31 decembrie 2017

Iată-ne pe 31 decembrie 2017.

La ce vă gândiți în aceste ultime ore din an? La cum veți petrece “noaptea dintre ani”, la hainele ce așteaptă nerăbdătoare să le purtați, la mâncarea gustoasă din frigider, la prietenii care vă așteaptă sau poate vă gândiți la planurile mărețe pentru 2018? Nu vă grăbiți cu rezoluțiile de Anul Nou până nu faceți un bilanț al anului care se grăbește să se încheie.

Dacă, înainte să priviți înainte, aveți câteva clipe să vă uitați spre trecut, atunci vă propun să vă gândiți la următoarea afirmație “Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată” (Octavian Paler). Dacă punem această idee față în față cu toate ocaziile risipite din anul 2017, cu toate zilele în care nu am vrut, nu am putut sau nu am avut curajul să facem ceea ce ne ne-am propus, cu toate persoanele pe care le-am ignorat, alungat sau rănit în anul care se încheie, atunci este posibil să avem un puternic sentiment de vinovăție, de deznădejde și chiar de tristețe. Și poate chiar pe bună dreptate. Și atunci poate vă întrebați “la ce bun să îmi stabilesc noi obiective pentru anul 2018?”. Dacă îți propui să ajungi la stele, ai șanse mari să atingi luna, dar dacă nu îți propui nimic, ai toate șansele să realizezi ceea ce ți-ai propus. Adică nimic.

Dar ce-ar fi ca la finalul anului 2018 să nu mai avem aceleași sentimente?

Să reluam exercițiul. Să repetăm această afirmație – “Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată” (Octavian Paler) – având în minte toate zilele din anul 2018, mulțimea de oameni cu care vom interacționa, ocaziile minunate de a face lucruri mari, de a crește, de a ne dezvolta, clipele de fericire și de entuziasm pe care le vom avea alături de cei dragi. Parcă sună mai bine, nu-i așa?

Înainte de a închide ușa pentru totdeauna anului 2017, să mai aruncăm o privire în urmă: nu pentru regrete, ci pentru mulțumiri. Să scotocim cu atenție sau poate nu e nevoie să căutăm prea mult și să oprim din anul care se încheie acele amintiri care ne încurajează să mergem mai departe, care ne-au învățat o lecție și care ne vor fi de folos mai târziu, să căutăm acele persoane cărora le putem mulțumi și nu în ultimul rând să-L căutăm pe Dumnezeu și să-L găsim în tot ce am primit. Și cu acest “bagaj” și cu tot ceea ce vom trăi în anul 2018 să spunem peste un an… am avut un an bun, în care și noi am fost mai buni! La mulți ani!

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

9

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere