Există multe personalități care au schimbat cursul istoriei și și-au adus o contribuție nemăsurată la modelarea timpurilor și vremurilor. Una dintre cele mai proeminente figuri ale secolului XX a fost Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii.

Multă lume știe deja despre rolul pe care el l-a jucat în implicarea Marii Britanii în cel de-al doilea război mondial și munca depusă în domeniul politic, însă tinerețea lui este la fel de interesantă. Winston Leonard Spencer-Churchill, sau Winnie - după cum era poreclit - s-a născut într-o familie aristocrată pe data de 30 noiembrie 1874. Tatăl lui, lordul Randolph, era un cunoscut politician în Partidul Conservator iar mama sa era fiica unui expert financiar din New York.

Considerându-l nepotrivit pentru o carieră politică, tatăl îl trimite la o școală militară unde pică examenul de admitere de trei ori înainte de a fi acceptat. Pentru că nu își poate vedea părinții atât de des pe cât și-ar dori și pentru că relația lui cu ei era una distantă, Winston încearcă să câștige respectul și admirația lor obținând rezultate remarcabile la școală. Unii istorici sunt de părere că tânărul își cunoștea tatăl doar prin prisma renumelui pe care acesta îl avea.

La vârsta de 21 de ani este angajat drept corespondent de război în Cuba, urmând ca peste 3 ani să participe activ la războiul din Sudan. În 1899, în timp ce se afla în Africa de Sud, trenul blindat în care călătorea este atacat prin surprindere iar Churchill este luat prizonier împreună cu alți soldați.

Însă, în noaptea de 12 decembrie, profitând de faptul că paznicii erau întorși cu spatele, se cațără pe zidul închisorii și scapă într-un tren de marfă, călătorind până în cel mai apropiat oraș. Vestea evadării face furori în Marea Britanie, câștigându-i astfel faimă. Churchill a susținut primul său discurs public în Parlament în 1901. Avea un sâsâit pe care l-a corectat cu greu și mereu a avut notițe detaliate cu ceea ce trebuia să spună.

Personalitatea lui puternică l-a ajutat să se remarce în momentul în care nu i-a fost frică să-și contrazică șefii de partid și să-și exprime propria opinie. Mai târziu, Churchill schimbă partidul din care face parte și reușește în 1908 să devină cel mai tânăr ministru de cabinet care deținuse această funcție din 1866.

În 1904 Churchill o întâlnește pentru prima dată pe Clementine Hozier, o tânără de 19 ani care doar ce debutase în societatea londoneză. Iubind la data aceea o altă femeie, tânărul nu-i oferă atenția cuvenită și îi face o impresie proastă. Patru ani mai târziu aceștia se reîntâlnesc cu ocazia unei cine, Churchill încercând până atunci să se căsătorească de trei ori dar fiind refuzat. După câteva luni, o cere în căsătorie și Clementine acceptă, urmând să aibă împreună 5 copii.

Dur criticat și învinovățindu-se pentru eșecul Campaniei Gallipoli din timpul primului război mondial, Churchill este marginalizat, opiniile și măsurile propuse de el nefiind băgate în seamă. Revine însă în forță în 1940, când Neville Chamberlain renunță la mandat, iar el este ales prim-ministru în locul lui. Cât timp a ocupat această funcție, premierul s-a remarcat prin discursurile încurajatoare adresate poporului ce trecea prin perioade extrem de dificile.

Deși nu consecutiv, Churchill este ales de două ori ca prim-ministru, iar în ambele perioade în care el a ocupat această funcție Marea Britanie a fost martora unor reforme importante și necesare. Drept recunoștință, regina Elisabeta a II-a l-a ridicat personal la rangul de cavaler. Sănătatea șubredă îl obligă să demisioneze în 1955, dar rămâne membru activ al Parlamentului până în 1964, îndeplinindu-și majoritatea îndatoririlor de acasă. În urma unui grav accident cerebral, Churchill se stinge din viață la 90 de ani, pe 24 ianuarie 1965, întregul popor purtând doliu național timp de o săptămână.