Cu cel puțin 20 de ani în urmă Don Hamachek a publicat un articol intitulat „Psihodinamica perfecționismului normal si nevrotic” punând în discuție originea perfecționismului, importanța aprobării, aprobării inconstante sau condiționate, dezaprobării și a factorilor de mediu în care a crescut copilul. Autorul explica acest comportament ca fiind mai degrabă rezultatul fricii de a nu reuși, decat produsul unei dorințe. Copilul poate învăța să „supraevalueze performanța și să se subevalueze pe sine însuși.”
Greenspon scria în Journal of Secondary Gifted Education: „Perfecționism sănătos este un oximoron,” iar sugestia lui Hamachek de a combate perfecționismul nevrotic este „să-ți permiți sa fii mai puțin decât perfect.” A fi perfecționist nu este neapărat un lucru rău, dimpotrivă te ajuta să îndeplinești foarte bine anumite lucruri. Cu toate acestea, fenomenul te obligă să ai un sentiment de superioritate și de autosuficență față de ceilalți și în același timp produce o dependență de părerea și aprecierea celor din jur. De asemenea implică standarde înalte ale performanței acompaniate de o critică severă asupra propriului comportament și uneori răsfrântă chiar și asupra celor din jur.
Totodată, problemele psihologice asociate fenomenului de perfecționism sunt mai degrabă rezultate în urma tendinței de a critica, constant, decât a dorinței de a stabili standarde înalte, spunea Parker într-o lucrare, facând referire la „The Multidimensional Perfectionism Scale (MPS) of Frost, Martin, Lahart, and Rosenblate (1990).”
Dar ce este perfecționismul? Am putea concluziona că este o părere ce face ca orice lucru mai puțin decât perfect să fie inacceptabil. În acelaștimp literatura îl împarte în două categorii: una descrie perfecționismul sănătos ca fiind cineva care nu caută niciodată să fie perfect, iar cealaltă categorie descrie tranziția de la un perfecționism sănătos la unul nesănătos sau nevrotic.
„Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient.” – Osho
Sursa: Greenspon, T. Journal of Secondary Gifted Education
