Citeam recent pe internet câteva articole ce dezbăteau subiectul de "job ghosting." Pentru cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu această denumire, o să vă clarific în câteva cuvinte acest termen. „Job ghosting” se referă în principal la angajaţii "generaţiei Y", care merg la serviciu pentru câteva ore în prima zi, lucrează timp de 4-5 ore, apoi se scuză, spunând că ies la o ţigară, fără să se mai întoarcă însă la birou vreodată.
Acest fenomen este unul relativ nou în Romania, dar nu atât de recent în Europa. Întrebarea inevitabilă este însă aceasta: "Care este problema acestei generaţii moderne? De ce renunţă aceşti tineri la studii, carieră şi parteneri atât de repede?"
Utopia carierelor
Siturile de socializare sunt arhipline de videoclipuri motivaţionale, inspiraţionale şi auto-determinante. Cu atât de multe poveşti de succes pe micile ecrane ale smartphonurilor, în care cariera perfectă se rezumă la o prezentare de câteva minute, este absolut natural că tinerii generaţiei contemporane au aşteptări nerealiste în ceea ce priveşte începutul carierei de succes.
Încercările eşuate, luptele interioare şi poate chiar insuccele celor care încearcă să îi motiveze pe alții, sunt diminuate în cele câteva secvenţe succinte, şi ideea principală care iese în mod repetat (și chiar eronat) la suprafaţa este idealizarea carierei, dragostea pentru ceea ce fac şi pasiunea cu care se dedică fiecărei zi. Nu sunt împotriva speakerilor motivaţionali, şi cred că avem cu adevărat nevoie de un iz de inspiraţie uneori, cred însă că este greşit să ne lăsăm furaţi de un miraj nerealist şi intangibil.
Cu un astfel de fundal motivaţional, este uşor de înţeles de ce tinerii caută să obţină satisfacţie în timp record de la un job căruia s-au dedicat doar câteva ore, zile sau luni. Durează ANI până când dragostea pentru carieră devine un dat, şi nu se întâmplă în niciun caz după primele ore de muncă și nici în primele zile.
Lecţia pe care tinerii acestei generaţii trebuie să o înveţe este răbdarea! Nu există scurtături pe un drum pe care merită să mergi. Satisfacţia imediată este de scurtă durată şi aşteptările utopice formate în urma vizualizării de videoclipuri motivaţionale este cel mai adesea nerealistă.
My true story
De aproape un an lucrez în Vietnam. Din afară, toată lumea crede că acesta este un vis devenit realitate, şi că trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Călătoriile, oamenii pe care îi cunosc, copiii cu care lucrez sunt cu toţii minunaţi. Dar aceasta nu este decât jumătate din poveste. Este atât de uşor să cosmetizăm o naraţiune pe care o livrăm în 5 minute ascultătorilor curioşi, ascunzând cu grijă părţile mai puţin pozitive ale idilei profesionale.
De ce urăsc jobul pe care îl iubesc? Pentru că aici oamenii lucrează 6 zile pe săptămână, de dimineaţa până seara, pentru că termin lucru la ora 9 noaptea şi mă simt absolut epuizată când ajung acasă. Pentră că îmi lasă foarte puţin timp să am o viaţă socială, pentru că am vacanţă doar 2 săptămîni într-un an întreg, pentru că nu există Crăciun, Paşte sau Ziua Copilului în care să am liber. Pentru că trebuie să lucrez ore în plus, pentru că trebuie să mă lupt cu morile de vânt pentru a sugera vreo schimbare sau implementa o idee nouă.
Sunt o mulţime de părţi negative într-un job, oricât de mult am iubi ceea ce facem. Nu există jobul utopic sau ideal pe care încercăm să-l conturăm. Pe lângă toate aceste dezavantaje, sunt desigur şi o mulţime de lucruri deosebite pe care le trăiesc aici: posibilitatea de a cunoaşte o cultură nouă într-un mod atât de intim, de a încerca mâncăruri noi, de a accepta mentalităţi diferite, toate sunt plusuri care balansează munca şi plăcerea.
Ceea ce vreau să transmit prin acest articol este următoarea idee: este imperios necesar să păstrăm un echilibru între realitate şi aşteptări fantasmatice, între utopie şi concret. Orice loc de muncă, oricât de minunat ar părea iniţial, o să aibă o mulţime de provocări, încercări şi părţi negative. Să găseşti însă echilibrul, aceasta înseamnă să ai success în cariera pe care vrei să o urmezi.
