Aylan: Povestea din spatele imaginii care a zguduit o planetă

De câteva zile, imaginea copilului de trei ani face înconjurul lumii, ocupând prima pagină a principalelor ziare internaționale. Astfel, problema refugiaților zguduie nu doar conștiința umanității, ci și cea a politicienilor.

Povestea micuțului și a familiei sale în încercarea lor de a ajunge în Europa este povestea miilor de emigranți care încearcă să fugă de efectele unui conflict civil fără speranța unui sfârșit apropiat.

Tatăl micuțului Aylan, Abdullah Kurdi este singurul supraviețuitor al familiei ce și-a găsit sfârșitul în apele Mării Egee. Fratele lui Aylan de cinci ani, Galip, și mama acestora, Rehan, au murit în momentul în care barca în care se aflau a fost înghițită de valuri.

Mătușa micuților, Fatima Kurdi, care trăiește în Canada, a declarat că în momentul în care barca a început să ia apă iar valurile începeau să o scufunde, ambii băieți erau în brațele tatălui lor. Tatăl a încercat să îi împingă către suprafața apei pentru a putea respira, iar ei au strigat: „Tată, te rog, nu muri!”. În momentul în care tatăl a realizat că Galip a murit, i-a dat drumul să fie luat de valuri, încercând să-l salveze pe Aylan. Mătușa micuților povestește că atunci când Abdullah a văzut că din ochii lui Aylan se prelinge sânge, tatăl l-a eliberat în apă. Abdullah a văzut cum și soția sa plutea în apă, spunând că „am încercat cu toate puterile mele să îi salvez. Nu am putut”.

La serviciile funerale tatăl a declarat că se simte mândru de copii săi, deoarece prin moartea lor s-a trezit la realitate o lume, și că această istorie poate să salveze alte familii siriene ce se află în situații disperate.

Familia micuțului Aylan ceruse azil în Canada, dar le-a fost refuzat. După evenimentele recente, Canada a revizuit cererea pentru azil, aceasta fiind acordată lui Abdullah Kurdi. Însă pentru acest tată îndurerat salvarea a venit prea târziu, Abdullah Kurdi refuzând azilul.

Sora acestuia, care locuiește în Canada, a declarat că fratele său nu dorește să plece din locul unde familia îi este îngropată. El dorea să ajungă în Europa pentru un viitor mai bun pentru micuți. Acum că aceștia nu mai sunt, îi este indiferent de locul unde este. Totuși sora lui Abdullah speră că după ce va trece peste șocul pierderii întregii sale familii, va accepta să vină să locuiască cu ea, pentru că își dorește să îi fie aproape în această tragedie.

Abdullah Kurdi provine dintr-o familie de cinci frați, toți locuind în diferite colțuri ale lumii din cauza situației din Siria.

Sursa: dailymail.co.uk

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

adaugă o părere