Dezvoltă-ți caracterul înaintea celebrității

Ce înseamnă să fii celebru? Dar ce înseamnă să fii un om de caracter? Sunt cumva aceste două caracteristici contradictorii? Oare, nu cumva, caracterul este cel care face diferența între o celebritate rău famată și o celebritate cu influență pozitivă?

Ei bine, ne dorim să fim celebri. Eu, una, îmi doresc să fiu celebră. Celebritatea, în sine, nu este un lucru rău. Modul în care privim celebritatea sau motivul pentru care vrem să fim celebri este acel punct sensibil care poate schimba total acest concept. Pentru ce îmi doresc să fiu celebră? Oare pentru că îmi doresc să devin o influență pozitivă pentru ceilalți sau pentru că visez să fiu recunoscută pe stradă, eventual să fiu oprită, să mi se ceară un autograf și o poză?

E foarte plăcut sentimentul de a deschide Inbox-ul mailului și să găsești reacții ale oamenilor la acel ceva pentru care vrei să fii recunoscut sau să te afli într-un loc unde nu ai mai fost niciodată și să ți se spună: „Pe tine te știu. Te-am văzut în cutare loc.”, iar tu să simți cum ți se măresc bătăile inimii, îți urcă sângele în obraji și pe față ți se întinde ditamai zâmbetul. Chiar e plăcut să fii celebru. Dar ...

... oare să fie de ajuns pentru a fi celebru doar munca pe care o faci și pentru care ți-ar plăcea să fii recunoscut?

Oamenii, în viață, își găsesc modele. Persoane demne de admirat cu care vor să se asemene. Și acum am o întrebare: Tu ți-ai alege model o celebritate care este implicată frecvent în scandaluri, despre care apar tot felul de știri negative și al cărei comportament lasă de dorit, cineva care consumă droguri sau care este violent sau vorbește urât? Pentru mine, aceste caracteristici sunt descrierea unei persoane care a urmărit doar celebritatea, iar dezvoltarea caracterului a fost lăsată undeva deoparte.

Ce este caracterul?

Will Rogers, un mare comediant, comentând pe acest subiect, a spus că un om de caracter este acea persoană care „trăiește în așa fel încât nu îi este teamă să își vândă papagalul bârfitorilor orașului”.

Caracterul nu este ceva ce se formează ca urmare a unei situații de criză, este ceva ce se dă pe față așa cum este într-o astfel de situație. În realitate, omul de caracter are trei calități majore:

1. Deține valorile corecte

Din nefericire, lumea noastră are o problemă gravă în ceea ce privește orientarea și concentrarea pe valorile care contează cu adevărat. Spre exemplu, dacă îi vei întreba pe occidentali ce vor de la viață, răspunsul majoritar va fi „Vreau să fiu fericit”. Daca îi întrebi pe asiatici ce își doresc, îți vor spune „Vreau să am succes”. Dar lumea noastră ar arăta mult mai bine dacă raspunsul ar fi „Vreau să fiu o persoană bună”.

Bob Talbert scria că „este bine să îți înveți copiii să numere, dar cel mai bine este să îi înveți (să numere) ceea ce contează cu adevărat” (în engleză ”teaching kids to count is fine, but teaching them what counts is best”).

Bineînțeles, să te ghidezi după valorile corecte nu este suficient, așadar a doua caracteristică majoră a omului de caracter este că...

2. Face lucrurile corect

Oamenii de caracter știu că nu există nicio cale corectă de a face ceva greșit. William Bady, Jr., arhitect și dezvoltator, spunea oamenilor că „trăindu-ți viața este ca și cum ai construi o clădire: dacă ai început greșit, vei termina prost”. Așadar, să faci lucrurile cum trebuie este cea mai bună cale.

Însă, cu toții cunoaștem oamenii care „au” valori drepte și „fac” lucrurile corect, dar ne displac și sunt genul de oameni pe care nu ni dorim prin preajmă. Așadar, al treilea element al omului de caracter este acela că  ...

3. Este o persoană bună

Gordon Taggart a făcut o treabă excelentă scriind despre deficiențele lui de caracter și construind o descriere completă a ce înseamnă să fii o persoană bună, un om de caracter:

Aș vrea să fi fost...

îndeajuns de onest să îmi recunosc deficiențele;

suficient de inteligent să accept laudele fără să devin arogant;

suficient de mare pentru a mă ridica deasupra înșelăciunii;

suficient de puternic pentru a prețui dragostea;

suficient de curajos să accept criticile;

suficient de milos să înțeleg fragilitățile umane;

suficient de înțelept să îmi recunosc greșelile;

destul de umil pentru a aprecia măreția;

suficient de loial pentru a fi alături de prietenii mei;

suficient de uman pentru a fi grijuliu cu cel de lângă mine, și

suficient de drept pentru a fi devotat iubirii lui Dumnezeu.

Știu că asta ți-a dat de gândit, pentru că și mie mi-a dat de gândit, iar în momentul în care am terminat de citit cele de mai sus, întrebarea mea a fost ...

Cum pot să îmi dezvolt caracterul?

Aproape toți avem de lucrat la dezvoltarea sau schimbarea anumitor trăsături de caracter. Iar vestea bună este că acest caracter îl putem dezvolta dacă avem în vedere câteva aspecte:

  1. Urmărește educația continuă – nimeni nu este perfect și întotdeauna este loc de mai bine; iar dezvoltarea vine din educație, fie ea formală sau informală.
  2. Răspândește în jurul tău bunătate – poate fi una dintre cele mai bune metode de a-ți dezvolta caracterul, pentru că „bunătatea este mai importantă decât înțelepciunea, iar recunoașterea acestui fapt este începutul înțelepciunii”. (T. Rubin)
  3. Dezvoltă-te pe tine însuți – uneori este nevoie să muncești pentru a te dezvolta pe tine, mai mult decât o faci pentru jobul tău.  
  4. Urmărește excelența – a fi o persoană de caracter are puțin sau deloc de-a face cu cine ești și ce poziție deții în societate. Este vorba despre cât de bine faci ceea ce ți s-a încredințat.
  5. Adaugă un plus de valoare – indiferent de ceea ce faci, pe cine întâlnești, adaugă valoare în lucrul respectiv sau în relația cu celălalt.
  6. Practică peseverența – oamenii de caracter sunt recunoscuți pentru faptul că nu renunță; indiferent de greutățile care pot apărea în calea lor, ei își vor duce însărcinarea până la capăt.
  7. Decide-te să fii hotărăt – succesul rareori vine peste noapte și, în același mod, caracterul rareori se construiește dintr-o lovitură, pentru că dezvoltarea lui este un proces de lungă durată și pe care doar oamenii care sunt determinați vor reuși să îl ducă la bun sfârșit.

 Așadar, caracterul este mult mai important ca celebritatea sau talentul pe care îl deții, iar asta se vede în timp. Oamenii care au talent sunt în lumina reflectoarelor, dar fără un caracter puternic, rareori reușesc să rămână acolo. Iar caracterul influențează profund și calitatea vieții tale și a relațiilor tale, deci mergi mai departe și continuă să adaugi acele lucruri prin care vrei să devii o persoană de caracter.

Bibliografie:

https://www.huffingtonpost.com/donna-rockwell-psyd/mindfulness-in-everyday-l_2_b_4818606.html

https://trans4mind.com/counterpoint/index-happiness-wellbeing/zimmerman35.shtml

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

10

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere