Astăzi, mai mult ca niciodată, avem dispozitive și resurse care ne înlesnesc conectarea unii cu ceilalți. Însă această facilitate are și ea prețul ei: ne desparte de noi înșine și ne angrenează într-un joc al societății în care ne pierdem individualitatea. A-ți face timp pentru a fi cu tine însuți este o investiție importantă în personalitatea, caracterul și fericirea ta. Un principiu al războinicilor este formulat cam așa: „Dacă vrei să fii puternic, învață cum să lupți singur! Puterea unui om constă în abilitatea de a se desăvârși, în timp ce se abandonează sieși însuși.”
Iată căteva moduri simple și agreabile prin care îți poți reîmprospăta sufletul în momentele de singurătate:
Scrie într-un jurnal
Ia-ți un răgaz în fiecare zi pentru a scrie în jurnal ce vezi, cu cine te întâlnești, pe unde te plimbi, în ce mod te-au răscolit cărțile pe care le citești sau ce ai învățat din experiențele pe care le-ai trăit în ziua respectivă. Însă nu întotdeauna trebuie să scrii ceva cu sens; în definitiv, este jurnalul tău, poți scrie gânduri învălmășite, idei la minut sau povești caraghioase.
A ține un jurnal este unul din cele mai eficiente metode de a dezvolta o relație strânsă și curată cu tine însuți. Cuvintele scrise au sonoritate și te pot îmbogăți în multe feluri, îți aduc un plus de claritate în dificultățile cotidiene, contribuie la crearea unei viziuni pentru viitor și, mai ales, te ajută să practici acceptare și compasiune pentru sinele tău. (Îmi permit o notă personală pentru a spune că ținerea unui jurnal m-a ajutat să abdic de la fricile mele și să devin mai curajoasă).
Deschide ochii și ciulește urechile
În timp ce suntem acaparați de telefonul mobil, de cartea pe care o citim în metrou sau de pilirea unghiilor, în jurul nostru se desfășoară o adevărată epopee a umanității. Lipsa unei companii îți oferă oportunitatea de a-i observa pe cei din apropierea ta. Vei vedea bucurie, iubire, durere sau nevoie. Vei vedea copii creativi, bătrâni zglobii, cupluri care se ceartă și după se îmbrățișează. Vei auzi râsete, suspine, glume, cugetări și sfaturi. Contemplează firele vieții care se cos atunci când noi nu ne uităm și intră în rezonanță cu ele. Lasă-te atins!
Meditează
Meditația este una din cele mai apreciate și eficiente metode de a petrece timp cu noi înșine, de fi singuri în tăcere, de a introduce mai multă claritate, seninătate și concentrare în viețile noastre. Începe de la câteva minute pe zi și adaugă minute progresiv. Meditația nu este o etapă, ci o chestiune de stil de viață. În solitudinea pe care o exersăm, găsim vindecare, iar în absența zgomotului, gasim răspunsuri.
Urmează-ți dezideratele
Decide o zi din săptămână sau din lună pe care să ți-o dedici, în care să faci ceva care să încânte copilul din interiorul tău. Pentru a te simți mereu satisfăcut/ă de această zi și pentru a evita blazarea, alcătuiește un „love list” care să cuprindă toate activitățile creative și recreative pe care îți propui să le realizezi: vizionarea unui film vechi, o promenadă într-un parc de copii, vizitarea unui muzeu sau a unui anticariat, gătitul etc. Deși par lucruri mici, testează-le! După ce le testezi, bucură-te de progresele pe care le remarci și în celelalte arii ale vieții tale, venite ca un rezultat al momentelor de refresh pe care ți le iei periodic.
„Binecuvântați sunt cei care nu se tem de solitudine, care nu se tem de a fi în propria companie, care nu sunt întotdeauna disperați să aibă ceva de făcut, ceva cu care să se amuze sau ceva care să judece. ” Paulo Coelho