Sunt deja două acuzații în acest titlu, dar îți propun să iei ideea nu ca pe o serie de acuzații, sau judecăți de valoare, ci ca pe o situație de viață care are chiar șanse foarte mare de a se întâmpla. 

Mai mult, dacă te gândești la câteva contexte de viață, probabil poți găsi câteva astfel de “episoade” prin care deja ai trecut: partenerul care ți-a făcut un reproș, colegul care te-a acuzat, părinții care s-au arătat nemulțumiți, “prietenii” nerecunoscători, clienții care nu înțeleg, străinii cărora nu le pasă. 

Cum ajungem la astfel de concluzii? Luând spusele celor care ni se adresează fără să le trecem prin filtrul rațional, ci mai degrabă lăsându-ne influențați de emoția provocată de cuvintele lor. 

Acum doi ani, în timp ce mă aflam într-o drumeție montană, un prieten a rupt o floare și mi-a întins-o. Pentru că nu înțeleg și nu aprob gestul de a rupe florile, primul meu instinct a fost să mă blochez. Nici nu am acceptat, nici nu am refuzat floarea. Amicul meu a interpretat gestul meu ca pe un refuz, iar apoi mi-a spus:

• Eliza, ai mentalitate de om sărac. Doar oamenii săraci sunt incapabili să primească un cadou. 

Evident că prima mea reacție a fost să mă gândesc: “ce acuzație îndrăzneață!” Totusi, persoana îmi era foarte apropiată și în loc să continui un dialog interior negativ, am preferat să întreb ce a vrut să spună. Mi-a explicat că citise recent o carte despre diferențele între oamenii săraci și oamenii prosperi, una dintre diferențe fiind că cei din urmă știu mai bine decât primii cum să primească un cadou. Dacă nu aș fi fost deschisă la dialog, aș fi rămas cu impresia că Paul (acesta este numele respectivului prieten) mi-a adresat o jinire, judecată sau acuză.  Însă cum ar fi să ne gândim și la perspectiva că unii oameni, pentru a ne întrerupe un tipar, preferă să adopte replici care chiar să ne scoată din modul conversațional standard? 

Odată cu acest episod, am descoperit practic o metodă foarte eficientă de a primi, interpreta și mai ales trata cu genul de afirmații pe care dacă le interpretăm “la impuls”, avem toate șansele să le lăsăm să ne blocheze gândirea constructivă. Denumesc această metodă, metoda ACTIV.

Dacă ar fi să decodific la nivel de acțiuni tot ce s-a petrecut, ce am făcut, practic? 

Așa cum spuneam, imediat după ce mi s-a oferit floarea, n-am făcut nimic. Adică am fost calmă. Chiar dacă în mintea mea lucrurile au avut o dinamică, nu am avut un gest sau o replică. Pe scurt… am așteptat. E foarte important să îți iei câteva secunde înainte de a reacționa. Cum ar fi ca în loc să îți ticluiești o replica acidă înapoi, să numeri liniștit în gând până la cât poți (bine, nu vorbim de sute sau mii, pentru că nu ești înainte de somn ) și abia apoi să îți propui să zici ceva?

Pe urmă am întrebat ce a vrut să spună, i-am dat șansa să explice și intenția / motivația, nu doar să împărtășească o concluzie. Însă mai mult decât atât, pentru că persoana era apropiată de mine, am plecat din start de la premisa că prin ceea ce mi-a spus voia să mă ajute, chiar dacă nu părea. Prin urmare, mi-a dorit să aflu care era intenția bună din spatele unui mesaj care nu suna deloc bine.

Am mai făcut apoi încă trei lucruri, pe care nu le-am menționat în descrierea întâmplării. Am tradus întregul episod într-un mod constructiv pentru mine. Ceea ce s-a întâmplat mă poate ajuta în vreun fel pe viitor? Iar răspunsul meu a fost da, pentru că din acel moment am fost mult mai conștientă legată de cum primesc “darurile” celorlalți, fie că ele se materializează în obiecte sau pot fi simple cuvinte! Așadar, am dorit să și implementez lecția primită, nu doar să o trec în dosarul cu arhiva de lecții de viață pe care se pune praful. 

Mai departe, am vorbit despre această experiență într-un discurs intitulat “Cum arată grădina ta?”, iar aici, în acest articol, am așternut gânduri și mai așezate după trăirea respectivă, de la care, după cum scriam, au trecut deja doi ani. Ce am făcut, cu alte cuvinte? Am împărtășit experiența mea și altor persoane, am făcut-o să circule.

De ce am numit metoda sau sistemul ACTIV? Pentru că sumarizând cele 5 lucruri pe care le-am făcut, acestea sunt: 

Așteaptă să te liniștești

Clarifică intenția pozitivă

Tradu (în mod constructiv)

Implementează lecția

Viralizează experiența 

Știu că este posibil să ți se pară un model foarte teoretic și greu de aplicat. Este greu de aplicat pentru că nu suntem obișnuiți să reacționam pozitiv la lucruri care ne irită la început. Și teoretic poate să rămână, dacă nu îi oferi ocazia de a testa. Pentru că, dacă suntem sinceri, realitatea este că alternativa este să rămânem cu opțiunea de a reacționa cum facem de obicei… adică nu ACTIV, ci mai degrabă PASIV. Dacă aș traduce pe etape ce facem fiecare dintre noi atunci când ne simțim atacați, pe scurt, secvența ar fi următoarea:

Pornim un schimb de replici (intrăm în jocul celuilalt)

Accentuăm opinia personală (ținem neapărat să ne disociem, disculpăm, explicăm)

Simțim nedreptate (avem senzația că suntem judecați, criticați, neînțeleși)

Interpretăm negativ (asociem o intenție dușmănoasă, un interes meschin sau o rea-voință)

Vociferăm neconstructiv despre ce s-a întâmplat (adică ducem vorba mai departe, plângându-ne de “problemă”)

E foarte posibil ca următoarea replică usturătoare pentru noi să vină chiar în momentele următoare. Trăim vremuri în care pare că avem din ce în ce mai puțin timp, așa că și timpul de a ne gândi înainte de a spune ceva s-a scurtat J

Darîn loc să o iei personal și să fii PASIV (în sensul explicat anterior), mai bine te calmezi și abia apoi devii ACTIV! Te invit să viralizezi următoarea ta experiență în care ai tratat ACTIV o replică mai puțin plăcută  - adică să ne împărtășești cum ai implementat metoda prezentată în acest articol.  

Și da, e minunat să primești daruri, dar dacă ai decis să nu le primești, măcar învață o lecție din asta și apoi... predă-o și celorlalți! Eu așa am făcut. Sper că a fost util. Iar acum, titlul poți să îl iei drept cadou.

Eliza Nițescu

Consultant pentru afaceri și comunicare

(eliza@sunt-in-forma.ro, scrie-mi dacă simți