Cum să alegem o carte de istorie

Două clișee definesc reacția generală a publicului față de istorie. Primul, anume că aceia care nu învață din istorie sunt forțați să o repete sau, mai bine zis, să repete greșelile. Cât privește cel de-al doilea clișeu, se spune că istoria ar fi subiectivă sau, ca să adăugăm o nuanță suplimentară, scrisă de învingători.

Cu toate acestea, întrebarea „Cum să alegem istoria pe care o citim?” rămâne valabilă. Dacă istoria este atât de importantă, deoarece ne învață ceva despre natura umană sau din cauză că e, uneori, produsul unor falsificări, n-ar trebui să avem cât de cât habar de ea? Răspunsul e, desigur, afirmativ. Dar, odată ajunși aici, descoperim că piața „istoriografică” este supraîncărcată. Nici măcar nu mă refer aici la volumele de specialitate, publicate în ecosistemul închis al istoricilor de profesie și scrise într-un limbaj arid, cu exemple a căror înțelegere necesită instrumente ce îi lipsesc laicului în ale istoriei.

Nu, nu, nu. Mă refer doar la acea piață de carte ce poate fi accesată de oricine, la târguri precum Gaudeamusul, ori la saloane de carte, precum Bookfest-ul, sau chiar numai în cursul unor simple vizite prin librăriile obișnuite.

În diversele categorii în care sunt împărțite cărțile din raft, istoria ocupă un loc special. Multe dintre cărțile pe teme istorice sunt publicate în ediții speciale, frumos aranjate și tipărite. Ne vin automat în minte edițiile cartonate de la Humanitas, colecția de istorie publicată de Polirom sau diversele titluri aduse pe piață de Corint.

Pe lângă acești titani ai pieței românești de carte, există și alte edituri care publică felurite volume de istorie. Plus anticariatele – aici găsim cărți care au uneori mai mulți ani decât noi, cititorii. Evident, nu se poate trece peste piața străină de carte, sursă a nenumărate volume istorice, pe diverse tematici.

Deci, ce și cum să aleg? Vă propun câțiva pași pe care îi putem urma pentru a fi siguri că alegem o carte de istorie care chiar merită cumpărată.

 

Alege țintit!

Mai întâi, gândește-te ce vrei. Dorești să citești biografia unei personalități sau doar să răsfoiești istoria generală a unei țări? Cel mai bine e să alegi exact ce te interesează, deoarece lucrul acesta îți va restrânge căutarea.

 

Verifică-l pe autor!

Să zicem că ai găsit o carte care ți-a trezit interesul. Înainte de a o cumpăra, ar fi bine să citești câte ceva despre autor. Asta îți va spune multe despre direcția în care s-ar putea îndrepta cartea. Scriitorii sunt subiectivi, condiționați din punct de vedere politic, religios etc. Tendințele lor vor fi vizibile în cărțile lor.

 

Verifică anul în care a fost scrisă cartea!

Istoria este o știință vie, care evoluează pe măsură ce noi fragmente sunt adăugate tabloului cel mare. O carte scrisă în urmă cu zece ani nu mai are aceeași valoare ca una scrisă anul trecut. Există, desigur, și excepții. Istoricii se înscriu în curente, iar acestea dau o anumită direcție concluziilor lor, concluzii care, după un timp, nu mai pot face față noilor evidențe.

 

Fugi de senzațional!

Conspirația vinde cartea. Acesta e un mare adevăr de marketing. În multe cărți se pune accent tocmai pe misterele istoriei și sunt exploatate isterii, răspândindu-se astfel diverse falsuri. Asemenea cărți vor fi ușor de depistat odată ce vei înțelege efortul care stă în spatele reconstituirii unei perioade istorice.

 

Întreabă un prieten!

Dacă știi pe cineva care are cunoștințe de istorie, acumulate eventual la o facultate serioasă, îi poți cere sugestii de lectură. Cu siguranță că profesorii săi i-au spus care sunt cărțile cele mai bune pe un anumit subiect.

 

Nu te baza pe o singură sursă!

Dacă există posibilitatea, confruntă mai multe cărți pe același subiect. E adevărat că timpul este limitat și nu ne permite să citim cât dorim, dar este periculos să ne formăm opinii ferme pe temeiul unei singure cărți. Dacă însă o anumită idee se regăsește la mai mulți autori serioși, atunci putem avea certitudinea că e agreată ca veridică.

 

Lasă-i loc viitorului!

Istoria nu și-a revelat încă toate secretele. În cazul multor întrebări importante nu există soluții bătute în cuie. De aceea, este bine să ne informăm, dar și să recunoaștem că nu suntem experți în orice subiect, chiar și dacă am citit o carte despre el. Procedând astfel, vom căpăta ceva din atitudinea smerită a istoricului studios, care e în căutarea adevărului despre trecut, atât cât poate fi reconstituit.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii