Volumul Cărțile care ne-au făcut oameni, editat de Dan C. Mihăilescu, a ajuns, după 7 ani, la cea de-a II-a ediție, iar pe coperta nouă scrie bestseller. Și pe bună dreptate! Cartea asta ar trebui citită de orice tânăr, nu atât pentru listele de recomandări pe care le-ar putea găsi în paginile ei, cât pentru bucuria cu care cei 17 autori rememorează viața lor de cititori.
„Personalități culturale din România de azi”, asta și-a propus criticul literar Dan C. Mihăilescu să adune în jurul său pentru a scoate cartea, anticipând de la bun început că unii sau alții vor comenta că „de ce ăștia, și nu ăilalți?”. Având fobie față de preocuparea derizorie a publicului pentru liste și topuri cu „cei mai cei dintre cei mai cei”, mă abțin să comentez lista autorilor incluși în volum. Sunt ei cei mai reprezentativi? Nu știu. A spus cineva că ar trebui incluse în carte doar cireșele de pe tort? Nu-mi pasă. Contează doar că oamenii care au scris vorbesc cu drag despre cărțile care le-au umplut frumos copilăria, anii adolescenței, viața în întregime. Citind gândurile, observațiile și amintirile lor, mă cufund mai adânc în ale mele, mă simt încurajat să citesc mai mult, să „vizitez” autori pe care i-am scăpat din vedere, să-mi fac propria strategie de lectură, să mă simt bine în propria piele de cititor.
Fiecare autor a scris după cum a crezut de cuviință. Cel mai laconic dintre toți, actorul Victor Rebengiuc s-a limitat la doar o jumătate de pagină. Părerea mea e că putea oferi mai mult. Pe de altă parte, medicul psihiatru Ion Vianu, poeta Ana Blandiana și eseistul Livius Ciocârlie – ca să numesc doar câțiva – consacră un număr frumos de pagini acestui subiect incitant: cărțile care i-au format, care i-au pasionat, care le-au dat o direcție în viață. Autorii, primind din partea editorului aceeași sarcină, au avut totuși deplina libertate să se apropie de subiect cum le-a fost pe plac. Așa se face că unii au scris mai degrabă despre cărțile pe care le-au citit în anii copilăriei, în timp ce alții au extins (ori și-au restrâns) aria la cărțile citite ca adulți. Unii s-au referit și la experiența lor de scriitori, la modul în care lectura și scrisul s-au împletit în viața lor, iar alții s-au ținut mai fidel de îndatorirea de a prezenta publicului o listă de recomandări. Gabriel Liiceanu, de pildă, a inclus în textul său listele de lecturi sugerate de Constantin Noica, liste destul de grele, cu orientare exclusivă spre filosofie.
Pentru pictorul Ștefan Câlția sau avocatul Valeriu Stoica, amintirile despre lecturile primare se îmbină duios cu alte amintiri, despre oameni. Celui dintâi îi răsare în amintire bunica Eudochia care, deși avea doar patru clase, vorbea frumos deoarece obișnuia să citească mereu din Psalmi. Și tot domnia sa își amintește cum mama îl certa pe tata pentru că iar a dat bani pe cărți, pentru ca mai apoi ea să le citească întâi de toți. Al doilea, Valeriu Stoica, rememorează nostalgic zilele când tata îi spunea povești, prefăcându-și glasul în fel și chip. N-aș sări nici peste textul actriței Irina Petrescu, dispărută între timp dintre noi, cu o amintire despre cum au rupt măicuțele de la Colegiul „Notre-Dame” paginile cu fotografia Regelui Mihai, din manuale. Este interesant și impresionant câte și ce fel de amintiri scot din străfundurile memoriei evocările cărților pe care oamenii și-au zidit viața.
