Amintirile – adevărate nestemate
În 2014, la ceremonia de absolvire a facultății, unul dintre profesorii noștri ne-a sfătuit să nu renunțăm niciodată la profesia de dascăl, spunându-ne că pentru asta am fost pregătiți și avea foarte mare dreptate. Aceste cuvinte mi-au răsunat multă vreme în minte… Îmi amintesc și acum cât am fost de entuziasmată în prima zi de practică, convinsă fiind că asta este menirea mea, să șlefuiesc personalități, ceea ce am și făcut din 2014 până în 2017. Devoalez cu nostalgie amintirile din primul an de învățământ, amintiri pe care o să le port toată viața în suflet. Am ,,crescut” alături de elevii mei și am învățat multe lucruri, iar zâmbetele lor o să-mi lipsească cel mai mult. Astăzi, am răsfoit agenda din primul an de învățământ și am dat peste aceste rânduri: ,,Am un singur obiectiv și sunt devotată acestui obiectiv, îmi doresc să fiu unul dintre acei profesori entuziaști, care pot să contribuie, în mod decisiv, la schimbarea sistemului educațional din România. Sunt o persoană, care crede în puterea exemplului personal și în viața căreia, așa cum ar spune Calvin Coolidge, ,,Perseverența și hotărârea sunt omnipotente.”. O să muncesc pentru a facilita dezvoltarea carierei mele, o carieră dedicată predării și cercetării.”, rânduri pe care eu le-am scris.
Am pus o cărămidă la temelia solidă a viitorului
Mă pregătesc pentru prima zi la noul loc de muncă. Mâine, nu voi merge la școală, mâine, nu mă vor întâmpina copiii și nici nu o să mă întrebe nimeni ,,Doamna, astăzi ce facem?”. Mâine, doamna profesoară va deveni agent principal de poliție la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al judeţului Alba. Mi-am dorit dintotdeauna siguranță pe plan profesional, iar învățământul nu mi-a oferit asta! În schimb, mi-a oferit amintiri frumoase, care, pentru mine, sunt adevărate nestemate. Nu am schimbat sistemul educațional din România, așa cum mi-am propus, dar am pus o cărămidă la temelia solidă a viitorului și mă bucur că i-am încurajat de fiecare dată să lupte pentru ceea ce își doresc, chiar și atunci când restul lumii este împotriva lor, perseverența, curajul, voința, optimismul și dorința de a reuși fiind ingredientele esențiale ale unui vis împlinit.
„Ridicați ancora!”
Dragii mei, de fiecare dată, v-am sfătuit să țineți cont de sfatul scriitorului Mark Twain – ,,Peste 20 de ani vei fi mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Ridică ancora. Părăsește siguranța portului. Prinde un vânt prielnic în pânzele tale. Explorează. Visează. Descoperă.” –, iar astăzi vă îndemn același lucru. Eu am ridicat ancora și am părăsit portul care mi-a oferit iluzia siguranței, am prins un vânt prielnic, am explorat, am visat și am descoperit că nimic nu e imposibil, iar mâine, voi acosta într-un nou port care îmi oferă siguranță.
Retragerea din învățământ aduce cu ea un ,,aer proaspăt” pentru mine!
Retragerea din învățământ aduce cu ea un ,,aer proaspăt” pentru mine, iar, în confuzia valorică actuală, în sfârșit, am reușit să-mi găsesc locul, un loc al meu într-un sistem care mă stimulează să privesc cu încredere spre ziua de mâine, oferindu-mi premisele necesare unei dezvoltări profesionale armonioase! În urmă cu doi ani, am dat ,,reconfigurarea traseului” pe plan profesional, iar de atunci am muncit enorm pentru ca acest vis să se îndeplinească! Am căzut de câteva ori, dar m-am ridicat mai încrezătoare în propriile forțe și nu am dat vina pe nimeni pentru nereușita mea, ci am mers mai departe, spunându-mi că într-o zi o să reușesc și am reușit. Nu am reușit singură, ci am reușit având lângă mine un om care mi-a oferit mâna lui de fiecare dată când am căzut, un om care a crezut în mine, chiar și atunci când soarele părea să nu mai răsară. E omul căruia o să-i spun ,,Da!” din toată inima luna viitoare!
Avem nevoie de oameni care cred în noi!
După această perioadă tumultuoasă și încărcată emoțional din viața mea, îndrăznesc să ofer un sfat tinerilor: În viață, nu avem nevoie de ,,oameni” care să ne deschidă anumite uși pentru a reuși, ci avem nevoie de oameni care cred în noi, în potențialul nostru, pentru că, așa cum spune Ileana Vulpescu, „La orice trebuie să ai noroc în viaţă, dar mai ales la oameni.”.
