Federația de studenți AMiCUS România, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Centrul de Transfuzii Târgu-Mureș va demara campania de promovare a donării de sânge „Picătura de viață” în perioada 11- 12 august în orașul Târgu-Mureș. . Acest demers reprezintă preambulul unei campanii naționale de încurajare a românilor pentru a dona sânge pe care AMICUS dorește să o desfășoare la începutul anului viitor. Campania este susținută de ultramaratonistul Andrei Roșu, de doamna Mihaela Geoană, președinte al Fundației “Renașterea” și fost președinte al Crucii Roșii România, dr. Dumitru Borțun, prof. univ. la SNSPA și de medicul Doina Elena Goșa, președintele Centrului de Transfuzii București.
Aproximativ 60% din populația României va avea, la un moment dat în viață, nevoie de sânge. Însă, deocamdată, numai 2% dintre români donează. Pentru a demonstra ca se poate și altfel, tinerii participanți, reuniți sub deviza ‘Transformă picătura în infinit!’ îi vor motiva pe târg-mureșeni să se implice activ în această campanie – să doneze regulat sânge - prin exemplu personal donând sânge atât la Centrul de Transfuzii din oraș situat în str. Molter Karoly, nr. 2, cât și la Centrul Mobil amplasat în zona centrală a târgului.
Estimările citate de organizatorii campaniei de donare spun că necesarul anual, în România, este de 500.000 de unități (o unitate are 450 ml de sânge total), iar anul trecut doar 66% din cererea de sânge a putut fi acoperită.
Potrivit Centrului de Transfuzii Târgu-Mureș, în timpul unei donări se colectează 450 ml de sânge total, cantitate care se reface ca volum în 60 de minute, iar celular în 2-3 săptămâni. După colectare, cele trei componente majore ale sângelui – trombocitele, plasma și celulele roșii de sânge – sunt separate, astfel încât să poată fi transfuzate la mai mulți pacienți cu nevoi diferită. Rareori o persoană are nevoie de sânge integral.
O persoană care dorește să doneze trebuie să fie adult (18-60 ani) sănătos, să lase minim două luni între donările de sânge total, să nu depășească 5 donări anuale (bărbați) sau 4 donări pe an (femei). Donarea de sânge total durează 8-10 minute, timp în care este recoltată o unitate. Cineva are nevoie de sânge o dată la trei secunde.
Federația de asociații studențești AMiCUS face parte dintr-o organizație mondială ce a luat ființă în România în 1993. Federația are o personalitate complexă, formată din mulțimea reunită de idei, principii și acțiuni ale unor studenți din diferite universități din România.
Nu uita: Donează - O picătură de sânge poate salva o viață!