărgele ajunge un neprețuit colier al binecuvântării iertării.

Sufletul mâhnit te trage în jos ca o piatră de moară. Un suflet eliberat de povară se înalță lin ca o rugăciune. Rugăciune.

„Să alungăm dorința de răzbunare și să ne iertăm unii altora greșelile. Să-I arătăm Domnului rana noastră și să ne rugăm, chiar și cu inima grea, pentru cei care ne-au rănit: Doamne, binecuvântează-i pe cei care m-au rănit și vindecă inima mea ca să pot ierta. Doamne, binecuvântează-mă și pe mine și vindecă tu rănile pe care eu le-am provocat altora.“

„Nu sunt ceea ce mi se întâmplă. Sunt ceea ce aleg să devin.“