Interesant este pentru cititorul cărții să descopere treptat titlurile comune unora dintre cei 17 autori, cărți care i-au fascinat deopotrivă pe aceștia, creând între ei legături invizibile, cum doar cărțile pot crea. Fie că vorbim despre Insula misterioasă de Jules Verne, Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain, Cei trei muschetari de Alexandre Dumas, Alice în Țara Minunilor de Lewis Caroll, Frații Karamazov de Dostoievski, teatrul lui I. L. Caragiale sau poeziile lui Eminescu, există titluri de cărți și nume de autori care revin și revin și revin… Nu am putut să nu observ că, printre „cărțile de căpătâi”, Biblia – luată ca întreg sau prezentă în recomandări prin diferite cărți ale ei: Psalmii, Evangheliile – se regăsește în mod constant. Un fapt îmbucurător, aș zice, și anume că niște oameni care se bucură de trecere și credibilitate în ochii publicului recomandă cartea de temelie a creștinismului, într-o vreme în care alții și-au făcut obiceiul de a blama o religie pentru fapte de care se fac vinovați doar unii (și nu neapărat numai „creștini”).
Cititul, ne spun autorii, este esențial pentru creșterea noastră, pentru devenirea ca oameni. „… faptul că numărul cititorilor a crescut exponențial de-a lungul ultimelor cinci secole este cel mai important dintre mecanismele care au făcut posibilă nu numai evoluția culturii și civilizației, ci și a democrației”, scrie Ana Blandiana (p. 16). Altfel spus, dacă vrem să privim cu speranță spre viitor, trebuie să citim.
Instructiv este și textul lui Mircea Cărtărescu, „Edificiul lecturii”, o sondare a diverselor paliere de lectură, a diferenței dintre a citi la întâmplare și a accede într-o lume în care „lectura ești tu însuți”, o lume în care ești pătruns de o uimitoare revelație, „că n-ai aflat nimic dintr-o carte care să nu fi fost în tine de la bun început” (p. 32).
Dacă unii autori au inclus la sfârșitul textului câte o listă cu cel puțin 10 cărți sau autori, Andrei Pleșu se arată reținut în această privință, argumentând că „a recomanda o carte e un act de maximă răspundere și de mare intimitate” (p. 106) și că ar trebui să facem loc și întâmplării sau providenței, adică să nu citim doar după rețetă, ci să fim gata să descoperim din mers cărți care ar putea lăsa o amprentă vizibilă asupra vieții noastre. Sunt convins că, la fel ca mine, veți tresări, din când în când, de plăcere, regăsind printre cărțile care i-au format pe ei cărți pe care le-ați citit și voi. Cărțile și cititul ne adună, cum s-ar spune, într-un fel de frăție – Frăția Cărții. Pe de altă parte, vă va mira poate absența unor nume de autori ori a unor titluri de cărți, pe care ați fi dorit să îi/le regăsiți măcar la unul dintre cei care au participat la alcătuirea acestui volum. Nu-i bai. Cartea editată de Dan C. Mihăilescu nu își propune să epuizeze subiectul, adică să închidă lista de recomandări, ci doar să ne amintească de valoarea cititului – pentru copii, pentru adolescenți și tineri, pentru orice om – lansându-ne provocarea de a ne construi, de-a lungul anilor, propriile noastre liste.
Ediția a II-a a volumului Cărțile care ne-au făcut oameni are același format, mai puțin obișnuit, ca prima ediție, de 13x24 centimetri, și o copertă nouă, cu un Dan C. Mihăilescu prea „decupat” sau „rotunjit” în Photoshop (după gustul meu). Dar să nu ne poticnim în copertă și în gusturi subiective. Cele 136 de pagini sunt numai bune pentru o după-amiază petrecută în căutarea inspirației. Dacă ați citit deja cartea – la prima ediție mă refer – sunt de părere că merită o recitire. Iar dacă n-ați citit-o încă, e musai să-i acordați câteva ore din viață, mai ales că acum a îmbrăcat veșmântul ediției cu numărul 2.
