Te-ai gândit vreodată că Regele David ar putea fi un bun profesor la materia rugăciune? Dacă vei citi cartea Psalmilor, vei descoperi cât de multe lucruri putem învăța din felul în care el se ruga. Felul în care îl percepea și trata pe Dumnezeu și felul cum se vedea el în ochii Lui sunt două dintre elementele pe care le putem observa în rugăciunile înălțate de David. Dacă ne-am ruga asemănător lui, am putea avea aceeași legătură cu Dumnezeu pe care el o avea.

Iată șase caracteristici ale rugăciunii lui David care ne pot binecuvânta viața spirituală:

1. Onestitate

Când David vorbește în Psalmi despre Dumnezeu, o face din toată inima. Cuvintele lui vin în urma unui sentiment intens, fie el frică, tristețe sau frustrare. Nu conta ce simțea - David acepta acel sentiment și alegea să-L proslăvească pe Dumnezeu chiar și în acea situație. În loc să-și aleagă cu grijă cuvintele sau să se autocenzureze, David a împărtășit tot ce simțea cu o onestitate de invidiat. S-a simțit îndeajuns de aproape, îndeajuns de confortabil să-și destăinuie tainele inimii celui mai bun prieten. Pur și simplu știa că Dumnezeu poate face față oricărui sentiment, în orice moment.

„De aceea zic lui Dumnezeu, Stânca mea: «Pentru ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmașului?» Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmașii mei și-mi zic neîncetat: «Unde este Dumnezeul tău?»” (Psalmi 42:9-10)

2. Cere cu curaj

David cerea foarte des o sumedenie de lucruri de la Dumnezeu. Fie că cerea putere sau alinare, fie că cerea iertarea păcatelor comise, lista lui era mereu lungă. Și nu ezita niciodată să ceară tot ce avea nevoie. Avea încrederea deplină că ceea ce va cere Dumnezeu dorește să îi ofere. „Doamne, pleacă urechea la rugăciunea mea, făcută cu buze neprefăcute! Să se arate dreptatea mea înaintea ta[…] Strig către Tine, căci m-asculți, Dumnezeule![…] Arată-ți bunătatea Ta cea minunată” (Psalmi 16:1-7).

David s-a rugat cu tărie pentru că știa cât de special era în ochii lui Dumnezeu. Știa că Dumnezeu îl iubea nemăsurat, că asculta fiecare cuvânt și că îi dădea tot ce avea nevoie. În Psalmi 4:3 el spune: „Să știți că Domnul și-a ales un om pe care-l iubește: Domnul aude când strig către El.” Aceasta este o dovadă de încredere totală în fața lui Dumnezeu.

3. Afirmarea naturii lui Dumnezeu

Pe lângă faptul că David Îl ruga pe Dumnezeu să acționeze, el alegea acele cerințe care afirmau puterea pe care Dumnezeu o avea să le împlinească. El dă dovadă de o credință în caracterul și natura lui Dumnezeu care insuflă speranță rugăciunilor lui. Aceasta atitudine ridică petițiile lui dintr-o stare de cerere sau strigăt disperat la o stare de încredere și certitudine a împlinirii.

David începe prin a spune „La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul[…] să nu fiu dat de rușine, ca să nu se bucure vrăjmașii mei de mine”, și concluzionează: „toți cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi dați de rușine.” (Psalmi 23:1-3)

4. Slăvirea lui Dumnezeu

Odată cu rugămințile și împărășirea sentimentelor, putem observa și dovezi clare ale iubirii lui față de Dumnezeu prin cuvinele de laudă și slavă adresate Lui. David era plin de reverență și uimire în fața lui Dumnezeu, sentimente pe care nu s-a sfiit să le exprime: „Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri. Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri și credincioșia Ta, până la nori.”

David I se închină de asemenea lui Dumnezeu și pentru caracterului Lui: „Domnul este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdator și plin de bunătate” (Psalmi 145:8). „Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepsește după fărădelegile noastre […] cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Psalmi 103:10,12)

Trebuie remarcat faptul că David sare peste partea în care îl roagă pe Dumnezeu să fie indulgent și trece direct la a-L lăuda pentru faptul că deja este. El pur și simplu crede că va primi iertare și merge într-atât de departe încât să-L slăvească pentru aceasta.

5. Reamitirea

În timp ce David are momentele lui de oboseală psihică și frustrare, nu se lăsa acaparat de aceste emoții, ci alege să își vorbească singur. El își încurajează inima și mintea să continue să se încreadă în Dumnezeu și să-I mulțumească constant.

Versetul amintit anterior în care David își exprima toate simțirile inimii lui în fața lui Dumnezeu nu este singurul de acest fel. Într-un set de versete el încearcă să se sfătuiască singur: „Pentru ce te mâhneşti, suflete şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” (Pslami 42:11)

În capitolul 103 el își încurajează sufletul să își amintească de bunătatea Lui: „ Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale.” (Pslami 103:2-3)

6. Păstrarea speranței

Nu toate rugăciunile lui David au primit răspuns imediat și putem vedea acest lucru în afirmațiile pe care le face în așteptarea Lui. Dar în loc să se dea bătut atunci când nimic nu părea să se schimbe, David continuă să creadă, și își repetă mereu că mai există speranță. „O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmi 27:13-14)

Acesta este un exemplu adevărat al unei credințe mature - să te aștepți și să fii sigur că Dumnezeu va lucra deși nu vezi încă nicio dovadă a acestui fapt. David a dat dovadă de un asemenea caracter și l-a încurajat să crească de fiecare dată când a reafirmat credincioșia lui Dumnezeu.

La ce se reduce totul?

Ține minte următorul lucru: David nu se relaxa undeva în vacanță când a scris toate aceste cuvinte. Dimpotrivă, încă nu era rege dar era urmărit de un rege, Saul, și armata lui. Se ascundea în pustie pentru a nu fi omorât. David l-ar fi putut foarte ușor învinui pe Dumnezeu pentru situația în care se găsea. Ar fi putut fi acaparat de confuzie și L-ar fi putut lua pe Dumnezeu la întrebări dacă îl iubește sau nu cu adevărat sau de ce îl pedepsește. Dar, în mod interesant, el nu s-a îndoit niciodată de faptul că Dumnezeu îi stă alături și care este valoarea sa în ochii Lui.

David știa că este prețuit și iertat. El nu a crezut că dacă va accepta sau presupune că harul lui Dumnezeu este cu el, va „profita” prea mult de el. Nu a simțit nevoia să se pedepsească singur sau să se simtă rușinat din cauza sentimentelor de descurajare pe care le resimțea câteodată. El nu a considerat nici că valoarea pe care o conștientiza că o are în ochii lui Dumnezeu îl face mândru. În schimb, a știut că este dorința lui Dumnezeu ca el să știe cât este de iubit.

Când vorbea cu Dumnezeu, el se numea chiar „lumina ochilor Lui”. Aceasta este fundația pe care stătea: știa cine este Dumnezeu și știa cine este el pentru Dumnezeu. Lucrul acesta era secretul care făcea diferența în rugăciunile lui.

Mulți dintre noi avem nevoie să înțelegem aceste lucruri. Trebuie să înțelegem sentimentele lui Dumnezeu pentru noi și credincioșia Lui față de noi. Trebuie de asemenea să avem o siguranță de neclintit a valorii noastre în ochii lui. Atunci când vom avea aceste sentimente, vom putea adresa cele mai profunde rugăciuni. Atunci vom putea avea același nivel de intimitate cu Dumnezeu pe care David îl avea. Până la urmă, acesta este motivul principal pentru care ne rugăm în fiecare zi.